Paturi oculte – Doina Ruști – recenzie

 

Titlul original: Paturi oculte
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2023
Număr pagini: 300
Gen: Ficțiune, Realism magic
Cotație Goodreads: 3,94

  „Paturi oculte” este genul de carte care ori îți place, ori nu. Doina Ruști este unul dintre puțini autori români care folosesc realismul magic, întâlnit mai mult în literatura sud-americană.

  Deși aparent planurile narative sunt haotice, fără nicio legătură, ulterior, ele se „lipesc”, rezultând o anumită logică, specifică realismului magic. O logică lipsită de cronologie sau de ordinea obișnuită pe care o căutăm atunci când lecturăm ceva.

  Așadar, dacă vă plac lecturile clare, cu o intrigă bine delimitată, în care primează logica și pragmatismul, se poate ca acest roman să nu fie pentru voi. Dacă, însă, vă place realismul magic și căutați lecturi creative, ieșite din comun, eu zic să-i dați o șansă.

  Totul începe cu Flori, o adolescentă care aflată în vacanță la o mătușă, descoperă un pat fermecat, într-o încăpere ce nu mai fusese folosită de mult. Un portal către alte lumi, către vise, sau cum vreți să interpretați. 

„Acesta a fost începutul. Deschizi o ușă și totul se schimbă. Urci într-un autobuz și nu te mai poți întoarce de unde ai plecat. Pentru ea a fost primul pat din seria paturilor care au schimbat-o definitiv.”

  Patul era făcut din lemn de roșcov, existând în lume mai multe „surate” de-ale lui. Fata devine obsedată, vrăjită de acel pat și abia așteaptă următoarea vizită pentru a-l revedea, însă mătușa moare, iar patul este pierdut. Încearcă să găsească alte paturi de roșcov, ascunse prin tot felul de locuri din București: la teatru, într-un apartament de la Unirii, în apartamentul unui pianist etc. 

  Fiecare pat are povestea lui, strâns legată de oameni, roșcovul părând a fi personajul principal.

 Istoria paturilor de roșcov începe cu mult înainte de descoperirea lui Flori. În secolul XIX, un cuplu, Pipica și Valache, taie roșcovii și confecționează paturi din ei. La scurt timp, lumea își dă seama că nu erau simple paturi, având anumite puteri. Paturile făcute de Pipica și Valache sunt din ce în ce mai căutate.

  Se întrepătrund mai multe planuri: povestea Pipicăi și a lui Valache, viața lui Flori, care pendulează între Lev, un student la Litere, librar, și un pianist ce deținea unul dintre celebrele paturi, o crimă, scenă care, de fapt, deschide romanul și care o implică pe Flori, în căutarea ei de paturi vrăjite, un adolescent care la prima vedere, nu are nicio legătură cu celelalte personaje, un strigoi care bântuia în urmă cu decenii grădina cu roșcovi (partea mea preferată)…

„Nimeni altcineva nu-l văzuse, însă toată curtea, de la slugile casei la trepădușii de la cuptoare ori la greblarii care trudeau în grădină, toți știau că la roșcovi există un mort, un strigoi blând, căruia Mataragiu îi lăsa uneori câte un blid cu lapte, povestind cu duioșie despre el, săracul, zicea, a rătăcit drumul, cine știe ce-o fi în mintea lui! Ori i-a furat careva umbra și-a-ngropat-o pe-aici! Bătrânul zaraf era atât de atașat de stafie, încât îi cerea sfaturi ori i se plângea când dădea de necaz. Înainte de afacerile mai importante, avea grijă să treacă pe la roșcovi și să roage stafia pentru noroc, ceea ce-i fusese de mare folos, căci zarafului îi mersese din bine în și mai bine. Mai ales bucătăreasa știa despre roșcovi, pentru că ea pregătea blidele – un pic de lapte, un strop de vin îndulcit, un castronel cu apă, cantități mici, căci spiritele n-au nevoie de mult, nici nu se cunoaște de unde gustă!”

  După ce îl citim, constatăm că romanul este un puzzle, în care fire narative aparent fără legătură se îmbină, alcătuind un întreg.

  Dacă citim cu atenție, dincolo de acțiunea de la suprafață, observăm o frescă a societății actuale: studenți la Litere care nici nu citesc o carte cap-coadă, preferând să afle totul de pe Internet, superficialitatea, tendința oamenilor de a părea ceea ce nu sunt, presiunea de a urma o anume modă, foarte actuală în zilele noastre, situația copiilor ai căror părinți pleacă în țări străine pentru a munci…

„Uneori treceau pe acolo niște mierle inculte care voiau să-și facă poze pe lângă rafturi, ținând artistic câte o carte pe picioarele dezvelite, ostentativ deschisă la nu știu ce pagină, femeiuști care postau pe Instagram sau pe alte rețele, considerându-se docente în materie, influenceri sau simple loaze, care pentru Lev erau doar reziduuri firești ale industriei.”

  Despre autoare:

  Doina Ruști este o scriitoare română și profesor universitar. Scrierile sale se remarcă prin realism magic. Printre cele mai cunoscute romane ale sale, se numără „Lizoanca la 11 ani”, „Fantoma din moară”, „Mâța vinerii”.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia şi cărtureşti

Recenzii cărți