Ce este de făcut atunci când afară este mult prea frig, nămeţii te împiedică să deschizi uşa, somnolenţa te doboară, iar cafeaua şi-a încetat demult efectele? Remediu: o pungă de floricele, o ciocolată caldă şi episoadele serialelor favorite alături ☺
La fiece început de an posturile de televiziune anunţă cu aplomb că o nouă miniserie a apărut ori că serialul favorit se va reînnoi pentru un alt sezon. Acestea sunt cuvintele magice pentru persoanele care, atunci când se întorc de la serviciu, abia aşteaptă să conecteze laptopul la televizor şi să îşi încarce bateriile cu ceva care nu înseamnă realitate, ci o ieşire din cotidian. Partea cea mai dificilă este să cauţi miniseria care ţi se potriveşte cel mai bine. Cu această problemă suntem ajutaţi de ceea ce deja ştim : ce gen de cărţi ori de filme ne plac, care sunt actorii favoriţi ori, din contră, care este actorul pe care îl detestăm, dar ale cărui filme le urmărim pentru că aşteptăm să facă o greşeală în scenariu… Avem motive şi puncte de vedere pe care trebuie să ni le exprimăm, cu atât mai mult în legătură cu un serial.
Este momentul să ne aşezăm cât mai confortabil pe canapea, să uităm de şuieratul vântului şi de faptul că mâine, cel mai probabil, va trebui să păşim încă o dată pragul casei direct în frigul năprasnic şi…să vedem ce ne-aduce 2017…
Un serial care m-a surprins profund fiindcă arată o altă latură a unei poveşti pe care nimeni nu o poate uita. Cred că am citit-o în clasa a IV-a şi mi s-a părut de-a dreptul fermecătoare datorită personajelor precum căţelul Toto, micuţa Dorothy, sperietoarea, omul de tinichea şi un magician care trăia într-un castel îndepărtat. Aţi ghicit, este vorba de “Vrăjitorul din Oz” de L. Frank Baum. Cu toţii ştim povestea, dar serialul o întregeşte, o prezintă într-o nouă lumină. Dorothy (Adria Arjona) trăieşte în Kansas şi este asis
Genul serialului : Aventură, Dramă, Fantezie.
Scenarişti : Matthew Arnold, Josh Friedman
Durată episod : 60 min
Locaţii filmări : Park Guell, Gracia, Barcelona, Catalonia, Spania, Croatia, Ungaria, Réal Alcazar, Seville, Spania
Rang IMDB: 7,3/10
“SAY GOODBYE TO KANSAS!”
Acest serial a început să ruleze pe marile şi micile ecrane de pe data de 3 octombrie 2016. Personajul principal este Lucy Preston (Abigail Spencer), profesoară de istorie la universitate. Ea este recrutată de forţele
Genul serialului : Acţiune, Aventură, Dramă
Scenarişti: Eric Kripke, Shawn Ryan
Durată episod: 60 min
Locaţii filmări: Boundary Bay Airport, Delta, British Columbia, Canada
Rang IMDB: 7,6/10
“Protect the Past. Save the Future.”
Un serial pentru adolescenţi şi nu numai. Pentru cei care au urmărit Pretty Little Liars seria nu va fi atât de ieşită din tipare. Riverdale este numele oraşului în care se desfăşoară acţiunea miniseriei. În episodul 1 ne
Genul serialului : Crimă, Dramă, Mister
Scenarişti : Roberto Aguirre-Sacasa
Durată episod : 45 min
Locaţii filmări : Vancouver, British Columbia
Rang IMDB : 7,7/10
” A great place to get away with it all”
Serialul care m-a cucerit prin acţiune, suspans, întorsături de situaţie şi…continua luptă cu demonii din oraşul său. Plecată mult prea mult timp de acasă, Wynonna (Melanie Scrofano) se întoarce din Grecia pentru a
Genul serialului : Acţiune, Dramă, Fantezie
Durată episod : 60 min
Locaţii filmări : Calgary, Alberta, Canada
Rang IMDB : 7,3/10
“Everyone’s got demons. Hers fight back.”
UNT - Asako Yuzuki - Editura Litera - recenzie Titlu: UNT Autor: Asako Yuzuki Editura Litera…
Cântec de leagăn - Sidonie Bonnec - blog tour Titlu: Cântec de leagăn Categorie: Psihologic…
Fiica din Spania - Lorena Hughes - Editura Litera - recenzie Titlu: Fiica din Spania Autor: Lorena…
Întunericul de afară - Cormac McCarthy - Editura Polirom - recenzie Titlu: Întunericul de afară Autor: Cormac…
Post-mortem. Scarpetta - Patricia Cornwell - blog tour Titlu: Post-mortem. Scarpetta Autor: Patricia Cornwell Editura:…
Sub flori, sânge - Dana Stupar - recenzie Titlu: Sub flori, sânge Autor: Dana Stupar …
View Comments
Super! Multumesc tare mult pentru recomandari! Chiar cautam niste seriale noi! :)
*
Mă bucur că v-am putut ajuta locco_smiley_46
Multumesc. Timeless si Winonna Earp ma atrag. Celorlalte le voi spune pas.
multumim pentru recomandai crina! locco_smiley_10
Mă bucur mult că v-a plăcut! Vizionare plăcută!!! locco_smiley_37
Mulțumim de recomandări locco_smiley_10
Mulţumim pt recomandări! :) Mă tentează de ceva timp Timeless și nu am putut să mă hotărăsc dacă să-i dau o șansă sau nu, dar dacă l-ai menţionat și tu, cred că-l voi încerca.