Data apariţiei: aprilie 2018
Număr pagini: 206
Domeniu: eseistică
Nu am avut o relație tocmai sănătoasă cu ai mei. Am acumulat pe parcursul vieții atât de multă mânie, care uneori se transforma în ură. Erau trăiri pe care nu ştiam, nu reuşeam să le scot din mine, deşi simțeam că îmi mănâncă, literalmente, sufletul. Cartea asta a fost ca o descătuşare, pentru mine. De cum am luat în mână un pix şi o foaie, simțeam cum mă inundă furia. În timp ce aşterneam cuvintele pe hârtie, însă, totul se transforma într-o energie pozitivă.
Aromă de august îmi place să cred are un vibe bun, care sper să te cuprindă şi pe TINE. Sper să te facă să cazi pe gânduri, să priveşti mai mult în sinea ta, să reflectezi mai mult asupra unor lucruri aparent banale, dar care îți pot schimba pentru totdeauna viața. În bine. Bucăți din tine despre care ştii cumva în sinea TA, dar pe lângă care treci, ca un străin, din cauza tumultului vieții cotidiene. Şi uite aşa, pe zi ce trece, te îndepărtezi tot mai tare de TINE.
Aromă de august a luat viață de la un suflet căruia eu i-am dat viață. Fetița mea, Cataleya. Este zestrea mea pentru ea. Văd zestrea asta. Uşor prăfuită, îngălbenită, acoperită de patina timpului, acolo, sus, în mansardă. O văd cum ea o deschide şi cum le citeşte în nopțile ploioase copiilor, nepoților, strănepoților. Dar este şi moştenirea mea pentru TINE, dragă cititorule. TU, copil. TU, părinte. TU, suflet.
Multă lume m-a întrebat, ținând în mână manuscrisul, de ce am ales să vorbesc despre un subiect delicat. Ei bine, puteam să evit, mai ales în vremurile astea, să povestesc ce înseamnă să trăieşti cu un musulman, astăzi. Dar nu am făcut-o. Dimpotrivă, mi s-a părut momentul ideal pentru asta. Îmi place să cred că vorbele mele vor mai şterge puțin din ura colectivă care ne atrage şi ne prinde ca într-un vârtej pe din ce în ce mai mulți dintre noi. Am uitat să fim oameni. Am uitat să ne ascultăm sufletul. Am dat prea multă putere minții, care, de cele mai multe ori, e înşelătoare.
Sursa: Editura Herg Benet
Sunt curioasă. Extrem de curioasă. Aşa am fost mereu. Îmi place să ştiu ce se întâmplă în lume, să înţeleg de ce şi să mă gândesc care ar putea fi urmarile. Si cred cu tarie ca asta m-a ajutat atunci cand am decis sa imbratisez aceasta meserie. Sunt muncitoare, ambitioasa si curajoasa. Imi place sa rad, imi place sa ma plimb – in parc sau prin lume -, imi place sportul. Lucrez in televiziune din studentie, am urmat cursurile Facultatii de Stiinte Politice in limba franceza, Universitatea Bucuresti, dupa ce am absolvit Scoala Centrala – profil filologie bilingv franceza. Deci, la capitolul pasiuni, as mai adauga limbile straine. Am ales Digi24 pentru că am crezut în acest proiect încă din prima zi şi cred în continuare în aceasta televiziune. Am crescut împreună. Îmi place să cred ca am contribuit şi eu la ceea ce Digi24 este astăzi: o televiziune echidistanta, imparţială şi care furnizează informaţia fără să o cosmetizeze în interesul cuiva. sursa Digi24
Ora albastră - Paula Hawkins - recenzie Titlu: Ora albastră Autor: Paula Hawkins Editura Trei…
Umbrele Demiurgului - Mircea Anghel - fragment Titlu: Umbrele Demiurgului - dark fantasy/epic fantasy cu…
Defecte perfecte - Alice Feeney - recenzie Titlu: Defecte perfecte Autor: Alice Feeney Categorii: Thriller,…
Furtuna de zăpadă - Triona Walsh - recenzie Titlu: Furtuna de zăpadă Autor: Triona Walsh…
Romanian Gothic - Bogdan Piticariu - recenzie Titlu: Romanian Gothic Autor: Bogdan Piticariu Editura Lebăda…
Dragul meu mincinos - James Patterson și David Ellis - recenzie Titlu: Dragul meu mincinos…
View Comments
Pare un subiect interesant
Interesanta descrierea,nu stiu daca am sa ma incumet sa o citesc!
interesant :)