Noutati editoriale Romania

In pregatire-Fiica Papei de Dario Fo-Humanitas Fiction

În pregătire-Fiica Papei, de Dario Fo-Humanitas Fiction

Editura: Humanitas Fiction

Colecţia: Raftul Denisei

Romanul lui Dario Fo ,,Fiica papei” face dreptate uneia dintre cele mai hulite figuri ale istoriei: Lucrezia Borgia. Cel mai vândut roman al anului 2014 în Italia.

    Dario Fo, iconoclastul autor al Misterului buf şi a multe alte piese de teatru ce reînvie tradiţia commediei dell’arte – laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1997 –, a publicat în 2014 primul sau roman Fiica papei, dedicat vieţii uneia dintre figurile remarcabile ale Renaşterii italiene: Lucrezia Borgia. Fascinat de ideea lumii ca spectacol, Dario Fo reconstituie în cheie sarcastică societatea italiană din vremea Renaşterii, propunându-ne totodată o suită de portrete desenate de el după originalele timpului. Din acest cadru desprinde povestea familiei Borgia care alcătuieşte o adevărată saga, plină de înfruntări şi crime sângeroase, săvârşite deopotrivă prin fier şi prin otravă. Pe Lucrezia însă, fiica lui Rodrigo Borgia, devenit papa în 1492 sub numele Alessandro VI, Dario Fo o prezintă, în acord cu cercetările cele mai recente, drept o victima a maşinaţiilor tatălui şi ale fratelui său, celebrul Cesare Borgia, ea fiind în realitate o făptură sensibilă, iubita a unor bărbaţi cu nume răsunătoare în epocă, protectoare a artelor, artiştilor şi umaniştilor vremii, care a dovedit totodată un curaj bărbătesc în înfruntările armate dintre cetăţile italiene.

    „Dacă desprindem istoria papei Alessandro VI Borgia şi a rudelor sale din Renaşterea italiană, obţinem o saga tulburătoare, în care personajele se poartă fără pic de respect cu adversarii lor şi adesea chiar între ele. Victima menită sacrificiului e, fără îndoială, de fiecare dată, încă din copilărie, Lucrezia, aruncată cu orice prilej şi fără pic de milă, atât de tată, cât şi de frate, în vâltoarea intereselor financiare şi politice. Ce credea dulcea copila despre asta nu-i pasă absolut nimănui. De altfel, e femeie – motiv suficient chiar şi pentru un tată viitor papa şi pentru un frate pe cale de-a deveni cardinal. Ba, câteodată, Lucrezia nu-i nimic altceva decât un colet cu sâni plinuţi şi fese trăsnet. Ah, uităm, până şi ochii îi sunt plini de vrajă.“ (Dario Fo)

Sursa foto şi text: Humanitas Fiction

Iasmy - Literatura pe tocuri

Coman Iasmina (Elis Iasmy) - Fondator site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Facebook-Literatura pe tocuri

View Comments

  • Eu spun pas. Nu ma atrage o astfel de carte. Desi subiectul pare unul interesant :)

  • Este o carte cu un subiect istoric. Cei care sunt pasionati cred ca vor fi incantati

  • Pare o carte foarte interesantă, nu degeaba a fost cea mai vândută carte în Italia în 2014!

  • Daca e o carte cu subiect istoric, atunci o sa-mi placa, sper. Si daca autorul are Premiul Nobel, este clar ca este destul de citit si placut de catre ceilalti. :D

  • Nu pot spune ca ma atrag in mod deosebit cartile cu subiecte pur istorice, asadar voi spune "pas".

  • Cartile istorice nu ma atrag deloc, din pacate. Dar banuiesc ca sunt persoane care vor fi incantate de aceasta aparitie.

Recent Posts

Foc cu foc – Bogdan Hrib – Editura Tritonic – recenzie

Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…

4 ore ago

Afacerea Chateaubriand – Fred Vargas – recenzie

Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…

o zi ago

Medalionul domniței – K. J. Mecklenfeld – recenzie

Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…

4 zile ago

Fata și frica – Dănuț Ungureanu – Editura Tritonic – recenzie

Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…

5 zile ago

Urzică și oase – T. Kingfisher – recenzie

Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…

5 zile ago

Răul pe care îl fac oamenii – Sandrone Dazieri – recenzie

Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…

o săptămână ago