Povestind cu… Emanuel.D.Florescu

Povestind cu… Emanuel.D.Florescu

   Am primit de la Emanuel Florescu cele două cărţi ale sale apărute la Scrisul Românesc: ”Destin tragic de artist genial” şi “Destin suicidar de artist genial”, pe care mărturisesc că le-am citit cu plăcere şi interes.
Acum aş vrea să-l cunosc puţin şi să vi-l prezint şi vouă pe autor.

Arci: Spune-ne, te rog, câteva cuvinte despre cine este şi ce face omul Emanuel Florescu.

Emanuel: Sunt un romantic întârziat într-un secol pragmatic şi-ntr-o lume cam insensibilă, în care, vorba lui Eminescu, până şi a visa te expune pericolului de-a fi ridiculizat. Momentan, în paralel cu serviciul necesar supravieţuirii, îmi finalizez studiile universitare în filosofie pe care le-am cam neglijat în ultimele două decenii.

Arci: Ce fel de literatură citeşti? Care sunt autorii tăi preferaţi-români şi străini?

Emanuel: După ce am parcurs cam toate genurile de literatură, de ani buni m-am dedicat cărţilor de factură filosofică şi teologică sau celor scrise de clasici (antici şi moderni). Printre autorii români preferaţi se detaşează Eminescu şi Octavian Paler, iar dintre cei străini, clasicii, cu predilecţie filosofii, umaniştii, poeţii romantici şi scriitorii realişti.

Arci: Cum trebuie să fie muzica pe care o asculţi? Cântăreţi sau formaţii preferate?

Emanuel: Cea care să aibă un mesaj de transmis pe acordurile unui ritm plăcut. Cum ar fi romanţele sau blues-urile. Sunt mai multe melodii frumoase care corespund acestor criterii, cântate de diverşi artişti din genuri diferite, dar singurul pe care îl mai ascult ocazional este regele muzicii moderne, Elvis (în special cel din anii ’70).

Arci: Povesteşte-ne o amintire din copilărie sau adolescenţă care te-a marcat în vreun fel

Emanuel: Nu-mi amintesc vreuna care să mă fi marcat în mod deosebit, dar ştiu că încă din copilărie am fost foarte conştient că voi scrie cărţi. Ţin minte că prima tentativă a fost pe la 12 ani, dar am început efectiv să scriu pe la 22 de ani. De-abia însă la 40 de ani am fost publicat cu ,,Elogiul înţelepciunii divine” (o replică filosofico-teologică la ,,Elogiul nebuniei” a lui Erasmus), pentru că multă vreme pur şi simplu nu am luat în considerare o atare posibilitate.

Arci: Cum ţi-a venit ideea acestei trilogii, înţeleg că va mai urma un volum?

Emanuel: La sfârşitul anului voi publică şi al treilea volum al trilogiei (ca să fie publicate în trei ani consecutivi), ,,Destin insolit de artist genial.” Acesta va apărea însă la începutul anului viitor. Ideea unei trilogii mi-a venit după publicarea primului volum, care nu a fost redactat neapărat ca parte a unei trilogii, din dorinţa de a evoca şi alte personalităţi artistice cu un destin dramatic. Aşa că, celelalte două volume s-au adaptat la ideea, structura şi stilul primului, pentru a se putea preta la caracteristicile unei trilogii.

Arci: Ce te-a determinat să alegi astfel de subiecte, care, deşi ar trebui, nu interesează pe multă lume?

Emanuel: Dorinţa de-a promova valorile culturale ale umanităţii şi de-a aduce în atenţia cititorului interesat personalităţile artistice omagiate astfel, dar şi aspectele metafizice, nu mai puţin reale ori importante, ale existenţei noastre terestre. Că acest gen beletristic nu s-a bucurat niciodată de o mare popularitate printre cititori, este un fapt cunoscut şi indubitabil, dar totodată poate constitui şi una dintre explicaţiile lipsei de cultură evidentă la majoritatea oamenilor (nu doar români).

Arci: De unde te-ai inspirat?

Emanuel: Ideea mi-a venit în urma vizionării unui documentar tv despre impresioniştii de la sfârşitul secolului XIX. M-a intrigat şi m-a impresionat destinul tragic şi nedrept al pictorului francez F. Bazille, relatat în primul volum, şi am nutrit dorinţa, văzută ca un act de reparaţie morală a posterităţii, de a-i reactualiza numele şi opera în memoria atât de subiectivă şi de selectivă a publicului la care voi avea acces. De la cazul lui realmente trist şi injust a pornit ideea evocării unor astfel de oameni şi s-a dezvoltat apoi într-o trilogie a genului biografic.

Arci: Subiectele abordate sunt complexe, unele mai puţin cunoscute. Cam câte ore ai petrecut documentându-te?

Emanuel: Deşi am scris o trilogie biografică, nu mă consider un biograf, iar volumele nu se rezumă la date biografice seci. Biografia protagoniştilor, deşi reală istoric dar inedită ca stil, a constituit mai curând un pretext literar pentru abordarea subiectelor morale, religioase, socio-politice, artistice, filosofice sau spirituale care îi definesc condiţia existenţială a omului. Nu pot estima cu exactitate timpul alocat documentării necesare. Cu totul, scrierea unei cărţi mi-a luat în medie 3-4 luni. În condiţiile în care luăm în calcul doar timpul disponibil, cel de seară, de după serviciul cotidian. Cert e că mie nu mi s-a părut nici timp lung, nici lucru greu. Poate pentru că mi-a plăcut activitatea respectivă, iar când îţi place ce faci ne raportăm la o percepţie subiectivă. Ca şi atunci când nu-ţi place, de altfel!

Arci: Cine a fost primul tău cititor? Dar cel mai mare critic?

Emanuel: Probabil doamna Carmen Miloicovici de la Editura Scrisul Românesc, căreia i-am trimis manuscrisul pentru evaluare şi care i-a recomandat directorului Editurii că merită să fie publicat. Cel mai mare critic, ca importantă a reputaţiei, nu ca vehemenţă a actului în sine, cred că a fost chiar directorul Editurii, criticul literar, prof.univ. dr. Florea Firan, autorul a multor cărţi şi antologii despre literatura română.

Arci: Cum a fost primit primul volum? Ai fost motivat să mai continui?

Emanuel: Nu suficient de bine sau de încurajator. N-aş zice că s-a dovedit un best-seller sau un succes manifest. Nimic surprinzător însă, şi nu sunt dezamăgit, când nu-ţi faci iluzii, nu poţi fi dezamăgit! Ştiam că publicul cititor preferă alt gen de lectură, care să-l solicite mai puţin spre meditaţie, documentare sau instruire. Motivarea de-a finaliza trilogia a fost chiar asumarea proiectului ca atare. Nu-mi plac jumătăţile de măsură, iar dacă-mi propun să realizez ceva, nu prea mai contează reacţia altora. Valoarea a ceea ce faci depinde doar de tine, chiar dacă succesul lui depinde poate exclusiv de alţii! Nu orice lucru de valoare are şi succes, după cum nici orice succes nu implică şi valoare! Deocamdată nu ştiu dacă mă regăsesc în vreuna dintre aceste ipostaze axiologice.

Arci: Ce părere au prietenii tăi că scrii, şi mai ales că ai ales astfel de subiecte?

Emanuel: Nu ştiu exact. Probabil unii se bucură sincer, alţii te felicită mai puţin sincer, unii se miră, alţii sunt indiferenţi … Nu ştiu câţi dintre cunoscuţi mi-au citit cărţile, probabil mai numeroşi sunt cei care nu mă cunosc personal. Cât despre comentarii la adresa naturii lor, acestea se pot naşte doar dacă mai întâi sunt citite! Totuşi, în concluzie, dinspre partea lor am simţit valul de simpatie scontat.

Arci: Ce ar trebui să ştie cititorii despre cărţile tale?

Emanuel: Că dincolo de titluri, care sunt totuşi relevante pentru conţinutul lor, sau de genul în care pot fi încadrate, ele reprezintă o meditaţie beletristică asupra condiţiei existenţiale a omului şi că transmit un mesaj umanist prin importantele subiecte abordate frontal. Rămâne ca fiecare cititor să descopere mesajul care i se potriveşte de dincolo de poveştile de viaţă relatate.

Arci: Cum au fost primite cărţile tale de către oamenii de specialitate şi ce părere ai despre piaţa de carte din România?

Emanuel: Foarte bine, pot spune! Cu specialiştii (critici şi autori) este altceva. Fiind nişte persoane avizate în critică literară, ştiu să aprecieze o lucrare mai aproape de valoarea ei reală! Cronicile redactate de ei la volumele mele în diverse reviste de cultură, literatură şi artă sunt chiar foarte favorabile. Piaţa de carte din România îmi pare destul de bogată dar nu suficient de variată raportat la criteriul genurilor promovate. Cum este şi firesc şi după cum se dovedesc gusturile cititorilor, predomină romanele de orice tip şi volumele de poezii. Cred însă că este loc pentru orice gen de literatură, pentru orice autor şi pentru orice gust al cititorului! Glumind şi nu prea, sau poate exagerând puţin, am senzaţia că în România actuală sunt mai mulţi scriitori decât cititori!

Arci: Ce alte pasiuni are Emanuel Florescu?

Emanuel: Păi, fotbalul ar fi cam singură pasiune extraeducaţională. În rest, tot studiul, fie el a limbilor străine, a istoriei, teologiei, filosofiei sau artei. Deci, mai nimic deosebit în materie de hobbyuri excentrice!

Arci: Ce părere ai despre site-ul Literatură pe Tocuri? Cum te simţi în grupul nostru?

Emanuel: Sincer, îl percep destul de ok şi mă simt destul de bine în condiţiile în care interacţiunea noastră decurge normal. Se pot promova titluri şi autori, se pot face recenzii şi schimb de impresii, etc. Desigur mai contează şi cât te implici într-o atare interacţiune de la distanţă dar în care avem ca numitor comun pasiunea pentru literatură.

Arci: Câteva cuvinte pentru echipă şi cititorii noştri?

Emanuel: Mulţumesc echipei pentru colaborare şi urez cititorilor lecturi cât mai plăcute dar şi utile! Iar dacă au curiozitatea să cunoască destine excepţionale şi totodată dramatice, îi invit către personalităţile artistice pe care le-am transformat în personaje literare şi în poveştile cărora se pot regăsi într-o postură sau altă!

Mulţumesc, Emanuel Florescu că ai stat la poveşti cu noi şi mult succes în continuare!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!