Pulbere blondă – Tatiana de Rosnay – recenzie

Titlu: Pulbere blondă

Autor: Tatiana de Rosnay

Editura Litera

București 2025

Nr. pagini – 338

  Născută în 1961 în suburbiile Parisului, Tatiana de Rosnay a publicat peste douăzeci de romane de ficțiune atât în limba franceză, cât și în engleză. Unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale, Se numea Sarah, a avut ocazia de a fi regizat în 2010 și rulat pe marile ecrane atât în Franța, cât și ulterior în SUA.

  Tendința autoarei de a crea povești ușor moralizatoare care la final să ofere cititorului ocazia de a descoperi în paralel cu personajul principal cum anumite decizii ne influențează viața ani mai târziu și cum poveștile nerostite sunt uneori revelatoare pentru caracterul uman, se regăsește și în acest nou roman, Pulbere blondă. Un element nou adus în discuție este detaliul care rulează pe fundal și anume întâlnirea cu Marilyn Monroe, care exercită o influență asupra personajului principal, Pauline, la vremea respectivă cameristă a hotelului Mapes unde actrița ar fi fost cazată în 1960 în timp ce filma pentru pelicula Inadaptații. 

  Am căutat detalii despre această intrigă care stă la baza romanului și pe care autoarea a îmbrăcat-o în straie de cinema pentru a putea să ne atragă în universul unei fete naïve și aparent lipsite de perspectivă, precum Pauline, care descoperă pe parcurs puterea de a fi ea însăși și de a lua viața în piept fără a mai permite altcuiva să decidă în locul ei, dar nu am găsit nimic concludent.

  Povestea este structurată pe două axe – trecut și prezent. 

  Prezentul ne regăsește în 2016 când Pauline are șaizeci de ani, este medic veterinar în Reno și are la activ o viață împlinită. Prietena sa din adolescență, Billie-Pearl, dresoare de cai și activistă devotată, o contactează pentru a o anunța că hotelul Mapes, unde Pauline lucrase cu patruzeci de ani în urmă, este programat pentru demolare. Pe măsură ce Pauline privește buldozerele cum distrug un colț din istoria personală, rememorează activ timpul petrecut în preajma artistei Marilyn Monroe, cazată acolo în 1960 sub numele soțului său, Arthur Miller.

“O văzu pe doamna Miller, cu părul zburlit, în halat, cu ochii roșii și pleoapele grele de somn. Se bucură s-o vadă zâmbind, dar, mai ales, s-o audă rostindu-i numele. Începu curăţenia, în timp ce actriţa răspundea la telefon. Părea să-i placă să li se confeseze interlocutorilor succesivi ca şi cum aceștia s-ar fi aflat în încăpere, ignorând vizibil prezența tinerei cameriste, care auzea totul: exasperarea faţă de soţul ei, care rescria scenariul în fiecare seară și îi dădea replicile dimineața, după ce ea își învățase deja dialogurile; căldura  sufocantă; conflictele dintre profesoara ei de artă  dramatică și John Huston – cei doi nu se suportau, iar „Arturo” (aşa îl numea pe Miller în privat, înțelese Pauline) îi lua partea regizorului, contribuind la înrăutătirea atmosferei deja execrabile de  pe platoul de filmare; suferea de insomnie cronică; aftele dureroase din gură îi transformau viața într-un infern; ciclul menstrual o făcea să sufere și mai tare; nu reușea să scape de erupţile cutanate; dorință devastatoare, irezistibilā să-l revadă pe Yves Montand  care nu-i răspundea nici la telefon și nici la mesajele lăsate la hotelul Beverly Hills. Montand o făcea să râdă, să moară de râs, pe când acum nu mai râdea deloc. Odiosul ei soț îşi găsise inspirație pentru scenariul acela blestemat în viaţa lor intimă: își recunoștea frazele, sensibilităţile cele mai secrete, îndoielile ascunse… Nu mai rezista. Miller o jefuia. Îi jefuia ființa. Cum putea să mai aibă încredere în el după ceea ce descoperise în jurnalul lui în urmă cu patru ani în Anglia? Scrisese că o găsea dezamăgitoare, că îl făcea de rușine în fața prietenilor lui intelectuali. Cum să uite asa ceva?”

   Trecutul vine în completare pentru a ne creiona povestea Paulinei, fetița strămutată din Paris în Reno, Nevada, împreună cu o mamă burgheză, dar singură și disperată, Marcelle, care nu a reușit niciodată să se muleze pe stilul de viață american, la o fermă de cai, plasată în intensitatea aridă a deșertului. 

  Pauline pare dezorientată. O copilă împinsă de la spate de mama sa pentru a-și găsi cât mai rapid un bărbat care să o întrețină și care pică în mrejele unui director adjunct de hotel, în vârstă și căsătorit și din relația cu acesta rezultă un copil din flori, Lilly. Lipsită de perspective și cu studii medii, Pauline acceptă jobul de cameristă la hotelul pe care îl coordonează amantul său, dar acolo descoperă cu stupoare că îi sunt atribuite sarcinile de serviciu cele mai neplăcute.

  Venirea la hotel a staff-ului de pe platourile de filmare schimbă regulile jocului, iar bârfele legate de doamna Arthur Miller rulează constant pe fundal. Singura care are acces la o mare parte din intimitatea artistei, este Pauline, repartizată la camera 614 datorită avantajului de a fi singura de acolo care știa franceză, limbă în care Marilyn voia să scrie pe ascuns o scrisoare de dragoste.

  Mereu am fost intrigată de interesul pe care l-a stârnit de-a lungul timpului Marilyn Monroe, în ciuda faptului că era o fată simplă, dependentă emoțional și care abuza în mod constant de cantități masive de alcool și barbiturice, fapt ce i-a și provocat ulterior moartea subită, și cred că această carte m-a ajutat puțin să înțeleg de ce, prin perspectiva pe care autoarea a mizat. În esență, vedeta de cinema avea nevoie de a relaționa cu cineva constant pentru a alunga sentimentul acut de singurătate, iar deschiderea sa față de cei din jur, în mare parte oameni simpli, plătiți să îi ofere confortul de care avea nevoie, o transformau într-o divă accesibilă, care le oferea din strălucirea ei, atât timp cât primea la schimb atenția de care avea nevoie. 

  Povestea lui Pauline nu deviază de la acest traseu. Întâlnirea cu Marilyn Monroe o ajută să realizeze că poate deveni mai mult decât o cameristă care își crește singură fiica în timp ce este nevoită să ofere favoruri sexuale unui bărbat manipulator. Momentele petrecute în compania acesteia ne relatează diferite detalii despre cât de pierdută se simțea în fapt starleta și cum celebritatea vine cu un cost pe care majoritatea nu sunt în stare să îl plătească fără să iasă șifonați.

“Doamna Miller mânca și bea mai ales în pat, după cum o dovedeau așternuturile. Actriţei îi plăcea carnea, inclusiv dimineaţa, mai ales fripturile în sânge. Aflase de la Pedro, chelnerul de etaj, că le trimitea înapoi la bucătărie când erau prea bine făcute. Era nevoită să-i schimbe patul în fiecare zi. Când Mildred o întrebă de ce, îi arătă halul în care arătau cearșafurile murdare, pe care tocmai le strânsese în coș. Toate păreau înmuiate într-o baltă de sânge, făcând-o până și pe apriga șefă să pălească la vederea lor.

– Să nu vorbești cu nimeni despre asta.  

– Desigur, doamnă Jones.

Pauline ascundea multe secrete, precum acela că doamna Miller stătea mai mult goală prin casă ceea ce era teribil de jenant, sau numărul flacoanelor de medicamente găsite În fiecare dimineață  în coșul de gunoi – cantitatea de pilule înghiţită  de actriţă în fiecare zi era aiuritoare. La ce serveau toate doctoriile astea? se întreba.”

   Despărțirea dintre cele două vine la pachet cu un dar care îi permite Paulinei să își ofere o a doua șansă pentru ea și fiica sa, iar patruzeci de ani mai târziu, demolarea hotelului care a stat la baza acestei întâlniri revelatoare, așează pe făgașul normal trăirile neprocesate complet.

  O carte despre alienare și puterea de a schimba totul dacă știi să profiți de oportunitățile care ți se oferă. O poveste romanțată a unui destin tragic pe care celebritatea s-a asigurat că îl îngenunchează după ce i-a oferit un moment de strălucire. 

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: bookzone, libris şi cărtureşti

Recenzii cărți