Titlu: Micul Prinț
Autor: Antoine de Saint-Exupéry
Editura: Rao
Există cărți menite să dăinuie în timp, să fie mereu citite cu interes de către micii și marii cititori, iar „Micul Prinț” este una dintre ele. Este una dintre cele mai răspândite cărți din lume, a fost tradusă în peste 361 de limbi, inclusiv în Braille. Estimările spun că anual se vând aproape două milioane de exemplare în întreaga lume. Este a doua cea mai tradusă carte din lume, după Biblie.
Iată câteva lucruri pe care, poate că nu le știai despre Micul Prinț:
Pentru că am ajuns la simbolistică, iată câteva din simbolurile pe care le-am întâlnit în Micul Prinț:
Stelele. Naratorul este pilot și privește stelele ca pe niște elemente fixe esențiale în procesul de zbor, dar după ce îl întâlnește pe Micul Prinț și află că acesta locuiește printre ele, începe să creadă în prietenie, învățând multe din simplitatea cu care îi vorbește Micul Prinț. Deasemenea, stelele reprezintă misterul universului, iar în final, singurătatea naratorului, acesta desenează o singură stea, iar rândurile pe care le adaugă sunt pline de nostalgie:
„Aceasta este, pentru mine, cea mai frumoasă și cea mai tristă priveliște din lume. E aceeași priveliște pe care o vedeți și cu o pagină înainte, dare u am desenat-o încă o data, ca să v-o arăt mai bine. În locul acesta, micul print s-a ivit pe pământ, apoi a dispărut.”
Deșertul. În carte se vorbește și despre deșertul Sahara, unde ținutul este sterp, dar este pregătit pentru o schimbare. Din acest punct de vedere, deșertul reprezintă mintea umană a adultului, îngreunată de idei complexe și devenită astfel supraaglomerată. Odată ce îl întâlnește pe micul prinț, pilotul realizează că mintea poate fi transformată, supusă simplității.
Regele. Este plin de sine și caracterizat printr-un egoism extrem. Această caracteristică îi aduce singurătate. În ciuda faptului că pretinde a ști totul, nu are abilitatea de a comunica și de a se apropia de oameni. Superioritatea sa autoproclamată îl izoleză. Cine este Regele? Ei bine, el simbolizează omul actual, cel care crede că le știe pe toate și se crede superior, nu ascultă pe cei din jur, nu comunică, nu are respect pentru ceilalți, nu știe să trăiască în armonie cu ceilalți.
Floarea. Este simbolul fragilității, a frumuseții, dar și a speranței. Floarea din această fabulă crește, se schimbă, înflorește. Pentru micul prinț, floarea este o comoară care trebuie prețuită. Este simbolul vieții.
Micul Prinț – reprezintă inocența, puritatea, reîntoarcerea la simplitate. Este o lecție pentru adulți, o lecție de simplificare a vieții, de aducere aminte a inocenței.
Acestea sunt doar câteva din simbolurile regăsite în „Micul Prinț”, o carte pe care o am în două ediții, de la editura Rao, ambele fiind cu ilustrațiile autorului.
Există o vârstă anume la care trebuie să citești această carte? Ei bine, atunci când vine vorba de citit, cred că poți citi oricând ceea ce simți să citești, iar Micul Prinț este una dintre acele lecturi care lansează noi sensuri în funcție de vârsta cititorului.
Iată câteva citate:
„ Aș vrea să aflu, de ce stelele luminează. Poate de aceea ca fiecare să reușească să-și găsească steaua sa. Dar doar câţiva dintre ei îşi mai amintesc.”
„Și acum iată secretul meu, un secret foarte simplu: este numai cu inima că se poate vedea corect; ceea ce este esențial este invizibil pentru ochi.”
„Toți adulții au fost cândva copii… dar doar câțiva dintre ei își amintesc.”
„Timpul pe care l-ai pierdut pentru trandafirul tău este ceea ce face trandafirul tău atât de important.”
„Micul Prinț” este ceea ce eu numesc lectură pansament. Ori de câte ori am nevoie de ceva reconfortant pentru suflet, citesc „Micul Prinț” și vă recomand să încercați același lucru.
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti
Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…
Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…
Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…
Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…
Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…
Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…
View Comments
Mulțumesc frumos pentru recenzie!
Super recenzie! Felicitari Ro!