Fragment din cartea „Încă o săgeată răzleață a lui Cupidon” de Becky Albertalli:

„– Molly, bună! Ce bine că ai venit! Își pune ambele mâini pe tejghea, zâmbind. Ne bucurăm așa de mult că ni te alături!
Se arată foarte de treabă. Amândoi. Este principalul lucru pe care mi-l amintesc despre soții Wertheim de la interviu. Sunt de treabă, în genul terapeuților care-ți dau impresia că sunt pregătiți să asculte ce gândești tu despre viață și lume. Sunt căsătoriți și se potrivesc de minune: înalți și bine făcuți, cu ochelari cu rame groase. Ari este chel, iar Deborah are un păr negru zbârlit, pe care-l strânge într-un coc nearanjat. Sau uneori în două cocuri chifteluțe, precum cele din desenele animate Sailor Moon, deși cred că a împlinit patruzeci de ani. Chiar îmi place asta. În plus, amândoi au tatuaje viu colorate și uluitor de elaborate peste tot pe brațe. Sunt de-a dreptul cei mai super adulți de pe planetă sau, cel puțin, din Maryland.
– Hm, bănuiesc că la interviu am trecut în revistă o mulțime de lucruri. Îți mai amintești cum se folosește casă de marcat?
Dau din cap, deși hotărât lucru că nu-mi amintesc cum se folosește casă de marcat.
– Super! Așadar, casa asta de marcat mi-a cam făcut nazuri astăzi, așa că o să te trimit cu Reid în încăperea din spate. Iar el îți poate arăta ce și cum. L-ai cunoscut pe Reid?
– Nu cred.
– Păi, o să ți-l prezint. Deborah mă strânge ușor de umăr. O secundă!
Se duce în partea din spate a magazinului, prin raionul pentru copii, iar eu încerc să par dezinvoltă. Se aude o muzică, ceva lent plăcut. Cassie ar recunoaște formația. Și chiar în dreptul meu sunt etalate niște cești din ceramică sub forma unor balene. Binențeles că Bissel vinde cești din ceramică în formă de balenă. Bineînțeles că există așa ceva. Pur și simplu, nu pricep cum ar putea intră cineva în magazinul asta fără să rămână fascinat.”