Mata Vinerii de Doina Rusti

Mâţa Vinerii, de Doina Ruşti

   Mâţă Vinerii spune istoria unui reţetar magic şi a unei familii de adepţi ai marelui Sator. Plasată în Bucureştiul fanariot şi epoca luminilor, la fel ca Manuscrisul fanariot – ultimul bestseller semnat Doina Ruşti –, povestea trece pe nesimţite de la faptele reale din anul 1798 la misterele unui cult de magicieni, ale căror fabuloase reţete culinare, notate cu acribie în Cartea bucatelor rele, scot la lumina gusturile vieţii arhaice şi rafinamentul unei bucătării fermecate, din vremuri de mult uitate. Cărăbuşii prăjiţi, crumilla cum animis, plăcintele de trandafiri, elixirele de iubire sau lichiorul formicosus sînt numai cîteva dintre mixturile vrăjite ce condimentează peripeţiile Mitei Vinerii.

„Nouă carte a Doinei Ruşti are toate datele unei poveşti captivante: foarte multă fantezie, un fir epic împletit cu mînă sigură a unui povestitor care ştie cum să te ademenească, o atmosferă atît de puternică, încît te urmăreşte multă vreme după ce ai închis cartea şi, nu în ultimul rînd, un subtext ce te trimite spre tainele Lumii şi ale Literaturii. Derulîndu-şi întîmplările – la limita dintre magic şi fantastic – în decorul unui Bucureşti pitoresc din preajma anului 1800 (luat că pretext, de fapt, pentru o naraţiune ce transcende datele unui cadru istoric documentabil), Mită Vinerii trasează, că prin vis, limitele unui univers ficţional în care se amestecă, în doze potrivite, că în alambicul unui alchimist, substanţele înşelătoare ale realului şi acelea, atît de pregnante, ale unei irealităţi (sau suprarealităţi), ce irump în plin cotidian. Negustori, vrăjitori, spiritisti, bucătari de la Curtea Domnească, îndrăgostiţi, domnişoare cu ifose, ambasadori de pe diferite meleaguri, arnăuţi, funcţionari ai Înaltei Porţi, domni maziliţi şi domni proaspăt înscăunaţi, uneltitori de tot felul, revoluţionari, bonapartişti, scamatori şi trimişi ai lui Sator populează spaţiul carnavalesc al acestui român fantast, cu subterane ce conduc pînă departe, spre lumi abia bănuite.” (Bianca Burtă-Cernat)

Sursa>  Editura Polirom