Spune-mi ca ma iubesti – Johanna Lindsey
Volumul 5 al seriei Malory-Anderson, ne aduce în prim plan povestea lui Derek Malory şi Kelsey Langton.
După ce părinţii au murit, Kelsey şi sora ei mai mică au fost nevoite să locuiască cu mătuşa şi unchiul lor. Soarta nu le este favorabilă şi din cauza incompetenţei unchiului se află în pragul sărăciei. Unchiul este demoralizat ştiind că a pierdut tot şi este pe punctul de a se sinucide. Atât Kelsey cât şi sora ei mai mică nu vor mai avea un viitor. Pentru Kelsey, sora ei înseamnă totul şi vrea să îi asigure un viitor. Singura soluţie de salvare, care vine din partea unchiulul, ar fi ca, Kelsey să fie scoasă la licitaţie.
Kelsey este de accord să îşi scoată la licitaţie fecioria într-un bordel din Londra pentru a plăti datoriile unchiului şi să-i asigure un viitor frumos surioarei ei.
Cel care vrea să o cumpere este lordul David Ashford.
Derek Malory se afla şi el în faimoasa ,,casă”, alungându-şi plictisul. Nu era în căutarea unei amante, dar când o vede pe tânăra inocentă, roşie în obraji ca focul, în postura de pradă, ceva din interiorul lui îl face să vrea să o salveze, mai ales că Ashford este duşmanul lui, dar este şi un sadic nebun, căruia îi place să îşi maltrateze amantele.
Derek este un tânăr frumos, senzual, bogat, cu o avere considerabilă, şi este în stare să îşi cheltuie toată averea pentru a o face pe tânără amanta lui. Reuşeşte să i-o sufle de sub nas lui Ashford, şi după un timp petrecut cu noua lui amantă pe care o iniţiase într-o lume a plăcerilor şi rivalităţilor periculoase, se vede la un pas de a se îndrăgosti de ea. Sentimentele lui o iau razna, dar încă este în faza de negare punând totul pe seama dorinţei şi nimic altceva.
Are şi mici suspiciuni în ceea ce o priveşte pe Kelsey. Se poartă că o doamnă, este educată, dar ea pretinde că face parte din clasa inferioară.
Totul o ia razna asta pentru că lordului Ashford nu-i place să piardă. El intenţionează să o aibă cu orice preț pe Kelsey şi vrea să o pedepsească pentru că nu-i aparţine. O răpeşte şi o aruncă într-o temniţă să fie biciuită şi mutilată pentru propria lui plăcere.
Când viaţa ei este ameninţată, şi după o salvare eroică, Derek este hotărât să o ia de nevasta, asigurându-i protecţie.
Aşa cum suspecta Derek, Kelsey ascunde ceva. Nu îi poate spune adevărul lui Derek deoarece ştie că va provoca un scandal şi îl poate trage în jos, dar în acelaşi timp încearcă să îşi protejeze şi familia.
Frumosului Malory, nu îi pasă de scandal mai ales după ce a aflat un mare secret în legătură cu naşterea lui.
Care este deznodământul acestei poveşti?
Aflaţi citind cartea „Spune-mi că mă iubeşti” de Johanna Lindsey, ce apare în colecţia „Iubiri de poveste” –Libertatea în data de 09.05.2015.
Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…
Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…
Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…
Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…
Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…
Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…
View Comments
Multumesc Iasmy! Incitanta poveste ! Si iar imi amintesc de Tyna si Ella si baraiala lor ca s acitesc seria! ;)
Se anunta o alta carte de nota 10! In mod sigur nu o voi rata. Abia astept sa o citesc!
Frumoasa si incitanta prezentarea ta, Iasmy. O ador pe Johanna Lindsey.Toate cartile ei imi plac.
Multumesc Yasmy!Abia astept sa o cumpar maine.
Seria Malory/Anderson este preferata mea. Îmi place cum scrie Johanna Lindsey, dar seria asta , personal, o consider cea mai bună.
Mi-a placut foarte mult aceasta carte si tot ce a aparut scris de Johanna in colectia Iubiri de poveste