O vară în citate…

O vară în citate…

   Întotdeauna la începutul unei noi săptămâni stau şi îmi pun varii întrebări despre cum anume aş putea începe o zi de luni, de marţi, de miercuri, joi sau vineri: să încep cu cititul unui ziar în timp ce îmi beau cafeaua, cu învăţatul sau munca de la serviciu, gimnastică sau…pur şi simplu cu câteva cuvinte pe care le-am adunat de-a lungul anilor din volumele care m-au format, m-au făcut să devin omul care sunt astăzi.

Ziua de LUNI îi va aparţine lui Antoine de Saint-Exupéry, „Micul prinţ”

   „Iată secretul meu. E foarte simplu: nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi.”

O zi importantă în care ai nevoie de multă energie şi de cei din jur – fraţi, surori, copii, soţ, soţie. Inima devine un laitmotiv, cheia spre dezlegarea numeroaselor probleme care ne par fără de scăpare. Ea  poate conduce la ideea de iubire, protecţie, refulare, ne face să vedem unicitatea vieţii, dar lăsândun-ne acaparaţi de aceasta nu vom mai vedea realul. Esenţialul şi realul trebuie disociate în câteva acţiuni: în munca de la serviciu, învăţatul pentru şcoală, facultate sau, pur şi simplu, în relaxarea pe plajă alături de o carte bună.

Ziua de MARŢI va reveni lui Anne Duguȅl, alias Gudule, „Bibliotecara”

   „Este avantajul pe care îl au cărţile în faţa vieţii reale. În viaţa reală, când apare o dramă, se spune: „Cât mi-ar plăcea să mă întorc în trecut, să profit de fericirea de dinainte!”Lectura ne oferă această posibilitate: e suficient să reiei capitolele precedente şi retrăieşti momentele plăcute ori de câte ori doreşti…am cunoscut pe cineva care făcea şi mai mult: rescria finalul cărţilor care se terminau prost, ca să existe mereu „happy end”.”

   Ce trebuie făcut în această zi? Fie că este însorită, fie că este ploioasă, ea merită a fi trăită la maxim. Ieşim din casă cu zâmbetul pe buze, facem ceea ce ne dorim să facem şi nu regretăm mai apoi un cuvânt, o literă, o acţiune, o privire, gest, chiar inacţiune. Viaţa reală nu ne dă voie să reluăm capitolele, nu vrea să revină asupra unui fir care a fost deja prins de material. NU! Ea vrea ca  firele să alcătuiască un tot plin de culori mai aprinse sau mai stinse…

Ziua de MIERCURI va fi pentru Carlos Ruiz Zafón, „Umbra vântului”

   „Destinul obişnuieşte să stea la cotitură. Parcă-i un borfaş, o ştioarfă sau un vânzător de lozuri: cele trei încarnări ale sale cele mai bătătoare la ochi. Dar ceea ce nu face sînt vizitele la domiciliu. Trebuie să te duci tu după el.”

   Există zile şi zile: mai bune sau mai rele. Toate acestea se datorează unui „borfaş” care e destinul. El este un adevărat păpuşar, regizor al filmului mut sau mult prea zgomotos care e parcursul lui Miercuri. Destinul ne loveşte, ne priveşte de la colţ de drum, dă lovitura de graţie şi pleacă. Alteori se lasă aşteptat sau trebuie căutat printr-o hartă egală cu învăţătura şi munca. În această zi trebuie să ne urmăm instinctele, să dăm ce e mai bun din noi pentru a ne îndeplini un vis, a atinge destinul care stă…stă şi ne aşteaptă, dar nu pentru mult timp!

Ziua de JOI aparţine lui George Orwell, „O mie nouă sute optzeci şi patru”

   „Orice s-ar întâmpla, tot dispari şi nu se mai aude nimic nici despre tine ca persoană, nici despre ce ai realizat. Eşti şters şi scos în afara istoriei…ceea ce avea, într-adevăr, importanţă erau relaţiile dintre oameni şi cel mai simplu gest – o îmbrăţişare, o lacrimă, o încurajare spusă unui muribund – avea valoare în sine.”

   Un om trebuie să arate şi celorlalţi semeni ai săi că nu este o simplă făptură din lut, fără pic de sentiment, un robot al rutinei, lipsit de empatie. Să arătăm că ne pasă de cei din jur, să le arătăm că nici ei şi nici noi nu vom fi „scoşi în afara istoriei”, că nu vom reprezenta doar o piesă aşezată în pământ, deasupra flori şi bordură, scris pe piatră numele, anul şi data morţii. Cum facem acest lucru? Gândind, încercând şi, cel mai adesea, eşuând, apoi ridicându-ne cu un surâs şi patru cuvinte aşezate într-o întrebare: „Vezi că se poate?”.

Ziua de VINERI o dedic lui Haruki Murakami, „Kafka pe malul mării”

   „Timpul atârnă cu greutate asupra ta, ca un vis vechi plin de tâlcuri. Te mişti încontinuu, încercând să te strecori. Nu vei putea scăpa niciodată de el, chiar de-ar fi să ajungi la marginea lumii. Dar dacă aşa e să fie, eşti nevoit  să mergi până la marginea lumii. Sunt lucruri pe care nu poţi să le faci decât dacă ajungi până acolo. ”

   La finele unei săptămâni ne amintim ce am reuşit să realizăm, dar oricât de mult încercăm mereu va fi un acel ceva pe care nu am reuşit să îl ducem la bun sfârşit. Timpul e un jucător dur, se uită la noi cum vorbim cu cei dragi, cum facem diferite activităţi, ne bucurăm de viaţă până la momentul în care sună o alarmă care anunţă că borcanul cu nisip s-a spart şi am rămas fără el, s-a risipit. Pentru a nu ajunge în acest impas e bine să ne folosim cât mai bine de fiece secundă, mai important, să nu credem că am pierdut ceva important pentru simplul motiv că am făcut altceva important. Fiecare lucru îşi are propria valoare: noi o vedem, tu o vezi, ei o văd. APRECIAZ-O!!!

Zilele de sâmbătă şi de duminică rămân la aprecierea noastră: când ne vom crea propriile citate…