Când locuia în India, Mary Lennox era o fetiță bolnăvicioasă și nu tocmai amabilă cu cei din jur. Din nefericire, rămâne orfană și este trimisă în Anglia, pentru a locui la misterioasa reședință a unchiului său Archibald Craven. Acesta nu-i acordă prea multă atenție, și nimic nu pare să aducă vreo schimbare în felul ei de a fi. Este singură și nu are cu cine să se joace, dar, într-o zi, află de existența unei grădini secrete în care, firește, nimeni nu are voie să intre.
Apoi, Mary descoperă o cheie veche într-un răzor de flori și, dintr-odată, un val de magie o conduce către poarta interzisă. Când rotește cheia în încuietoare, Mary intră într-o lume pe care, altfel, nu și-ar fi putut-o imagina vreodată. Ocupându-se de grădină, alături de grădinarul Ben Wheatherstaff și de vărul ei, Colin Craven, Mary însăși înflorește, transformându-se într-o ființă optimistă și veselă. Aici este și înțelesul acestei cărți clasice, care a încântat atâtea generații: liniștea sufletească și sănătatea trebuie cultivate precum florile unei grădini îngrijite cu dragoste.
„Sunt foarte puțini scriitorii care izbutesc să scrie o carte despre copii având priceperea, farmecul, simplitatea și însemnătatea care o fac atractivă și pentru cei mici, și pentru cei mari. Doamna Burnett este unul dintre puținii scriitori cu acest har.” The New York Times
,,Exact în acel moment, se auzi un vaiet puternic
venind din camerele servitorilor. Era atât de puternic, încât femeia își încleștă mâna pe brațul tânărului
ofițer, iar Mary începu să tremure din cap până-n picioare. Vaietele deveneau din ce în ce mai sfâșietoare.
— Ce este? Ce se aude? întrebă doamna Lennox,
cu respirația tăiată.
— A murit unul dintre ei, răspunse tânărul ofițer.
Nu mi-ați spus că bântuie și printre servitorii dumneavoastră.
— N-am știut! strigă Mem Sahib. Vino cu mine!
continuă ea, întorcându-se și intrând în casă.
După aceea s-au petrecut și alte lucruri înspăimântătoare, care au făcut-o pe Mary să înțeleagă misterul
acelei dimineți.,,
UNT - Asako Yuzuki - Editura Litera - recenzie Titlu: UNT Autor: Asako Yuzuki Editura Litera…
Cântec de leagăn - Sidonie Bonnec - blog tour Titlu: Cântec de leagăn Categorie: Psihologic…
Fiica din Spania - Lorena Hughes - Editura Litera - recenzie Titlu: Fiica din Spania Autor: Lorena…
Întunericul de afară - Cormac McCarthy - Editura Polirom - recenzie Titlu: Întunericul de afară Autor: Cormac…
Post-mortem. Scarpetta - Patricia Cornwell - blog tour Titlu: Post-mortem. Scarpetta Autor: Patricia Cornwell Editura:…
Sub flori, sânge - Dana Stupar - recenzie Titlu: Sub flori, sânge Autor: Dana Stupar …