Sedus de o străină de Susanna Craig love books.
Volumul al treilea al seriei „Dorințe nestăpânite”, după SĂRUTUL UNEI HOAȚE și TENTAȚIILE UNEI MOȘTENITOARE.
Al treilea volum ne prezintă planurile unui bărbat cu un trecut misterios și al unei femei cu un viitor incert, în seria de neuitat a lui Susanna Craig, plasată în Anglia georgiană
După ce soțul ei mult mai în vârstă moare – lasându-i averea, Charlotte Blakemore se află la mâna fiului ei vitreg, care promite să conteste testamentul și să-i distrugă viața. Singură, fără nimeni alături care să o ajute, face un plan îndrăzneț, dar eșuează și rămâne blocată la un han.
Cei peste douăzeci de ani petecuți în Indiile de Vest l-au împietrit pe Edward Cary, dar nu suficient pentru a abandona o femeie neajutorată la un han de pe marginea drumului – mai ales una la fel de dezarmant de frumoasă ca Charlotte. El o duce la moșia din Gloucestershire, pe care este hotărât să o restaureze, deși este bănuitor la fiecare cuvânt care iese dintre buzele ei luxuriante.
Din câte știe Charlotte, Edward nu este altceva decât un neisprăvit și nu există niciun motiv să-și dezvăluie nașterea nobilă până nu poate îndrepta greșelile tatălui său. Acționând ca soț și soție îi va împiedica pe oamenii din sat să pună întrebări, la care nici Charlotte, nici Edward nu sunt dispuși să răspundă. Dar jocul pe care sunt hotărâți să îl joace are reguli, care cer să fie încălcate, atunci când pasiunea dintre ei amenință să descopere adevărul – în bine sau rău.
Amândoi își ascund adevărata identitate, însă jocul lor are reguli care nu mai pot fi respectate când pasiunea dintre ei amenință să scoată la iveală adevărul – și să pună la încercare sentimentele lor…
„Fără să ezite, o luă cu atenție în brațe. Pentru prima dată, nu rămase ca o stană de piatră sub atingerea lui și se prinse cu mâinile de gâtul lui, gemând ușor, cu trupul lipit de pieptul lui, ca și cum voia să absoarbă căldura și puterea lui.”
„Încet, delicat, o sărută. Dulce și ușor. Anticiparea era dureros de plăcută, crescând cu fiecare senzație; modul în care buzele ei se deschiseră ușor, apoi începură să-i răspundă, mișcându-se sub ale lui, oferindu-i ceea ce el îi dădea, ușor și ezitant.”
„Urma să fie foarte atent, gentil și să facă totul pas cu pas – exact opusul a tot ceea ce îi cerea trupul său. Imaginea trupului ei lângă al lui: strălucirea flăcărilor reflectată pe pielea ei; părul ei negru, sălbatic, răvășit pe patul lui; cămășuța desfăcută și ridicată astfel încât nu mai ascundea nimic; toate aceste imagini nu-l ajutau cu nimic.”
„-[…] Te vreau pe… tine.
Acel cuvânt veni ca răspunsul unei rugăciuni pentru el. O rugăciune pe care nu era conștient că o făcuse. O rugăciune păcătoasă, egoistă. Dar, oh, cât o voia și el! De aceea se forță să o întrebe:
– De ce?
– Pentru că mereu mi-a fost frică, iar tu mă faci să mă simt în siguranță.
Nu era nici pe departe o declarație de dragoste. Nu că s-ar fi așteptat la una. Dumnezeu știa că nu își dorea una. Asta nu putea să fie despre viitor, despre totdeauna. Dar pentru o noapte, nu avea să-și lase temerile să-l oprească din a-i oferi ceea ce amândoi își doreau.”
Foto Cărţi Romantice
#iubiridepoveste #lovebooks #literaturapetocuri
Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…
Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…
Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…
Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…
Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…
Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…