Regele din Hybern, cel care este nemulţumit de Tratatul încheiat, forţat să îşi lase sclavii muritori. El şi-a infiltrat oamenii în diferite Regate ale Marilor Spiriduşi, a făcut planuri, iar mâna dreaptă Amarantha le va lua din puterile magice şi va conduce peste regate timp de cincizeci de ani. Când Ryhsand, marele Lord a Regatului Nopţii, o va descoperi pe Fey, Tamlin o va alunga înapoi la muritori. Deşi îi spune că o iubeşte, o lasă să plece, lumea lui e mortală pentru ea. Amarantha îl vrea cu orice preţ pe Tamlin ca şi amant al său, refuzul lui i-a adus această boală a măştilor. Când,,târfa” reginei, Ryhsand îi va spune, o va sfâşia pe Fey, astfel este nevoit să o trimită înapoi.

   Fey tânjeşte după Tamlin, astfel că se va întoarce în tărâmul Prythian să îl salveze din ghearele Amaranthaei.

   Chinurile prin care trece în faţa reginei, bătaia de joc a spiriduşilor, încercările-trei la număr, pe care trebuie să le ducă la capăt, dacă nu dezleagă ghicitoarea Amaranthei, sunt greu de suportat şi pentru un spiriduş, dar pentru o muritoare!

   După ce a aflat că magia există şi a primit acest dar preţios de la stăpânii lumii fermecate a zânelor, Feyre nu poate uita evenimentele întunecate prin care a trecut. Nu poate uita nici înţelegerea pe care a făcut-o cu Rysand, vicleanul stăpân al Regatului Nopţii. O săptămâna va trebui să și-o petreacă în Regatul Nopții cu Rhysand în schimbul salvării sale de la moarte. Revenirea în regatul Primăveri cu Tamlin și încercarea sa dureroasă de a trece peste coşmarul prin care a trecut, o va pune pe Fey să tânjească după familia sa și după libertate.

,Mi-am dorit ca inima mea de om să se fi schimbat odată cu mine; să se fi transformat într-o marmură nemuritoare, în schimbul bucății sfâșiate de beznă care era acum și din care sângele zeilor se prelingea în mine.

Tamlin încă dormea, întins gol pe saltea, când m-am strecurat înapoi în dormitorul întunecat.

Pentru el făcusem asta-pentru el mă distrusesem bucuroasă, odată cu sufletul meu nemuritor.

Iar acum, aveam să trăiesc cu asta o eternitate.

El nu se trezea niciodată când coșmarurile îmi tulburau somnul; nu se trezea niciodată când vomitam nopți la rând. Dacă știa sau auzea, nu spunea nimic despre asta.

În orice caz, era mai ușor să nu fiu nevoită să dau explicații. Să nu trebuiască să-i spun că, deși îl eliberasem și îi salvasem poporul și tot Prythianul de Amarantha…mă distrusesem.

Și eu credeam că nici măcar veșnicia nu mi era îndeajuns că să îmi revin.”

,,Dacă ar fi să întâlneșți vreodată un daemati fără acele scuturi ridicate, Feyre, ti-ar lua orice ar pofti. Unul mai puternic te-ar putea transforma fără voia ta într-o sclavă și te-ar pune să faci ce-dorește, fără măcar să îți dai seama.Tărâmul meu rămâne destul de misterios pentru străini, încât unii te vor considera, printre altele, o sursă foarte valoroasă de informații.

-Ca daemati, îmi spuse Rhysand, îmblânzitorii umbrelor sunt rari-râvniți de curțile și teritoriile din toată lumea pentru abilitatea lor de a se furișa și predispoziția de a auzi și simți lucrurile pe care alți nu pot.”

,Mai întâi, am simțit miros de iasomie, apoi am văzut stelele, care licăreau dincolo de coloanele strălucitoare din piatra lunii care încadrau priveliștea incredibilă a muncilor înzăpeziți.

Era cel mai frumos loc pe care îl văzusem vreodată.

Clădirea în care ne aflăm fusese cocoțată pe vârful unuia dintre munții din piatră gri. Sala din jurul nostru era expusă intemperiilor; nu avea ferestre, ci doar stâlpi înalți și draperii din voal, care se legănau în briza cu parfum de iasomie.

Nu se auzea niciun țipat, niciun strigat, nicio implorare.

Velaris a rămas secret dincolo de granițele acestor tărâmuri timp de milenii. Amarantha nu l-a atins deoarece nu știa că există. Niciuna dintre bestiile ei nu știa. Nimeni din celelalte regate nu știe de existența lui.”