Crima de la 217, de Haralamb Zincă – Editura Publisol – recenzie

Crima de la 217

Haralamb Zincă

Editura: Publisol

Serie de autor

Anul apariției: 1970, 2021

Număr pagini: 237

Gen: Polițist, Spionaj

Cotație Goodreads: 3,24

   „Crima de la 217” este o colecție de povestiri polițiste și de spionaj marca Haralamb Zincă. O literatură foarte creativă pentru acele vremuri, cu invenții de domeniul SF-ului, cum ar fi mașini schimbătoare, cu tot felul de dotări, demne de seria James Bond.

„- Ghiuleaua-bumerang? mi-am arătat eu nedumerirea.

Și iarăși am avut impresia că Lucian încerca să se amuze pe seama mea, inventând nu știu ce unelte de crime sau tortură.

– Nu, nu glumesc… În arsenalul unor agenți străini se găsește și o asemenea armă.

– Poate în arsenalul lui James Bond!? am zâmbit eu neîncrezător.

– Sunt convins că fantezia lui Ian Fleming în înzestrarea eroului său a generat multe idei care au fost apoi preluate de diverse servicii de spionaj… Te mai asigur că, la ora actuală, „ghiuleaua-bumerang” e o armă reală.”

  Din arsenal nu lipsesc capsulele cu cianură de potasiu, foarte întâlnite în romanele de spionaj, magnetofoanele și goniometria, reprezentative pentru tehnica din acele vremuri. Turiști uciși în camere de hotel, cadavrul unui militar neidentificat, mesaje codate, interceptate și care vizează probleme de spionaj și de siguranță națională, urmăriri ca în filme, apeluri telefonice anonime în scop de șantaj, plus trădare de țară, unul dintre subiectele la modă și agreate în acele timpuri.

  Una dintre povestiri, „Omul de la telefon”, este varianta scurtă și cu final fericit a romanului „Glonțul de zahăr”; același fotoreporter ce lucrează pentru revista Armatei, căruia i se fură filmele cu aplicații și este șantajat pentru a colabora cu reprezentații unei puteri străine.

  Autorul apare în povestiri sub forma alter-ego-ului său, Corneliu Cara, din „distribuție” făcând parte și deja celebrii ofițeri Panait, Lucian și Frunză. Aparent adevărații ofițeri, care inspiră personajele. Așa aflăm că de fapt, există unele diferențe între personaje și „varianta originală”: în realitate, căpitanul Lucian nu este însurat și n-a fumat niciodată.

„Am scos tabachera. I-am oferit căpitanului o țigară, dar m-a refuzat.

– Uiți că, în ultima ta carte, m-ai convins să mă las de fumat și să trec la bomboane de mentă?

– Și nu-i așa că de când nu mai fumezi, te simți mai bine? l-am întrebat aprinzându-mi țigara.

– Adevărul e că n-am fumat nici înainte de a mă fi prezentat tu ca fumător…”

„Nu era căsătorit. Eu însă, într-una din cărțile mele, îl însurasem cu o soră medicală, ceea ce l-a amuzat teribil. „Că mâine-poimâine, mă scoți la pensie!” a glumit el atunci pe seama libertății scriitorului de a se juca cu destinul eroilor săi.”

  Ca în toate cărțile sale, Haralamb Zincă ne redă atmosfera anilor 1960, fie că este vorba de București, litoral sau alte orașe ale țării. Întâlnim moda, obiceiurile și contextul acelor vremuri, despre care auzisem doar din povestirile părinților: litoralul era înțesat de turiști străini, îndeosebi femei din țările nordice, care petreceau cu un fel de gigolo români.

„- L-ai văzut pe tânărul acela, știi cine e? mă întrebă el repede. Fratele domnișoarei Cornelia, Trandafir Busuioceanu…

– Și dumneaei? am întrebat.

– O turistă… O nordică… Petrece cu junele Busuioceanu, care și-a făcut din asta o meserie… O stoarce de bani…”

Bineînțeles, umorul este nelipsit:

„- Încotro? Întrebă șoferul.

– La morgă, Vasilică! Știi drumul?

Vorbise liniștit, ca și cum i-ar fi cerut să ne ducă la restaurantul Perla.”

„- Cred că trebuie să fi fost la Mamaia… dacă nu mă înșel, am petrecut seara la Perla cu o suedeză… pe care, apoi, am condus-o pe malul mării, arătându-i frumusețile litoralului…

– O suedeză! Mormăi Lucian îmbufnat.

– Am greșit cumva arătându-i litoralul? zâmbi Busuioceanu provocator.”

  Este un adevărat regal pentru cei pasionați de stilul și ingeniozitatea lui Haralamb Zincă, de subiectele polițiste și de spionaj, de atmosfera unor vremuri trecute.

Despre autor:

  Haralamb Zincă (1923-2008), pe numele său real Hary Isac Zilberman, este autorul a peste 50 de romane polițiste și de spionaj, considerat părintele literaturii de gen din România, „Sfârșitul spionului fantomă” fiind prima carte de spionaj scrisă de un autor român, iar „O crimă aproape perfectă”, prima carte polițistă.

  A fost unul dintre cei mai vânduți scriitori ai epocii sale, tirajele epuizându-se în câteva zile. De asemenea, anchetatorii profesioniști îi cereau sfaturi pentru rezolvarea unor cazuri reale.

  Pseudonimul „Haralamb Zincă”, pe care îl știm cu toții, i-a fost dat întâmplător, de către Miron Radu Paraschivescu, care în calitate de director al unei publicații, nu i-a înțeles scrisul și i-a semnat articolul „Haralamb Zincă”.

  A fost distins cu Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru cartea-document „Și a fost ora H”  și cu Premiul Uniunii Scriitorilor.

Alte cărți: „Moartea vine pe bandă de magnetofon”, „Ochii doctorului King”  „Soarele a murit în zori”, „Un glonte pentru rezident”, „Mapa cenușie”, „Suspecta moarte a lui Mario Campanella” , „Moartea m-a bătut pe umăr” –  recenziile aici

Carte disponibilă pe site-ul Publisol

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți