Ora albastră – Paula Hawkins – recenzie

Titlu: Ora albastră

Autor: Paula Hawkins

Editura Trei

București, 2024

Nr. pagini: 350

   După Fata din tren, care la momentul apariției mi s-a părut un roman spumos, greu de egalat, zilele acestea m-am decis să parcurg un alt thriller al autoarei, despre care pot spune că nu dezamăgește deloc.

   Intriga pare inițial simplistă, autoarea complicând lucrurile pe parcurs cu detalii care ne conduc către un final ușor intuitiv, dar care, de dragul efectului, își păstrează o doză de incertitudine.

   Cele două personaje principale se află de părți opuse ale baricadei, prin rolul pe care și l-au asumat din punct de vedere al carierei, dar totodată între ele există o afinitate puternică declanșată de admirația și interesul pe care unul din personaje îl trezește celuilalt.  

  Primul personaj, Vanessa Chapman, artistă desăvârșită și misterioasă care și-a definitivat cele mai pasionale și intrigante opere de pictură și sculptură modernistă, trăind izolată pe insula Eris până la moartea sa tragică, ascunde în spatele poveștii sale detalii pe care presa a încercat întotdeauna să le deducă din operele admirabile pe care le expune.

   Decizia Vanessei de a abandona relația toxică cu soțul său, Julian, reprezintă portița de scăpare pentru aceasta. În ciuda iubirii bolnave pe care cei doi o împărtășesc, ea se hrănește cu toate frustrările care o consumă pentru a putea crea, iar el o susține pentru a profita de pe urma succesului ei, folosindu-i banii ca sursă de a-și întreține propriile vicii.

“Credeam că am fost iertată pentru incidentul cu Douglas, dar mă înșelam. Când m-am întors de la Londra, am încasat o lovitură dublă.  

Directa din față: se vede iar cu Celia Gray și nu e o aventură. Spune că o iubește.  

Lovitura scurtă: cât eram plecată, a luat unul dintre tablourile mele din Italia (Faleza la Napoli), l-a dus la „un dealer prieten cu Celia” și l-a vândut. 

Nu pot să descriu cum m-am simțit; Nu era doar disperare, era o întunecime pe care n-am mai cunoscut-o, era ură. Uneori, cruzimea lui mă lasă fără suflare – de parcă infidelitatea n-ar fi de-ajuns, se servește și cu tablourile mele și cu banii pentru care am muncit. Trebuie să fiu hotărâtă, trebuie să pun munca în centrul vieții. Și trebuie să plec, pentru că, dacă nu, cred că s-ar putea să-l omor. Sau el pe mine.”

   Vanessa tânjește cel mai mult după liniște și libertate, după un spațiu personal unde să nu fie nevoită să dea explicații sau să ofere emoțional mai mult decât este cazul, astfel atunci când află de o proprietate pe o insulă retrasă, decide să se izoleze acolo pentru a se dedica muncii sale.

   Singura care îi devine oarecum apropiată și confidentă pe această insulă este Grace Haswell, medicul comunității izolate, o individă singură, fadă și încorsetată de propriile convingeri, care manifestă o atracție confuză față de Vanessa, femeia aflată la polul complet opus din toate punctele de vedere.

   Relația dintre cele două este ambivalentă, Vanessa folosindu-se de Grace pentru sarcinile de care nu îi face plăcere să se ocupe personal, (fiind mereu prinsă între febra creației sau întâlnirile episodice cu Julian, cu care încă menține legătura romantică, dar fără obligații) și perioadele în care nu o tolerează în preajma sa deoarece simte că prezența lui Grace o sufocă.

   Lucrurile se schimbă în momentul în care Julian dispare și presa presupune că i s-a întâmplat ceva de la ultima vizită pe insulă. Cu toate acestea, nu există probe și ancheta se suspendă.

  Douăzeci de ani mai târziu, Grace este cea care locuiește pe insulă, în casa Vanessei, decedată în urma unei boli degenerative care a chinuit-o teribil până la tragicul final.

  Cel de-al doilea personaj central al romanului este James Becker – persoana însărcinată de Fundația Fairburn, care deține mare parte din opera decedatei, de a investiga și mușamaliza un posibil scandal legat de una dintre piesele de sculptură expuse în expoziția curentă, despre care specialiștii susțin că ar conține un os uman.

  Becker are la rândul său o poveste de viață care îi creează confuzie și frustrare căci este căsătorit cu Helena, fosta logodnică a șefului său – Sebastian Lennox, al cărui tată, Douglas Lennox, patronul galeriei de artă, a fost în trecut amantul Vanessei. Aceste detalii îl motivează și mai mult pe Becker să descopere ce se ascunde în spatele creațiilor artistei decedate și singura persoană care deține informații vitale, este Grace.

“Mai târziu, când ea era la duș și Becker era jos, în bucătărie, turnând un pahar cu vin și încercând să se gândească ce-ar trebui să-i spună înainte să plece, I-a lovit revelația că trebuia să demisioneze. Trebuia să renunțe la Vanessa dacă voia s-o aibă pe Helena. Și a încremenit, cu paharul la doi centimetri de buze. Era ceva ce-şi dorea foarte mult, ocazia asta s-o studieze pe Vanessa, să-i poată citi cuvintele, să scrie despre ea, să se cufunde cu totul în ea. Toată viața lui cursese spre punctul ăsta și acum va fi nevoit să se îndepărteze de el. Nu merită, și-a zis el. Ea nu merită. S-a gândit la asta doar o clipă – poate chiar doar ○ fracţiune de secundă, dar s-a gândit.  Când a coborât Helena, cu părul lung pieptănat pe spate și răsucit într-un coc, cu fața curățată de machiaj, avea ochii puțin înroșiți, de la șampon sau de la lacrimi, îți tăia răsuflarea. Bineînțeles că merită – o să-mi dau demisia.”

  Colaborarea dintre Grace și Becker mizează pe intenții ascunse și sentimente puternice de vinovăție, fiecare dintre cei doi fiind acaparat de întâmplările din trecut de pe insula Eris.

  Să fie Vanessa vinovată de moartea lui Julian, singura sa iubire? Este Grace dispusă să împărtășească din secretele trecutului pentru a-și liniști conștiința? Poate o iubire neîmpărtășită să facă mai mult rău decât un refuz fățiș? Este capabil Becker să gestioneze detalii care pot afecta imaginea Vanessei și riscă prosperitatea unei afaceri deținute în prezent de un bărbat pe care este gelos?

  O carte interesantă ca abordare din care mi-a plăcut personajul Vanessei, femeia care își ascultă chemarea și refuză să permită oricui să îi spună cum să trăiască și la ce greșeli să renunțe, asta excluzând episoadele ei de vulnerabilitate și instabilitate emoțională. Totodată, restul personajelor nu au trezit în mine curiozitatea sau empatia și nu am reușit să înțeleg neapărat obsesia lui Becker pentru operele Vanessei, obsesie care capătă inclusiv o tentă romanțoasă, deși vorbim de un personaj mult mai înaintat în vârstă față de el și pe care nu îl întâlnise niciodată în realitate.

  Finalul este destul de satisfăcător, cu o răsturnare de situație binevenită, deși nu neapărat neintuită. O carte accesibilă, un thriller lipsit de elemente grafice perturbante sau pasaje intense, dinamice, dar care reușește să surprindă elementele unor relații toxice asumate.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: bookzone, libris şi cărtureşti

Recenzii cărți