Autori romani

Legea Talionului – Remușcări – Marius Neguț – Vero Budea – poezii

Legea Talionului – Remușcări – Marius Neguț – Vero Budea – poezii

Legea Talionului – Remușcări poezii autori români.

Legea Talionului, de Marius Neguț

Când ai plecat, tu ai ales doar banii,

Crezut-ai căîn ei ți-e fericirea toată,

Dar insensibilă, mi-ai luat și anii,

Iar pentru asta, te consider hoață…

 

Te-am acordat ca pe-o strună de chitară.

Când te-am desăvârșit, m-ai părăsit…

Acum, la altu-n brațe, pentru-a câta oară?

Scoți sunete de coardă-n mâini de flautist.

 

Dar lasă, că zaraful principal, chiar timpul,

Te va găsi, și-n vuiet de topor,

Va demonstra că mintea-ți, ochii, chipul,

Cu bani ori fără ei, îmbătrânesc și mor.

 

Și-atunci, îți jur, că vei dori din nou,

Să-ți mângâi strunele în ultim cânt.

Dar vei cerși degeaba ăst cadou.

Căci nu te voi ierta, nici în mormânt!

Remușcări, de Vero Budea

De-aș putea

să dau timpul înapoi

mi-ai sta în palmă.

Te-as strânge atât de tare

încât mâna ta

ar amorți .

Când voi putea

să dau frâu liber

remușcărilor,

pe buzele mele

s-ar naște cuvinte

de iertare,

mult prea amare.

O să îți iau cândva

durerea

și o voi ține adânc

 în palma mea.

Atunci o să-mi dai drumul

Să plec definitiv,

iar fericirea ta

o să-mi fie

ca un pumnal

înfipt adânc în destin.

Creaţie Literară

Creaţie literară – o rubrică despre poezie, proză, materiale menite să vă încânte sufletul, să le citiţi cu drag.

Creativitatea înseamnă a lua elemente cunoscute şi a le asambla în moduri unice. – Jacque Fresco

Creaţie

Autori români

#creatieliterara #poetiromani #poeziicontemporane #literaturapetocuri #autoriromani

 

 

 

 

Arci

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

View Comments

Recent Posts

Viv’Infernum – Strigătele răzbunării – Costin Neață – fragment

Viv'Infernum - Strigătele răzbunării - Costin Neață - fragment Titlu: Viv'Infernum - Strigătele răzbunării - …

o zi ago

Ora albastră – Paula Hawkins – recenzie

Ora albastră - Paula Hawkins - recenzie Titlu: Ora albastră Autor: Paula Hawkins Editura Trei…

2 zile ago

Umbrele Demiurgului – Mircea Anghel – fragment

Umbrele Demiurgului - Mircea Anghel - fragment Titlu: Umbrele Demiurgului - dark fantasy/epic fantasy cu…

2 zile ago

Defecte perfecte – Alice Feeney – recenzie

Defecte perfecte - Alice Feeney - recenzie Titlu: Defecte perfecte Autor: Alice Feeney Categorii: Thriller,…

4 zile ago

Furtuna de zăpadă – Triona Walsh – recenzie

Furtuna de zăpadă - Triona Walsh - recenzie Titlu: Furtuna de zăpadă Autor: Triona Walsh…

5 zile ago

Romanian Gothic – Bogdan Piticariu – recenzie

Romanian Gothic - Bogdan Piticariu - recenzie Titlu: Romanian Gothic Autor: Bogdan Piticariu Editura Lebăda…

o săptămână ago