Cronicile fetei lup. Vol. 1: Ceața, de Cristina Nemerovschi – Editura Herg Benet- recenzie

Cronicile fetei lup. Vol. 1: Ceața

Autor: Cristina Nemerovschi

Editura: Herg Benet

Colecția: Cărțile Arven

Data apariției: 2019

Număr de pagini: 204

   Cronicile fetei lup. Vol. 1: Ceața – fantasy.

   Cristina Nemerovschi este pentru mine poate cea mai bună scriitoare română contemporană. Pur și simplu sunt cucerită de stilul ei, de modul în care scrie, așa că dacă voi trata cartea ceva mai subiectiv, să-mi fie cu iertare! E din pasiune pură! Ca și date biografice, nu vă spun decât că s-a născut pe 10 mai 1980 (da, anul acesta schimbă prefixul și nici nu îmi vine să cred, arată tot ca o adolescentă și gândește mai mișto decât majoritatea adulților pe care îi cunosc), a absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București și un master în cadrul aceleiași facultăți, cu o disertație de filosofie a matematicii. A debutat în 2010 cu Sânge satanic, carte ce a primit premiul Tiuk! pentru debut, a fost aleasă Cartea anului 2010 și Cartea anului 2011 pentru ediția a doua. Au urmat apoi cărți pe bandă, scrise într-un stil extrem de lejer și ușor de înțeles de oricine. Mă bucur că avem de-a face cu o autoare prolifică, ale cărei idei izvorăsc constant! Asta înseamnă că nu ne va priva de lectură de calitate prea curând!

   Cartea Cronicile fetei lup este de fapt o continuare a seriei Ultima vrăjitoare din Transilvania. Aici, da, am citit doar primul volum, tocmai de aceea am fost un pic nefamiliarizată cu povestea. Însă din primul volum al seriei am aflat care sunt personajele, și dacă ești un pic concentrat la lectură, te prinzi repede ce și cum. O s-o găsești și aici pe Contesa Aneke, frumoasa cu păr roșcat, care are parcă toată lumea la picioarele sale. Personal, cred că e personajul meu preferat, și cred că puțină lume poate contesta lucrul acesta.

   Nori, nepoata lui Aneke, trece printr-o face care o face nemuritoare. Pe lângă asta, trebuie să ducă și un blestem – acela de a se transforma în vârcolac. În aventurile sale este urmărită de Ilya, care apare mereu sub forma unei ceți ciudate. Acesta pare că face parte din același regn, însă este ceva ciudat cu el. Împărțită între doi bărbați, Ilya și Luka, Nori nu știe care din ei este cel bun și care e cel rău. Mai ales că Ilya pare a fi fascinat de povestea unui anume vârcolac, Herbert S.

”Este o poveste fascinantă, a spus el, și a făcut semn spre cartea din mâna mea. Individul ăsta chiar a dus un război împotriva vârcolacilor care nu deveneau așa ca urmare a moștenirii primite de la părinții lor. Îi detesta atât pe cei care se transformau supă ce erau mușcați, cât mai ales pe cei ca tine. Care aveau ceva special ce îi făcea să capete, într-o bună zi, puteri supranaturale.”

   Nori și-ar dori să nu mai fie captivă în timp. Copil fiind, e mai ușor, nu ai responsabilități. Adult fiind, ai mai multă minte și ești în stare să iei decizii complexe. Dar ea a rămas captivă exact la vârsta adolescenței, care e cea mai confuză dintre toate. Și va rămâne așa pentru eternitate, deși în timp va învăța din ce în ce mai multe. Cum ar fi ritualul de transformare, care nu se petrece doar în cazurile de lună plină, ci mai ales când simte emoții puternice. Dar învață să trăiască cu asta și să privească lucrurile din exterior, pentru a înțelege ce se întâmplă cu ea și ce face în acel timp.

”Am simțit cum îmi pleznește capul de durere, apoi inima și-a întețit bătăile, iar dinții mei făceau din nou chestia aia… chestie la care, de obicei, atunci când se ajungea, îmi pierdeam cunoștința. M-am gândit ca de data asta să ascult sfatul lui Ilya. Să-mi analizez conștientă senzațiile, să nu mai fug. Să aflu ce fac pe durata orelor în care sunt lup.

Am făcut mai mult de atât.

M-am dus la oglindă și am stat minute în șir, contemplând schimbarea. Uneori am simțit teamă. Alteori, un pic de repulsie. De câteva ori, un entuziasm imposibil de explicat.

Ochii mi-au devenit roșii.

Sprâncenele mai stufoase, ca de divă de prin emisiuni TV, chiar m-a bătut gândul să-mi fac și stoc de poze pentru Instagram, să am o lună întreagă.

Ochii mi s-au alungit.

Dinții mi s-au transformat – caninii s-au lungit, incisivii s-au subțiat și s-au ascuțit.”

   Nori este o simplă adolescentă prinsă într-o lume de basm. Vârcolacii nu există, la fel ca și castelele bântuite sau ființele nemuritoare. Dar ideea este să mai visăm din când în când, să ne lăsăm duși de val. Cristina are un stil foarte simplu de a scrie, pe înțelesul tuturor. Apreciez faptul că ajunge la inima oricui, fără a folosi expresii greoaie sau complicate. Asta cred că contează cel mai mult, să știi să te exprimi pentru toți. Iar atunci când știi să creezi o poveste inedită, care să captiveze, poți spune că da, ai reușit să scrii. Iar Cristina cu siguranță a reușit să facă acest lucru, și nu doar acum, ci în toate cărțile ei. Abia aștept să văd ce intrigi ne mai pregătește și ce se va întâmpla cu Nori în volumele viitoare!

Cartea o găsiţi pe site-ul Editura Herg Benet

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

Autori români

Recenzii cărţi fantasy