Noutati editoriale Romania

Noutăţi Editura Gama-Colecţia Premium

Noutăţi Editura Gama-Colecţia Premium

   În prag de Bookfest, Editura GAMA anunţă cu bucurie lansarea unei noi colecții pentru adolescenți.  Colecția PREMIUM reunește romane pentru adolescenți pline de forță și sensibilitate, distinse cu cele mai prestigioase premii literare.

Neal Schusterman — Challenger Deep

Ilustrații: Brendan Schusterman

Traducerea: Diana Soare

Colecția: Premium

Nr. de pagini: 328

Preț: 39,5 lei

   O poveste emoționantă, poetică și tulburătoare despre lupta unui licean cu schizofrenia. Caden Bosch e un adolescent ca oricare altul: merge la școală, are prieteni, are pasiuni. Până într-o zi, când, pe nesimțite, granița fină dintre realitate și imaginație începe să se tulbure. Prins între două lumi, Caden încearcă să păstreze aparențele și să găsească singur răspunsuri, dar îi va fi imposibil.

   Romanul urmărește două planuri: cel real (spitalul, medicamentele, crizele, frustrarea părinților neajutorați, micile drame ale celorlalți pacienți de la secția de psihiatrie pediatrică) și cel imaginar, în care Caden călătorește pe o navă de pirați până la Groapa Marianelor, ca să atingă cel mai adânc punct – Challenger Deep. Călătoria lui este o metaforă pentru „drumul” plin de primejdii al tulburărilor mintale.

  Un roman captivant și plin de forță, care te bântuie chiar și după ce închizi cartea, Challenger Deep este o capodoperă a unuia dintre cei mai admirați scriitori de ficțiune pentru adolescenți.

Volum distins cu National Book Award for Young People’s Literature și Golden Kite Award for Fiction.

   NEAL SHUSTERMAN este pe lista New York Times a celor mai bine vânduți scriitori și autor premiat, printre altele, al thrillerului Bruiser, al romanului pentru adolescenți The Schwa Was Here și a distologiei Unwind.

Eve Ainsworth — 7 zile

Traducerea: Andreea Demirgian

Colecția: Premium

Nr. de pagini: 272

Preț: 34 lei

Cartea descrie o săptămână din viața lui Jess și a lui Kez, două adolescente – una victimă, alta călău. Jess e crescută de o mamă singură, care se luptă cu sărăcia, iar colegele ei o hărțuiesc fiindcă e „grasă”. Tatăl lui Kez e alcoolic și-și terorizează familia, dar Kez trebuie să păstreze aparențele ca să rămână printre cei „cool”. Jess a fost mereu o victimă, iar Kez nu suportă oamenii care-și plâng de milă. Cele două eroine au însă în comun mai multe decât își dau seama.

Un roman dureros de sincer, despre problemele adolescenților de azi, ipocrizie, bullying și suferință, nominalizat la CILIP Carnegie Medal în 2016.

Sally Nicholls — Cum să trăiești veșnic

Traducerea: Luiza Mohonea

Colecția: Premium

Nr. de pagini: 224

Preț: 34 lei

Sam Oliver McQueen are 11 ani și este bolnav de leucemie. Jurnalul lui este o mărturie înduioșătoare despre dorințele și frământările unui copil care știe că nu mai are mult de trăit, dar care celebrează viața prin fiecare gest și gând.

Romanul de debut al scriitoarei britanice Sally Nicholls a câștigat numeroase premii literare, printre care Waterstones Children’s Book Prize, Concorde Book Award și Luchs Prize pentru „Cea mai bună carte a anului” în Germania.

Sally Nicholls — O insulă numai a noastră

Traducerea: Simona Toroscai

Colecția: Premium

Nr. de pagini: 240

Preț: 34 lei

Un roman extraordinat despre familie și prietenie, scris de una dintre cele mai talentate prozatoare britanice, Sally Nicholls. Jonathan, Holly și Davy sunt trei frați care au rămas orfani. Moartea mamei lor i-a lăsat nu doar cu un gol imens în suflet, ci și singuri în fața provocărilor vieții de zi cu zi. Până într-o zi, când lucrurile iau o întorsătură neașteptată. O mătușă bătrână, bogată și excentrică îi lasă lui Holly niște fotografii care ar putea să-i ajute pe copii să găsească o moștenire ce le -ar rezolva toate problemele. Doar că ei nu sunt singurii care caută comoara…

Volum nominalizat pentru Costa Book Award și Carnegie Medal.

Mili & Iasmy

Hello!! Adminii vă salută!

View Comments

Recent Posts

Foc cu foc – Bogdan Hrib – Editura Tritonic – recenzie

Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…

5 ore ago

Afacerea Chateaubriand – Fred Vargas – recenzie

Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…

o zi ago

Medalionul domniței – K. J. Mecklenfeld – recenzie

Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…

4 zile ago

Fata și frica – Dănuț Ungureanu – Editura Tritonic – recenzie

Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…

5 zile ago

Urzică și oase – T. Kingfisher – recenzie

Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…

5 zile ago

Răul pe care îl fac oamenii – Sandrone Dazieri – recenzie

Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…

o săptămână ago