Cum să te îndrăgostești, de Cecelia Ahern – cartea vedetă la Bookfest 2015
Topul celor mai bine vândute titluri la cea de-a X-a ediție a Salonului Internaţional de Carte Bookfest se prezintă astfel:
Cum să te îndrăgostești, de Cecelia Ahern
Trecând într-o noapte pe un pod din Dublin, Christine Rose întâlnește un străin: pe Adam, care se pregătește să se arunce în gol. Ca să-l facă să se răzgândească, îi propune un târg: dacă Adam își amână cu două săptămâni gestul disperat, ea o să-i arate că viața face toți banii.
Dar timpul nu stă în loc. Termenul se apropie cu fiecare clipă, iar Christine își dă seama că nu-și poate ține promisiunea, aşa că va trebui să recurgă la metode disperate. Noul roman al Ceceliei Ahern te ține cu sufletul la gură până la ultimul rând, oferind surpriză după surpriză şi… câteva reţete simple, care îţi fac sufletul mai bogat.
„Un roman măreț, care te poartă de la întuneric la lumină.” Glamour
Romanele Ceceliei Ahern au fost publicate în 47 de țări și s-au vândut în peste 16 milioane de exemplare.
Petru cel Mare. Viaţa şi lumea lui, de Robert K. Massie
Lucrarea a câştigat premiul Pulitzer în 1981 în cadrul secţiunii Biografii şi Autobiografii
Robert K. Massie prezintă detaliat viaţa acestui captivant personaj istoric şi evidenţiază evenimentele cruciale care au transformat un băiat într-o legendă, inclusiv călătoriile sale incognito prin Europa, curiozitatea sa de nepotolit faţă de obiceiurile occidentale, obsesia pentru mare şi constituirea măreţei flote ruseşti, modul în care a creat o armată de neînvins şi relaţiile sale cu cei pe care i-a iubit cel mai mult: Ecaterina, iubita sa tandră, şi Menşikov, prinţul fermecător şi lipsit de scrupule care a ajuns la putere prin intermediul prieteniei cu Petru.
Impetuos și încăpățânat, generos și crud, afectuos și neiertător, Petru cel Mare este adus la viață în rândurile acestei cărți în toată măreția lui.
„Fascinant! Captivant ca o poveste și mai fermecător decât multe alte romane.” New York Times
Exploratorii, Erin Hunter
Vol. 1, Începutul aventurii
Vol. 2, Lacul Marelui Urs
Trei pui de urs – un grizzly, un urs polar și un urs negru – pornesc cu mult curaj într-o călătorie plină de peripeții, care îi va purta de pe culmile abrupte ale Munților Stâncoși până în pustiul înghețat al Oceanului Arctic. Într-o lume profund transformată de activitatea iresponsabilă a oamenilor,
Alte cărți din aceeași serie: Pisicile războinice și Supraviețuitorii
„Echipa” Erin Hunter înseamnă șase autoare britanice, care în 2003 au pornit un proiect de cărți în serie pentru copiii de 10-14 ani.
Personajele au fost alese în urma unor cercetări sociologice calitative și cantitative pe care un grup de psihologi și sociologi le-au desfășurat în școlile primare din Marea Britanie.
În cele trei serii sunt astăzi 48 de cărți, dintre care foarte multe au fost traduse în majoritatea țărilor europene și s-au bucurat de un succes enorm
Arta de a găsi dreapta măsură. Cum să te bucuri de viață, de Anselm Grün
Alergăm în fiecare zi pentru a câștiga mai mult și pentru a ne simți mai mulțumiți. Avem sute sau mii de prieteni pe Facebook, casă, mașină, serviciu, dar nu suntem mulțumiți. Iar nemulțumirea ne îmbolnăvește, sufletește și trupește. Dar cum să fim mulțumiți? Anselm Grün, cel mai iubit autor de literatură spirituală din Germania, ne arată calea cea mai ușoară, învățându-ne cum să abordăm problemele vieții cotidiene pentru a fi mai senini, mai puțin stresați, mai sănătoși, mai mulțumiți și, desigur, fericiți.
Sub semnul lui Dylan, de Enrique Vila-Matas
Opera lui Vila-Matas a fost tradusă în peste treizeci de limbi, iar romanul Sub semnul lui Dylan a fost inclus de revista La Vanguardia în topul celor mai bune zece cărți publicate în limba spaniolă în 2012.
Place Brugmann nr. 33 - Alice Austen - Editura Litera Titlu: Place Brugmann nr. 33…
Aici, doar oameni buni - Ashley Flowers - Editura Alice Books Titlu: Aici, doar oameni…
Un ghem de minciuni - Clare Mackintosh - Editura Trei Un ghem de minciuni Autor:…
Întreabă de Andrea - Noelle W. Ihli - blog tour Titlu: Întreabă de Andrea Titlu…
Fecioara - Kate Foster - Editura Niculescu Titlu: Fecioara Autor: Kate Foster Editura Niculescu fiction…
Lupul cenușiu - Louise Penny - blog tour Titlu: Lupul cenușiu Autor: Louise Penny Editura:…
View Comments
imi place foarte mult cum scrie Cecelia Ahern, de curand am citit " Prietenul nevazut", o poveste fantastica :D
nu am citit nimic de aceasta scriitoare dar am de gand sa remediez acesta situatie :) incepand cu achizitionarea cartilor una prezentata de Mili, Cum sa te indragostesti si Prietenul nevazut recomandata de Catalina. Va multumesc :)
Diana in curand vei citi si recenzia. Vei avea vesti proaspete si complete despre aceasta carte. Si eu sunt curioasa :)