Doamnele din Missalonghi de Collen McCulough-Editura Orizonturi

Doamnele din Missalonghi de Collen McCulough-recenzie

Titlul original: The Ladies of Missalonghi
Nr. pagini: 208 pagini
Traducerea: Andreea Gheorghițoiu
Editura: Orizonturi
Colecția: Bestseller-urile ultimului deceniu
An apariţie: 1994

Am plăcerea să vă prezint doamnele din Missalonghi – Drusilla, Octavia si Missy, trei doamne pe care mi-ar fi plăcut să le cunosc și  în realitate, dacă aș fi fost în preajma lor.
Drusilla si Octavia erau surori, iar Missy era fiica Drusillei, aceasta din urmă rămânând văduvă de tânară. Octavia Hurlingford era fată bătrână. Tot fată bătrână se putea numi și Missy, nemăritată la cei 34 de ani ai ei și fără nici o perspectivă în acest sens.
Cartea Doamnele din Missalonghi de Collen McCulough este încântătoare, purtându-ne într-un loc și într-un timp în care viața curgea altfel, iar rutina fiecărei zile, neschimbată de ani, era acceptată cu seninătate. Se citește relativ repede, fiind scrisă într-un stil lejer și aerisit, dar eu una am citit-o pe îndelete, savurând fiecare pagină.

Acțiunea se petrece în Byron, Australia, în apropierea Munților Albaștri. Totul în oraș purta nume ce amintea de poetul Byron, chiar și casa Drusillei se numea astfel după locul unde a murit poetul – în Grecia, la Missalonghi. Primul Sir William Hurlingford, străbunicul lui Missy, a întemeiat orașul curând după ce citise opera lui Byron, al cărui fan înfocat devenise.
Cartea este foarte descriptivă, iar imaginile vizuale și auditive sunt redate cu multă măiestrie, astfel încât te vezi acolo și auzi păsările cântând sau apa susurând, după cum se schimbă tabloul descris.
„Pretutindeni se auzeau păsările pe care, oricât încerca, nu le putu vedea; dar chemările lor umpleau aerul cu cele mai delicate sunete, argintii, subțiri, clare și vrăjite, care nu semănau deloc cu un ciripit de păsări.”
”Și treptat, cum trecea timpul, susurul unei ape curgătoare acoperi sunetul omniprezent al copacilor care vorbeau cu glasul slab, plângător și obosit al eucalipților în zilele liniștite.”
Viața nu a fost blândă cu doamnele noastre, însă fiind niște demne membre ale celei mai de vază familii din oraș, au ținut capul sus, deși se zbăteau într-o sărăcie ”cu lustru”. Mi-a plăcut simțul umorului de care dădeau dovadă, care se va face simțit pe parcursul cărții, în câteva faze foarte amuzante.

Pe un alt plan, ne sunt prezentați si ceilalți membri ai clanului, toate surorile Drusillei și Octaviei, frații lor, verii, nepoții și nepoatele acestora. Savuroasă este și povestea Aliciei, frumoasa verișoară a lui Missy, de aceeași vârstă cu ea, adică 34 de ani, a cărei răutate, snobism și malițiozitate erau pe măsura frumuseții. Pe aceasta o cunoaștem în pragul căsătoriei cu un băiat de 21 de ani, care abia își terminase studiile! Vom asista la toate pregătirile în vederea nepotrivitei nunți și vom vedea ce se va întâmplă cu cei doi!
Sunt surprinse, cu multă acuratețe, relațiile din cadrul clanului Hurlingford și dinamica acestei mari familii scindată în două ramuri, cea bogată, conducătoarea orașului, și ramura săracă, nedreptățită și privită cu condescendență, din care făceau parte și distinsele noastre doamne.
M-a impresionat faptul ca ele nu se complăceau într-o existență cenușie, uniformă, ci își creaseră un frumos univers al lor, apreciind fiecare compania celorlalte două și găsindu-și bucurii mărunte care să le coloreze viața: cântatul la orgă, croșetatul, vizitele la celelalte surori din familie, răsfățul – rar, ce-i drept – cu prăjiturele la ceai. O veți admira cu siguranță pe Missy, al cărei singur lux la care nu renunțase erau cărțile, cheltuind tot surplusul – modest, de altfel – pe cărțile împrumutate de la biblioteca mătușii Livilla.
De curând, fusese angajată o nouă asistentă la bibliotecă, Una, care a devenit în scurt timp cea mai bună prietenă a lui Missy. Aceasta era o persoana luminoasă, fascinantă, ”în jurul ei aerul care o învăluia căpăta o strălucire, un luciu care era și nu era palpabil”. Una îi împrumuta lui Missy romane ”interzise”, povestindu-i-le înainte, spre deliciul acesteia.
”Faptul că afla subiectul unei cărți nu o făcea niciodată pe Missy să renunțe s-o citească”.
Fac o paranteză să remarc că, din acest punct de vedere, mă asemăn foarte mult cu eroina noastră. Astfel, pe parcursul unei prezentări încerc să nu dau (prea multe) spoilere, dar uneori nu mă pot abține, având în vedere că mie îmi plac.

M-a distrat când la un moment dat Una îi recomandă o carte lui Missy și i-o povestește ei (și nouă) atât de frumos, încât mi-a venit să spun ”vreau și eu cartea asta!” (era despre o tânără nobilă și săracă, un duce care își bate joc de ea și un maharajah ”grozav de frumos” care se îndrăgostește de ea și o ia în căsătorie, gonindu-și celelalte soții și amante, pentru că o consideră un giuvaer atât de rar, încât nu trebuie să aibă nici un rival).
O altă plăcere a lui Missy erau plimbările printr-o frumoasă vale din apropiere de Missalonghi. De curând, valea ei, cum îi plăcea s-o numească, fusese cumpărată de un străin ”voinic și sălbatic” pe nume John Smith, care s-a stabilit acolo, în vale ( și bine a făcut!).
Missy resimțea din plin neputința de a-și depăși condiția de fată bătrână și dezavantajul de a fi femeie într-o lume a bărbaților. Era conștientă că era urâtă și săracă. Dacă ar fi fost doar urâtă, sau doar săracă, s-ar fi descurcat altfel, dar așa…
În carte, asistăm la emanciparea lui Missy, care își iese treptat din cochilia ei cafenie (se îmbrăca numai în haine cafenii, întrucât erau respectabile și ușor de întreținut, dar în secret se visa purtând roșu aprins într-o bună zi), cu ajutorul sfaturilor primite de la Una, influențată fiind și de cele citite în dragele ei romane.
Astfel, Missy se transformă încet, dar sigur, dintr-o ființă ștearsă, ascultătoare și ușor de ignorat într-o tânără sigură pe ea, nostimă și cu mult spirit de inițiativă. Aceste calități nou descoperite o ajută sa răzbune cu vârf și îndesat toate nedreptățile care i se făcuseră de către rudele ei bogate și profitoare! În același timp, ia o hotărâre care va duce în final la schimbarea radicală atât a vieții ei, cât și a familiei ei devotate.

”Missy se opri la marginea luminișului și îl strigă pe nume de mai multe ori, cât putu de tare, dar nici urmă de John Smith. Se așeză pe o buturugă să aștepte. Nu așteptă mult, nu sosise cu mult înainte de ora unu, și el se întoarse la cabană, fluierând vesel, ca să mănânce de prânz.
– Domnule Smith, strigă ea.
Se opri brusc și rămase un moment nemișcat, apoi se întoarse.
– Ei drăcia dracului! exclamă el.
Când ajunse în fața ei, se încruntă înfiorător, cu o expresie de nemulțumire în ochi.
– Ce cauți aici?
Missy înghiți în sec, apoi respiră adânc; acum ori niciodată:
– Vreți să vă căsătoriți cu mine, domnule Smith? Întrebă ea, rostind clar fiecare cuvânt.”

Vă las să descoperiți ce răspuns va primi și ce se întâmplă în continuare!
Ca bonus, vă mai spun că Missy a avut și o zână bună alături, stropul de supranatural dând poveștii o savoare aparte.
Vă recomand cu drag această carte scrisă de autoarea celebrului roman Pasărea spin!
Doamnele din Missalonghi este o poveste relaxantă, scrisă cu multă duioșie și eleganță, bună de citit pe un balansoar în grădină, într-o zi călduroasă de vară!

Colleen McCullough este autoarea a 25 de romane, din care ultimul a văzut lumina tiparului în 2013. Dintre acestea, în română au fost traduse: „Tim”, „Deschis. Închis”, „Antoniu și Cleopatra”, „Doamnele din Missalonghi”, precum și „Pasărea Spin” (în două volume). Scriitoarea s-a născut la Wellington, dar şi-a petrecut copilăria la Sydney. Mama sa era neo-zeelandeză, de ascendenţă maori, iar tatăl ei era un imigrant irlandez angajat la muncile agricole. S-a stins din viaţă anul acesta, în ianuarie, la vârsta de 77 de ani.