Un loc sub soare – Liza Marklund – Editura Trei – recenzie

Un loc sub soare

Titlu original: En Plats I Solen

Autor: Liza Marklund

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Data apariției: 2018

Traducător: Marilena Dumitrescu

Număr de pagini: 608

    Liza Marklund este deja o veterană în ceea ce privește romanele polițiste. Cu o bogată carieră în spate – reporter de investigații timp de 10 ani, actualmente ambasador UNICEF, jurnalistă (scrie pentru ziarul Expressen) și coproprietară a celei de-a treia edituri din Suedia, Piratförlaget, a avut ocazii de a aduna experiență și de a-și clădi poveștile. Seria Annika Bengtzon este arhicunoscută și cuprinde deja 8 volume, din care Explozii în Stockholm, Fundația Paradis, Studio 69, Testamentul lui Nobel, Pe viață, Lupul Roșu, și acum și Un loc sub soare, sunt traduse și publicate și la noi. Bineînțeles că le-am citit pe toate! N-am ratat nimic. M-am îndrăgostit de Annika de la prima carte și sper să mai am ce citi și de acum încolo.

   Atunci când citesc o asemenea serie longevivă, simt că personajele sunt parte din mine. Parcă mă atașez de ele și îmi doresc ca aventurile lor să nu se mai termine. Tot la fel pățesc și când apare un volum la mare distanță de ultimul. Le simt lipsa, zău așa! Un loc sub soare poate fi citit și ca roman de sine stătător, dar veți înțelege totul mult mai bine dacă deja ați citit restul seriei. Se fac anumite referiri la personaje anterioare, plus că relația Annikăi cu fostul soț ia o turnură cel puțin interesantă.

    Annikăi i se propune să preia postul de redactor șef, dar refuză, așa că se pricopsește cu un superior care nu are nicio experiență și niciun pic de diplomație. Este nevoită să plece în Spania, pentru a investiga cazul unei familii de suedezi stabilită acolo, ucisă cu ajutorul unor gaze. 5 persoane, părinții, bunica și 2 copii, sunt găsiți morți. Tehnica se pare că ar fi destul de uzitată în acea zonă, folosindu-se gaze periculoase, în general pentru a jefui respectiva casă. De data asta, însă, și 2 dintre hoți sunt găsiți morți.

    Annika face o vizită casei în care locuia familia și reușește să adune material pentru un articol amplu. Dacă în alte cazuri, detaliile mă plictisesc și mi se par că amână desfășurarea acțiunii, la Liza Marklund nu am pățit asta. Ea observă, face adnotații, descrie fiecare cameră, persoană sau gest, este atentă la orice. Îmi place lucrul ăsta pentru că te introduce în atmosferă. Plus că Annika este prezentă peste tot și lasă și ea emoțiile libere.

”Patul era mare, cu o tăblie înaltă de di metri, din lemn de culoare închisă. Pilota cu care tatăl încercase să stăvilească gazul nu mai era pe jos. Poliția o adunase grămadă în mijlocul patului.

Iată unde și-au petrecut ultima noapte din viață, unde s-au trezit în urletul detectorului de gaze, unde au murit, fără a putea ajunge la copiii lor…”

   Annika află că există un al treilea copil, o adolescentă, Suzette, care nu e de găsit nici acasă la mama sa naturală. Pornește o adevărată anchetă în acest sens și nu înțelege de ce toate drumurile duc într-o rețea de traficanți de droguri, o lume plină de bani și de oameni periculoși. Se dezvăluie atât de multe secrete și se fac atât de multe conexiuni, încât la un moment dat ai putea avea impresia că toate vin una după alta. Tocmai de aceea este Liza Marklund una din cele mai bune autoare de romane polițiste. Pentru că știe când să accelereze și când să liniștească apele. Știe când să spună un secret și când să îl păstreze.

   Foarte interesantă e și viața personală a Annikăi. Divorțată, cu 2 copii care se împart între mama singură și tatăl cu o familie nouă, ea încearcă să treacă peste toate și să își refacă viața sau poate doar să se distreze. Tocmai de aceea mi s-a părut că s-a atașat destul de mult de polițistul Linde, cu care a colaborat în timpul anchetei din Spania. Cu toate astea, pare că-i e destul de greu să petreacă noaptea cu altcineva:

”-Nu că n-aș vrea, zise ea.

El o privi.

– Atunci, de ce?

Decise să fie onestă până la capăt.

– Nu îndrăznesc. Este atât de mult timp de când nici nu știu dacă mai pot.

El râse din nou, ridică o mână și o mângâie pe obraz.

– Nu trebuie să îți faci griji. Este ca mersul pe bicicletă.

– Cât mai rămâi aici?

– Nu știu. Călătoresc destul de mult. De ce?

Fu pe punctul s-l întrebe dacă se întorcea în Suedia, unde era casa lui, dacă îl aștepta cineva. Dacă mai era aici în cazul în care ar fi fost trimisă înapoi să scrie despre contrabanda cu cocaină, cum îi cerea Patrik.”

   Annika Bengzton este, după părerea mea, o super femeie. Știe să se impună, știe să obțină ce are nevoie, este un reporter foarte bun, își face meseria cu pasiune. În același timp, jonglează cu copiii săi și este o mamă excelentă. Doar cu dragostea stă ceva mai prost. Și asta poate pentru că munca sa primează. A evoluat enorm de la primul roman pe care l-am citit cu ea în prim-plan. S-a transformat și a devenit o femeie ambițioasă, care știe ce vrea. Care mai face și greșeli, are încă sentimente pentru fostul soț, Thomas, dar încearcă să se mențină pe linia de plutire.

Liza Marklund rămâne pentru mine o autoare genială. Nu mi-a înșelat așteptările nici cu acest volum și cred că Un loc sub soare se ridică la valoarea întregii serii. Să vă dau un hint pentru următorul volum? Sunt curioasă cum va evolua relația cu soțul ei!

Cartea – Un loc sub soare – Liza Marklund – poate fi comandata de pe site-ul cartepedia.ro

Recenzii cărţi poliţiste