Manhattan Beach – Jennifer Egan – Editura Pandora M – recenzie

Autor: Jennifer Egan

Titlu: Manhattan Beach, Roman, Thriller Noir

Pagini: 511

Editura: Pandora M

Bestseler New York Times, de la câştigătoarea premiului Pulitzer: Pe aici au trecut cuţitarii

   Manhattan Beache este genul de roman ce te poartă în inima realităţii de demult, în acele timpuri când reforma şi viitorul se îngemănează. Pătrundem în mijlocul unei familii din categoria socială de jos, unde viaţa şi problemele ei cotidiene, reformele politice şi de stat sunt în plină ascesiune și accesiune a libertății.

   Un roman thriller noir, al anilor 40, 50, un roman istoric ce cuprinde momente de cotitură din istoria Americii şi a lumii, în special a unei familii. Un roman plin de neprevăzut care cuprinde şoferi, bancheri, marinari, gangsteri, sindicaliști, o dramă familială, şi o poveste de dragoste. Egan nici de această dată nu şi-a dezamăgit cititorii, cu toţii am învăţat să anticipăm variabilitatea, inventivitatea sa în scriere.

   În Manhattan Beach autoarea ne încântă cu un roman surprinzător şi unapologetic, naraţiunea se concentrează mai mult pe cele două personaje, tată şi fiică, pe stările şi zbuciumurile sufleteşti, dar şi cele materiale. O naraţiune plasată în cel de-al doilea război mondial, cu boare omniprezentă de cinism şi conştiinţă reflexivă de sine a personajelor.

   Propulsează drama în centrul atenției, iar romanul în cel mai bun roman istoric. Dacă crezi că ţi-ai luat porţia de roman istoric, hei, bine, te-ai înşelat, Egan te ia pur şi simplu cu o uşurinţă degajată şi te plasează în mijlocul acţiunii, că vrei sau nu, scrierea este una absolut fabuloasă şi te prinde fără să vrei. Totul ar fi mult mai uşor dacă ar fi doar asta, Egan a ţinut cu tot dinadinsul să pună în valoare puterea şi determinare feminină.

   În cea mai mare parte a cărții, o urmăm pe Anna Kerrigan, o lucrătoare din fabrică la curtea din Brooklyn Navy în timpul celui de-al doilea război mondial, urmărind visul ei de a deveni unul dintre primii scafandri. Spre deosebire de Anna, mai avem şi povestea lui Dexter Styles, proprietar și gangster de club de noapte, cu legături misterioase cu tatăl dispărut al lui Anna, Eddie Kerrigan, care, la fel ca Anna, poartă o legătură nemaipomenită cu marea. Cele două personaje ajung să aibă o legătură periculoasă, dar şi incitantă.

   Personajul nostru feminin nu are parte doar de gangsterii din cel de-al doilea război mondial, gangsterii din New York, dar și depășirea prejudecăților la locul de muncă ce o lovesc greu, în ciuda faptului că sunt întemeiate, în realitate, ca și construcții șablon, Egan fiind conştientă de impactul pe care îl va avea această realitate, plasând totul aşa cum este în realitate.

   Când un locotenent recalcitrant intră în poveste, ezitând să o lase pe Anna să se scufunde și să-și piardă slăbiciunea nedemonstrată, ajunge exact în punctul în care la final o să știm exact care este respectul pe care îl va avea Anna. Nu putem uita relaţia Annei cu tatăl ei, una în care raportându-ne la acele timpuri este cât se poate de strânsă, ajutând-o pe Anne să se dezvolte cu o tărie de caracter deosebit.

  Uneori romanul Manhattan Beach amenință să pătrundă într-un triunghi burghez, sincopă, satirică. familiar sau bizară, să abordeze suficiente abstracții, înfloriri și deviații pentru a rămâne în întregime unice, originale și distractive. Descrierile lui Egan despre scufundări în echipamentul pneumatic, de exemplu, se simt atât de metodice și de gândite, fanteziste, încât rămâi fascinat. Ca exemplu avem transmiterea cuvintelor fără emoție prin intermediul uneltelor.

   Când se ridică din adânc, Anna simte că zboară. Aceste momente mici, palpabile se unesc cu narațiunea mai mare, pentru a rezulta o scriere cu adevărat dureroasă. De fapt, Egan scrie despre scufundări și anii 1940 din New York, cu suficientă pricepere și bucurie pentru a sugera spre o narațiune mai tradițională sau ar putea proveni dintr-o dorință simplă și autentică de a spune povestea despre Manhattan Beach din timpul războiului.

   Dacă există o noțiune singulară, totalizatoare, care rulează peste romanul Manhattan Beach este capacitatea simultană de împuternicire și înspăimântare, să ne elibereze dincolo de sinele nostru prezent. Manhattan Beach se simte mult mai puțin fatidic. Războiul, mașinăriile criminale și pasiunea veche, bătrânească, nu-şi dau seama de existenţă, cu toate că personajele sunt ucise, dar rămân în continuare pe lângă trecutul lor într-un moment de flux drastic.

   Caracterele din Manhattan Beach sunt eroii celor răpiţi sau cei care caută să se perfecționeze, în căutarea idealului, dar de asemenea nu putem spune că efectul războiului asupra unui cartier vechi din Brooklyn nu este didactic sau moral. Personajele sunt construite să se împotrivească limitelor pe care lumea le-a oferit. Să cuprindă esența relațiilor familiale, puterea de a depăși interpretarea emoțional artificială.

   Egan, de asemenea, s-a întrecut la propriului la acest roman istoric prin producerea acestui roman. Nu este o reinventare completă, ci un colaj de familiaritate și artificiu emoțional, nu emoție artificială. Ironia nu se îndepărtează complet de paginile Manhattan Beach dar este pe lângă un patos un fel de realism. Ambarcațiunile, îngrijirea și iubirea cu care Egan își redă personajele și lumea pe care locuiesc, o absolvesc de aceste acuzații. Cele mai puternice scene din carte depășesc capcanele realismului sau, probabil, indică un realism mai profund ai cărui vectori unici sunt stilul și inovația.

   Unul dintre momentele cele mai puternice ale cărții este un moment de ostentație stilistică, vine atunci când Anna și Dexter o duc pe sora Annei cu dizabilității, Lydia, pentru a vedea oceanul, şi nu doar asta luând în calcul prima parte a cărţii unde tatăl Annei este în centrul naraţiunii, expunând sentimentele şi trăirile lui cu privire la pedeapsa de a avea un copil cu dezabilităţii, o lupă interioară dintre tată şi momentele în care şi-ar dori ca situaţia să fi stat altfel, dacă sunt momente în care tatăl Annei ajunge la sentimente de regret, în imediata apropiere sentimentul său de tată reapare cu mare efect.

   Pentru cineva atât de competent în experimental, Egan știe când și cum să țină personajele în frâu sau să le dea libertate, și este ceea ce face ca Manhattan Beach să fie o altfel de plăcere. Există un anumit farmec al traumei umane și al succesului spus într-o voce liniștită. O speranță a gangsterilor de a-și transforma afacerea într-un ceva pozitiv, povestea unui tată lipsă, cu voce tare, a luptelor lui Kerrigan în grija pentru Lydia, sora frumoasă și dezavantajată a lui Anna – aceste momente se transmit fără vreo nevoie sau nevoie de intrări stilistice.

   De fapt, astfel de subiecte nu necesită altceva decât o scriere bună, inexorabilă. O anumită stare de inefabilitate ne aduce din nou și din nou la acești subiecți încercați și adevărați – la reînnoire, la dorință, la durere. Înainte de a ști asta, acea voce calmă crește puternic și tu îi iubești ecoul. E imposibil să nu te îndrăgostești de acest roman.

 Despre Autor:

   Jennifer Egan, născută 7 septembrie 1962 (vârsta 56 de ani), Chicago, Illiois, Statele Unite. Soţ: David Herskovits, căstoriţii 1994. Filme: Circul invizibil. Educaţie: Universitatea Pennsylvania BA (1985), Lowell High School, Universitatea din Cambridge,MA. Premii: Premiul Pulitzer pentru ficţiune, Bursa Guggenheim Fellowship pentru artere creative – SUA şi Canada. Jennifer Egan, este scriitoare americană, trăiește în Hill Clinton, Brooklyn, împreună cu soțul ei și doi fii.  Romanul lui Egan O vizită de la echipa Goon a  câștigat Premiul Pulitzer  2011, pentru ficţiune, Naţional Books Critics Circle. Începând cu data de 28 februarie 2018, este președinta Centrului PEN America.

   Egan s-a născut la Chicago, dar a crescut în San Francisco. După absolvirea liceului Lowell, a absolvit cursurile de literatură în limba engleză la  Universitatea Pennsylvania . În timpul studiilor, Egan primeşte ajutor de la Steve Jobs, care a instalat un calculator Macintosh în dormitorul ei.  După absolvire, Egan a petrecut doi ani la Colegiul ST John s din Cambridge, susținută de premiul Thouron,  unde a obținut o MA.

   A venit la New York în 1987 și a avut o serie ciudată de locuri de muncă în timp ce învăța să scrie, cum ar fi, catering la World Trade Center. A publicat scurtă ficțiune în The New Yorker, Harper, Zoetrope: All-Story, printre altele, iar munca de jurnalist apare frecvent în revista New York Times. Primul roman al lui Egan, The Circus Invizibil, a fost lansat în 1995 și adaptat într-un film cu acelaşi nume lansat în 2001. A publicat o colecție de povestiri și patru romane, dintre care Uită-te la mine, fost un finalist pentru Premiul Naţional de carte în 2001.

   Egan a primit un premiul Thouron în 1986, a fost destinatarul unei burse naţionale pentru artă şi a unei burse Guggenheim în 1996. În 2002, ea a scris o povestire despre copiii fără adăpost, care a primit premiul Carroll Kowal Journalism. Povestea ei din 2008 privind copiii bipolari a câștigat un premiu pentru mass-media remarcabil de la  Alianţa Naţională pentru Boli Mentale. În 2011, ea a fost finalistă a premiului PEN/Faulkner pentru ficţiune.

   Noutăţi :

• Circul invizibil (1995)
• Uită-te la mine (2009
• The Keep( 2006)
• Visit from the Goon Squad ( 2010) Pe aici au trecut cuţitarii
• Manhattan Beach (2017)

Cartea o găsiţi pe site-ul Editura Pandora M

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărţi