In curs de aparitie: Ramasitele viselor de Liviu Surugiu-Editura Tracus Arte

Rămăşitele viselor de Liviu Surugiu

La Editura Tracus Arte se află în curs de apariţie cartea Rămăşitele viselor de Liviu Surugiu.

Descriere

V-aţi întrebat vreodată ce se întâmplă cu visele unui om care moare în faza RMN a somnului? Dar dacă cineva ar avea, în permanenţă, umbra modificată?
Ar putea fi educaţi copiii cu dizabilităţi prin metoda dresajului canin?! Sunt cu adevărat mâinile uneltele creierului? Care ar fi legătura dintre o nava spaţială şi Dumnezeu?
Va reuşi o femeie care naşte în vis…să-şi vadă copilul în lumea reală?! Oare amprentele ne separă sau ne adună? Şi dacă toată lumea, cu excepţia ta, nu reprezintă nimic altceva decât un vis?

Despre autor

Liviu Surugiu (n.1969) a debutat cu proză scurtă în 1994 în Jurnalul SF. A publicat povestiri și nuvele în CPSFA, SuperNova, Curierul Național, CPSFA, Gazeta SF, Argos și Nautilus. ”Rămășițele viselor” este al patrulea volum, după romanele ”Imman”, ”Atavic” și ”Iubire și moarte pentru totdeauna”.

Premii literare:
JSF-Atlantykron 1994, SuperNova 1994, Sfera 1994,
Premiul pentru Nuvelă la Festivalul Vladimir Colin 1995,
Quasar 1995, Radu Gyr 1995,
Premiul ARSFAN 1995 la Pozitronic Buzău,
Premiul Gazetei SF 2013,
Finalist HBO 2013 pentru lung-metraj

O miză importantă

Liviu Surugiu oferă publicului român, cu acest al patrulea volum al său, o culegere de proză scurtă scrisă pe parcursul a două decenii, în așa fel încât să câștige mai multe lucruri deodată. Juristul Liviu Surugiu îi împrumută zilnic scriitorului omonim spiritul competitiv și o retorică de nestăvilit, ceea ce, după cum se vede și în lista premiilor obținute de-a lungul timpului, l-a ajutat mult la momentul potrivit. Scriitorul Liviu Surugiu devine un avocat al evoluției pe termen mediu și lung și este în stare să se adapteze modelelor cât și modelor literare fiindcă are ceva de spus, după cum s-a văzut în narațiunile sale de mai mare întindere, nuvele și romane care au prins lumina tiparului înainte de prezenta culegere. De asemenea, Liviu Surugiu nu pregetă să își încerce norocul în scenaristică; de altfel nu este o întâmplare că Rămășițele viselor se încheie cu scenariul său, cum altfel, finalist într-o competiție a unui canal de televiziune…
Vedem că, dacă am mai crede în importanța intenției auctoriale, Liviu Surugiu și volumele sale prezintă un vast material de analizat. Competiție, retorică, evoluție, limbaje artistice complementare – iată ce bogat se arată a fi fundalul acestui volum pe care tocmai l-ați deschis.
Îndrăznesc să vă atrag atenția către o miză cel puțin la fel de importantă pe care Liviu Surugiu o joacă în fața dumneavoastră, în Rămășițele viselor. Spre deosebire de autorii de gen care nu știu dacă să scrie imitând literatura înaltă sau să se dedice rețetelor literaturii de consum, Liviu Surugiu nici nu își pune această problemă și își adaptează scrisul fluxului fanteziei și imaginației sale. Probabil tocmai de aceea el a și obținut o dinamică atât de personală și un stil care îi permite să fie recognoscibil și versatil în același timp, o performanță pe care puțini scriitori o ating, atât de rapid deveniți sclavi ai manierei proprii.
De aceea, de-a lungul a 20 de ani de proză scurtă și a unor scenarii de televiziune, Liviu Surugiu mi se pare important în prospețimea sa combinată cu o siguranță a lucrului bine făcut, altfel spus, noutate servită de un artist vechi. Că Liviu Surugiu a ales să se exprime în intervalul dintre genuri și să combine elemente de sf cu weird și thriller, ori să riște să ducă realitatea, prin dialog și imagine, la marginea fantasticului, poate părea puriștilor ca o dovadă de oportunism, însă tot ei ar fi nevoiți să îl argumenteze cu intenția artistică și așa s-ar îndepărta de la arta lui Liviu Surugiu către un artizanat critic desuet.
Nu fac decât să spun că, pentru mine și, sper, pentru dumneavoastră, Rămășițele viselor va câștiga miza importantă a recunoașterii lui Liviu Surugiu ca autor matur care nu și-a spus ultimul cuvânt în cum înțelege că va fi spusă povestea de-acum încolo.

Cătălin Badea-Gheracostea