Umbrele din Montelupo
Autor: Valerio Varesi
Editura Crime Scene Press – 2022
LE OMBRE DI MONTELUPO
Traducerea din italiană: George Arion jr.
Număr pagini: 236
“Valerio Varesi s-a născut la Torino în 1959, locuiește la Parma și lucrează la redacția ziarului “La Republica” din Bologna.
Romancier prolific, este părintele comisarului Soneri, protagonistul cărților care au inspirat serialul “Nebbie e delitti”, cu Luca Barbareschi în rolul principal (difuzat și în Statele Unite)
Romanele care-l au în prim-plan pe comisarul Soneri au fost traduse în toată lumea, iar în 2011 Valerio Varesi a fost finalist al premiului Crime Writers ‘Association Internațional Dagger, premiul internațional pentru roman polițist “.
“O nouă anchetă a comisarului Soneri
Comisarul Soneri merge într-o binemeritată vacanță pe meleagurile natale, la Montelupo. Dar mica localitate se află într-o perioadă tulbure.
Fabrica de mezeluri a familiei Rodolfi, locul în jurul căruia orbitează toate afacerile din sat, cinstite și dubioase deopotrivă, e lovită de un scandal financiar care îi afectează pe toți locuitorii. Mai mult, bătrânul Palmiro Rodolfi, vicleanul patriarh al întreprinderii, dispărut în mod misterios, apare pe neașteptate doar pentru ca a doua zi să fie găsit spânzurat. Fiul său, Paride, un „om nou” care a vrut să se desprindă de sat, e descoperit la rândul lui mort în pădure.
Fără tragere de inimă, Soneri pornește o anchetă neoficială care îl poartă pe drumul dureros al amintirilor despre tatăl lui, o cale bătătorită de istorii cu fasciști și comuniști și de conflicte între generații. Satul idilic al copilăriei își leapădă farmecul, pe măsură ce caracterului legendar al poveștilor locale i se suprapune realitatea dură a prezentului.
Iar în umbră încețoșatului vârf Montelupo pândește o forță descătușată a naturii…”
„O scriitură cultă și rafinată, capabilă să scoată la iveală sufletul personajelor și locurilor.”(Mauro Trotta, Il Manifesto)
Îmi place Valerio Varesi și-mi plac anchetele comisarului Soneri.
Deși nu sunt fan a prea multe descrieri cele ale lui Varesi sunt deosebite. Muntele cu capcanele lui, vremea acum senină acum ploioasă, ceața care învăluie totul și localitatea liniștită, tulburată doar de sunetele scoase de animale sau de împușcături, toate te fac să te simți parcă pe un tărâm supranatural. La asta se adaugă felul retras și interiorizat de-a fi al muntenilor. Tăcuți în prezența străinilor, rezervați chiar și cu cei cunoscuți, muntenii sunt oameni secretoși și ascunși față de cei din afara comunității. Cei mai mulți sunt în satul de la poalele masivului Montelupo încă de copii. Au crescut aici, lucrează la fabrica de mezeluri a familiei Rodolfi, și-au crescut la rândul lor copiii, unii au mici afaceri: pensiune,restaurant,bar.
Aici locuise până la 14 ani și Soneri, se plimbase cu tatăl lui pe munți, culesese ciuperci, cunoștea potecile ca pe propria palmă.
Acum venise aici simțind nevoia de odihnă după nebunia din acea vară și schimbările de la chestură. Așa că schimbase cețurile Parmei cu cele din Apenini.
Îi plăcea localitatea, liniștea, cețurile, căutatul de ciuperci, barurile și locurile care-i aminteau de tatăl său.
Abia ajuns aici vede puse afișe care anunță că Paride Rodolfi este bine și se miră, la fel ca și sătenii, pentru că nici ei nu știau că acesta ar fi dispărut. Familia Rodolfi deținea Fabrica de Mezeluri, care le dădea de lucru localnicilor. O înfiinţase Palmiro Rodolfi, iar acum lucra și fiul acolo, mai mult pe partea de vânzare. Din păcate modul de lucru al lui Paride, jocul la bursă, plus viața dezordonată a fiului său, părea că adusese fabrica în prag de faliment. La vila familiei stăteau Palmiro, servitorul filipinez, nora și nepotul, Paride stătea separat la casa din Boschi, se separase de soție.
Apoi Palmiro este găsit spânzurat. Agentul din sat îl caută în continuare pe Paride, cere și ajutorul căpitanului și carabinierilor din oraș.
Soneri, deși nu vrea să se implice, este intrigat de unele reacții, de nepăsarea fiului și a familiei, de bârfele sătenilor. Până la urmă află că de fapt Palmiro împrumutase cu camătă, ani la rand, bani de la săteni. Totul se desfășura pe cuvânt și pe chitanțe de mână, oamenii aveau încredere în el și tentați de dobânzile oferite se simțeau de parcă ar avea banii la bancă. Dar intervenise moartea bătrânului, apoi falimentul și-și dau seama că banii lor sunt pierduți și că de fapt au fost înșelați.
Reacțiile sunt diverse, unii se răzbună pe cei care lucraseră la birourile fabricii, alții sunt devastaţi și distruși.
În atmosfera asta grea, Soneri încearcă să rămână neutru, dar într-o plimbare găsește cadavrul lui Paride, păzit de cățelușa lui Dolly. Pare că ar fi murit înaintea tatălui său.
Cercetările carabinierilor se axează pe găsirea lui Gualerzi-Macchiaiolo, care încă locuia sus pe Montelupo. Acesta cu Palmiro și încă unul fuseseră prieteni din tinerețe. Îi uneau viața, aventurile, luptele din timpul războiului, dar îi despărțise o femeie și fiecare pornise pe drumul lui.
Soneri este convins că adevărul e mai complex, ajutat de Dolly-cățelușa, găsește pușca cu care se trăsese în Paride și asta îi întărește bănuielile. Cercetările lui, ajutorul Angelei prietena lui, care vorbește cu avocatul lui Palmiro, arma și mai apoi povestea lui Gualerzi îl pun pe urmele corecte.
Cine l-a omorât pe Paride?
De ce s-a sinucis Palmiro?
De ce a luat banii sătenilor?
Ce se va întâmpla cu satul și locuitorii lui?
Veți afla totul citind cartea.
Mie sincer Soneri mi s-a părut mereu ca un Maigret autohton.
Metodele lui de cercetare sunt urmărirea, deducțiile, logica, poate de aceea anchetele lui mi s-au părut foarte interesante.
Și nu e numai părerea mea. Iată câteva păreri avizate:
„Comisarul Soneri, prin subtila și pătrunzătoarea melancolie a poveștilor cu el și prin ochiul de entomolog al pasiunilor umane de care dă dovadă autorul său, Valerio Varesi, e un adevărat Maigret din Câmpia Padului.”(Giuliano Aluffi, Îl Venerdì di Repubblica)
„Varesi pătrunde în dramele societății folosind cu abilitate trama polițistă, oscilând între intuiție și deducție…”(Federico Migliorati, Îl Gazzettino nuovo)
Umbrele din Montelupo de Valerio Varesi – Crime Scene Press – recenzie
Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…
Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…
Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…
Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…
Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…
Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…
View Comments
Multumesc pentru impresii, Arci!