Și a fost ora H, de Haralamb Zincă – Editura Publisol – recenzie

Titlul original: Și a fost ora H

Haralamb Zincă

Editura: Publisol

Serie de autor

Anul apariției: 1971, 2021

Număr pagini: 614

Gen: Istoric

Cotație Goodreads: 3,67

   „Și a fost ora H”. Și chiar a fost… Și chiar am terminat-o… Este o carte atât de complexă, încât nu știu cum să încep. Pentru că este un roman diferit de alte scrieri de-ale lui Haralamb Zincă citite de mine până acum.

  Este un roman istoric, un roman document, ce prezintă evenimentele unei date pe care o cunoaștem cu toții, unii din povestiri și istorie, alții din propriile experiențe. Cei din generația mea și-au auzit părinții povestind cum erau scoși la repetiție ore în șir de 23 august…

  Manualele de istorie aveau formularea standard: „când românii au întors armele”. Dar care este semnificația acestei date istorice?

  Multe opinii s-au spus despre 23 august 1944. Eu, citind, nu-mi spun decât că trebuie să le fi fost teribil de greu personalităților de atunci să ia această decizie și că nu vreau să fiu în pielea lor; să iei o decizie de importanță națională, militară, istorică.

„A-ți pune semnătura pe un document ce pecetluia un armistițiu după un război atât de sângeros și dezastruos însemna un act de mare răspundere.”

„A interveni implica, firește, primejdii. A rămâne însă pasiv implica primejdii și mai grave.”

  „Și a fost ora H” a fost publicată prima dată în 1971, în 55 000 de exemplare. Romanul a fost cenzurat și dat la topit din ordinul Elenei Ceaușescu. 50 de ani mai târziu, romanul a apărut într-o nouă ediție, fără modificările cenzurii, așa cum autorul l-a scris inițial. Astfel, 23 august 1944 nu este „produsul” exclusiv al Partidului comunist, ci al mai multor partide; mai multe persoane și-au adus aportul la acel eveniment istoric. Însuși autorul ne explică mai multe într-un fel de postfață, unde sunt pagini scrise de el cu privire la acest subiect.

De asemenea, romanul conține mărturii ale oamenilor ce au trecut prin acele evenimente.

  Sunt prezentate momente cheie, printre care arestarea mareșalului Antonescu, încheierea armistițiului, ieșirea din război, ruperea alianței cu puterile Axei, trecerea de partea Aliaților, bombardamentele nemților asupra Bucureștiului și nu numai.

„- Știu să-mi aleg și singur momentul. Nu trebuie să fiu învățat!

– Dacă nu acceptați, insistă Mihai, ar fi corect să vă dați demisia.

– Nu-mi dau demisia! țipă mareșalul roșu ca focul și, împins de către tânărul monarh în valurile violenței, urlă: Nu cumva credeți că voi da țara pe mâna unui copil?!”

„Pirații aerului realizaseră o performanță: izbutiseră să distrugă și să incendieze o bună parte din bulevardul Elisabeta, de la podul Elefterie și până la Universitate. Ardeau ca niște torțe Facultatea de Drept, Monitorul Oficial (Exact. Nu vă înșelați. Clădirea în care Eugen Bălan tipărise, la rugămintea expresă a Partidului Comunist Român, Monitorul cu lista guvernului și textele noilor legi), Ministerul Comunicațiilor, hotelul Princiar, Palatul Eforie, Cartea Românească, Pasajul Blanduziei, Universitatea…”

  Este o carte atmosferică, redând o lume dispărută, pe care o știm din manuale, sub forma unor date și explicații seci, pe care de cele mai multe ori, le memoram mecanic. Acum înțelegem cum s-au petrecut faptele, dar și entuziasmul oamenilor care se bucurau că scapă de ocupația germană și de război.

„Doctorul se repezi la fereastră și privi strada. Acum, bucuria celor de jos devenise propria sa bucurie. „Ce frumoase sunt în noapte ferestrele luminate!… E pace! De necrezut!…”

„Porni pe jos, cu pachetul sub braț, și amănuntul acesta îl tulbură. Era pentru întâia oară – după câți ani? – când expedia presa de partid fără s-o camufleze într-o cutie de bomboane fondante sau într-una de biscuiți… După câțiva pași, se surprinse întorcând capul să vadă dacă nu era urmărit, și zâmbi. Pesemne, multă vreme va rămâne sclavul acestui obicei… I se părea atât de curios și, în același timp, atât de frumos să expediezi ziarul fără a-ți fi teamă de agenții Siguranței, fără a sări dintr-o mașină în alta, fără a te tortura gândul: „Va veni <<Julieta>> la întâlnire sau nu?” Simți compleșindu-l un val de căldură, iar „bătrânul” tipograf numi asta fericire.”

   Că nu știau ce urmează este altă poveste… Parcă lozincile comuniste, cu lupta pentru pace, nu mai par atât de lipsite de sens în acel context și în acele vremuri.

  Într-adevăr, nu este o lectură ușoară și îți trebuie o anumită experiență cu acest gen de cărți și de subiecte, un background pentru a ține pasul cu cele expuse. Față de alte romane ale lui Haralamb Zincă, am citit-o într-un timp mai îndelungat, mai lent, mai cu atenție.

Despre autor:

  Haralamb Zincă (1923-2008), pe numele său real Hary Isac Zilberman, este autorul a peste 50 de romane polițiste și de spionaj, considerat părintele literaturii de gen din România, „Sfârșitul spionului fantomă” fiind prima carte de spionaj scrisă de un autor român, iar „O crimă aproape perfectă”, prima carte polițistă.

  A fost unul dintre cei mai vânduți scriitori ai epocii sale, tirajele epuizându-se în câteva zile. De asemenea, anchetatorii profesioniști îi cereau sfaturi pentru rezolvarea unor cazuri reale.

Alte cărți: „Moartea vine pe bandă de magnetofon”  , „Ochii doctorului King”, „Soarele a murit în zori”.

Carte disponibilă pe site-ul Publisol

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți