Editura eLiteratura din Bucuresti a publicat in septembrie 2014, in format electronic si tiparit, cartea bilingva de poezii „Cer fara scari/Ciel sans escalier„, semnata de Ionut Caragea. Cartea de 215 pagini, publicata in romana si in franceza, incepe cu doua microprezentari scrise de Jacques Bouchard si Ana Blandiana, urmate de cinci fragmente critice scrise in franceza de Constantin Frosin, Nicole Pottier, Jean-Paul Gavard-Perret, Clava Nor si Angela Nache-Mamier. Prefata in limba romana este semnata de criticul literar stefan Borbély, iar traducerile in franceza ale celor 66 de poeme din carte sunt realizate de Nicole Pottier & Clava Nour (42 poeme), Petruta Spanu (10 poeme) si Constantin Frosin (14 poeme). Fragmentele de pe coperta a IV-a sunt semnate de Jacques Bouchard, profesor la Universitatea din Montréal, si scriitoarea Ana Blandiana, care il intampina pe Ionut Caragea la intoarcerea acasa, in special la Oradea, dupa mai multi ani petrecuti in Canada. Autorul copertei este graficianul Leo Orman. Volumul se poate comanda de la editura eLiteratura prin e-mail (office@epublishers.info, info@ePublishers.info, info@eLiteratura.com.ro), la telefon (0722 156 408), iar in scurt timp va fi disponibil in librariile din Bucuresti si din tara.
„Cer fara scari/Ciel sans escalier” – Fragmente critice in limba franceza
« Coïncidence ou pas, notre poète porte un nom de princes régnants. Lui-même, du reste, s’avère être un Petit Prince de la Poésie – les trois P couronnant sa tête à l’image d’autres trois P, qui lui sont spécifiques : Poète + Poème = Paix. Son age, du reste, est celui d’un Petit prince, enfin… par rapport à nous autres, blanchis sous le harnais de la poésie. C’est beau, ça : Pour la Paix des Peuples ! Ionut Caragea ne saurait vivre sans poésie – elle le nourrit, voire il s’en gave, s’en donne à cœur joie et l’on pourrait dire qu’il s’envoie, par son intermédiaire, une pinte de bon sang, de bonne humeur (plus ou moins), celle-même qui arrose sa rose. » (Prof. Univ. Dr. Constantin Frosin)
« Ce poète «né sur Google» comme il aime à se définir, fait preuve d’une écriture mature et puissante, dans laquelle se mêlent sujets de réflexion universels et détails du quotidien : la poésie salvatrice/ l’exil, la vie informatique/ la vie réelle, le rapport au temps/ la mort, et même Dieu n’est pas absent, traité avec une fine ironie. Dans ce volume s’esquisse une vision de notre monde de la part d’un poète empli d’une certaine nostalgie, mais au regard très affûté et non dénué d’une certaine tendresse. Un beau volume, intelligent et distrayant. » (Nicole Pottier)
« L’ambition du poète n’est pas de faire de la poésie de poète, pas plus que d’en faire un jeu qui limiterait les textes à un délassement. Il s’agit de l’envie de se confronter avec l’idée de la matière poétique en tant que matière du monde. L’ambition est majeure. Elle réclamera encore de l’approfondissement mais elle donne l’occasion d’une confrontation avec une masse, un poids, une épaisseur de vie. L’idée de la profondeur est traitée par couches. Cela permet déjà d’envisager la question de la densité même si parfois une part de „jeu” ou de distance permettrait paradoxalement une respiration plus ample que le livre laisse à l’état d’étouffement. » (Prof. Univ. Dr. Jean-Paul Gavard-Perret)
« Son écriture est l’écho des expériences qui l’ont aidé à définir son espace préféré et sa compréhension du monde. Le volume est un petit dictionnaire des états d’ame, des émotions et non pas finalement des convictions du poète. Lumières et ténèbres bien comprises et acceptées, renvois aux mythes, peurs et joies, révolte par amour, souvenirs, tout cela est la matière première d’un poète qui ne lache pas prise mais continue à croire dans son art et dans son étoile. Les sentiments en blanc et noir, les couleurs et les ombres, les sonorités et le rythme de la confession du poète retiennent l’attention du lecteur et, par ailleurs, donnent envie de repenser la relation avec le monde. Préoccupé par la poésie et essayant de nouvelles voies d’expression par le dépassement des standards poétiques, Ionut Caragea est conscient du rôle qui lui incombe : de repérer le beau et le sublime et de les restituer. En compétition avec la fuite du temps, le poète cherche avec un intérêt impatient tout ce qu’il peut mettre en vers. Il ne manque ni de sujets ni d’inspiration, mais de temps. Sa poésie est un témoignage explicite de sa reconnaissance en face de l’immensité et de l’infini de la Création. » (Clava Nour)
« Le Poète dévisage le monde entre émerveillement et peur, traverse l’univers suspendu entre les dangers de la vie moderne et ses contemplations qui constituent le répit d’un être humain en proie à l’angoisse la plus pure. Ionut Caragea traite la poésie de manière vraie – sans embellissement ni lyrisme à outrance, pour conduire le lecteur vers sa vérité et l’ouvrir, si possible, à l’idée de la « divine conception ». Ionut Caragea a indiscutablement le don inné de la poésie, il est un chercheur des champs orphiques visionnaires. Il saisit des détails poignants du monde extérieur, dévore la réalité avec son art. Avec son cœur sentimental, il saute sans filet dans le vide, « un kamikaze » en quelque sorte, du risque poétique… Ses poèmes constituent un abondant témoignage de sa vitalité et de sa sympathie pour les humbles. Son ame est robuste et fait obstacle à toutes les tempêtes, à toutes les blessures, à toutes les extases. Ses phrases se prolongent, s’envolent dans la splendeur immense du plaisir d’écrire et élève au-dessus de nos têtes un éclat d’optimisme et d’espoir généreux. Ionut Caragea est un « tourmenté de la vie » qui le mène là, où il essaie d’aller, c’est-à-dire directement à l’essentiel. Nous nous trouvons devant une voix qui se rajoute à l’interminable récitation du monde, dont le mystère et la lumière le fascinent dans son rôle de « visionnaire du réel ». » (Angela Nache-Mamier)
Prefata volumului „Cer fara scari/Ciel sans escalier”- Prof. Univ. Dr. stefan Borbély
Nu-l cunosc personal pe autorul volumului de fata, ceea ce inseamna ca portretul interior pe care voi incerca sa-l schitez e construit exclusiv pe baza poeziilor pe care el le scrie. Rar se intampla sa ai parte de un asemenea privilegiu; in general, eul fizic interfereaza abuziv cu cel poetic, si nu de putine ori chiar ajunge sa-l ecraneze sau sa-l inlocuiasca. Nu e si cazul randurilor de acum, nascute oarecum dintr-un pariu personal cu o bataie mai lunga: stiam ca Ionut Caragea publicase multe volume pana acum (cel de acum, Cer fara scari, este al 27-lea, daca am numarat bine!), citisem ciclul SF scris de el despre Uezen si, mai ales, volumul sau dedicat literaturii virtuale apartinatoare „generatiei” Google si eram curios sa fac cunostinta in mod direct cu unul dintre cei mai atipici literati de care dispune in prezent Romania. Un personaj complex, egocentric si orgolios, cu o retorica lirica si autoscopic-eseistica pe masura. Ne-am tot obisnuit cu poeti modesti, sau cu unii care mimeaza smerenia in versuri gatuite, ca pe un exercitiu de autoflagelare publica. Caragea nu face parte din nici una dintre aceste categorii, scriind cu pretul unei singuratati dobandite prin repudiere. „N-am nevoie de ceilalti/ pentru a inalta alte temple in mine” – consemneaza el la un moment dat direct si semet -, sfidarile putand fi multiplicate, semn ca e vorba de o obsesie: „oamenii sunt tot mai departe de mine/ si ma ridic zi de zi pe un piedestal de cuvinte…”, sau: „nu ma sperie numele voastre/ cat sunt inca in viata nu am nevoie de voi.”
De la avangardistii impenitenti sau de la Geo Dumitrescu (Libertatea de a trage cu pusca) n-am mai citit asemenea provocari, care pot starni exasperare intr-o cultura betonata de cumintenie. Sa risipim din start prezumtia ca exuberanta de adolescent perpetuu vine, aici, dintr-o naivitate megalomana; dimpotriva, poetul e constient de eventuala perceptie ambigua a energiei egolatre pe care o degaja, si o denunta din capul locului: „mi s-a reprosat ca sunt prea plin de mine, ca ma cred genial” etc. Coregrafiile sale igienice matinale, maniacal ajustate, anunta deloc ironic „evolutiile” ceremoniale de peste zi: „azi trebuie sa fiu mai frumos/ poate ma intalnesc cu sublimul”. „Nascut pe Google”, stie ca alienarea prin diseminare electronica e boala epocii noastre: „fericirea noastra e doar un cobai/ pe care experimentam clickuri”. Scrie versuri, excesiv si hipertrofic, ca pe „o dedicatie pentru Dumnezeu”, in spatiul intermediar diafan (pe care grecii il numeau aither) dintre oamenii care s-au terminat si divinul care n-a inceput inca. insusi titlul volumului vine din aceasta ipostaziere: „Dumnezeu locuieste la ultimul etaj/ intr-un cer fara scari.”
Nu intreg volumul este asa, fiindca, pe alocuri, aceasta semetie de bard cosmic liber, decomplexat, e intrerupta de accentele modernitatii negative. „Sunt singur ca un mort pe fundul apelor tulburi”, scrie poetul; intr-un alt loc: „ne doare absenta…”, sau: „scriu poemul trist al stepelor…”. Tenebrele – consemneaza el altundeva – sunt „marea problema a acestei planete”, context in care „calea poeziei” e echivalata cu „calea suferintei”. Cateva autoipostazieri christice duc si mai mult apa la moara acestor echivalente decantate din recuzita rasuflata a modernismului anxios, negru, insa, mult dincolo de ele, autenticitatea poeziei lui Ionut Caragea trebuie cautata la nivelul pozitivului „numinos”, nu la acela al fisurilor din lume sau al crevaselor nimicitoare. Profund religios, poetul stie ca lumea e „rotunda”, fiindca exprima plenitudinea de sine a lui Dumnezeu, care se ofera oamenilor prin intermediul revelatiei: „la fiecare pas te opresti si admiri/ o minune care inainte ti se parea o banalitate”.
Cautarea „fericirii” devine, in acest sens, un leit-motiv al volumului; ea nu se gaseste insa aiurea, in teritorii inaccesibile omului, ci in exceptionalul mirific al fiecarei zile, in „simplitatea” frumoasa, epifanica a clipei. Nu anahoretismul il duce pe Caragea intr-acolo, nu coregrafia studiata, stilizata a smereniei (prezenta in sute de volume de poezii editate la noi in ultima vreme), ci orgoliul potentat estetic: la o lume frumoasa, creata de un Altul, nu se poate ajunge decat prin intermediul unei lumi de asemenea frumoase – lumea poetilor, a creatorilor de frumusete. Nu suferinta trebuie sa i-o arati lui Dumnezeu, pentru a merge in intampinarea Lui, nu ranile si nu mizeria, ci vocatia ta de curatenie, de pozitivitate si de sublim, in care sordidul nu are ce cauta. E o alta perceptie a transcendentei, aici, mai apropiata de arta, de capacitatea omului de a crea valori superioare, decat de umilinta sau de rugaciune.
Vointa de a fi poet si de a scrie poezie dobandeste, astfel, la Ionut Caragea, un inteles soteriologic. Nu unul stereotipizat, insa, de cucernicie crestina, ci unul ghidat de orgoliu: doar cel capabil sa se inalte peste sine si peste oameni va fi cu adevarat liber si va intelege Sensul. Perspectiva e atipica, poate starni polemici si starni sprancene ridicate; dar e perfect logica, fiindca e apanajul celor putini si al unui om care a inteles – prin intermediul multor carti pe care le-a publicat pana acum – ca a merge pe o cale proprie e infinit mai important decat s-o iei prin glodul calcat de ceilalti.
„Cer fara scari/Ciel sans escalier” – microprezentari din volum, fragmente pe coperta a IV-a – Jacques Bouchard si Ana Blandiana
« Si Pline a pu dire du peintre Apelle «nulla dies sine linea», pas un jour sans une ligne, que dirai-je de cet athlète de la poésie qu’est Ionut Caragea, qui pratique la poésie comme une ascèse vitale, un yoga de la création! J’ai eu la bonne fortune de m’entretenir souvent avec Ionut Caragea dans un café à Montréal pendant des heures et de discuter avec lui de points précis de l’art poétique, de modernité, d’avant-garde française, roumaine ou grecque. C’était des instants de lévitation intellectuelle, de bonheur intense. Nous sortions du contigent et du prosaïque quotidien pour accéder au monde des idées et de la beauté du verbe, en citant Eminescu, Cavafy, Blaga, et parfois Brassens… Ici un miracle d’allitérations, là une métaphore inouïe, chez un autre une audace inimaginable. Et nous lisions ensemble ses beaux poèmes en roumain et en français. Un enchantement, une luxure de pur plaisir esthétique! » (Prof. Univ. Dr. Jacques Bouchard)
« Ionut Caragea este autor al catorva zeci de volume de versuri, aforisme si proza, membru al nenumarate organizatii culturale si un neobosit animator literar, in spatiul virtual. in mod evident, cu o asemenea activitate (desfasurata atat in Romania, cat si in Canada, unde a petrecut un numar de ani), nu mai are nevoie de prezentare. Cuvantul meu, deci, nu este unul de intampinare a poeziei lui, ci de intampinare a autorului ei, la intoarcerea acasa – si, inca, la Oradea, orasul nesfarsitelor mele nostalgii! – unde ii doresc sa fie fericit, in viata pe care o reincepe si pe care sunt convinsa ca va continua s-o inchine scrisului. » (Ana Blandiana)
Sursa facebook Ionut Caragea
Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…
Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…
Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…
Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…
Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…
Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…
View Comments
Cer fără scari
poţi să priveşti aşa la Cer
ca înecatul la suprafaţa apei
nimeni, dar nimeni nu-ţi întinde o mână
poţi să priveşti aşa la Cer
ca la o ţesătură fină de stele
cu care moartea-ţi acoperă ochii
nimeni, dar nimeni nu-ţi întinde o mână
şi mai poţi să priveşti aşa la Cer
ca la tavanul vecinului de deasupra
care se uită la tavanul vecinului de deasupra
Dumnezeu locuieşte la ultimul etaj
într-un Cer fără scări
Ionuţ Caragea
Interesanta poezia scrisa de dvs. Imi place foarte mult mai ales: ,,Dumnezeu locuieste la ultimul etaj intr-un cer fara scari."
Am vrut sa aduc in atentie acesata poezie si poate multi dintre cei care citesc isi vor da seama de profunzimea si chiar realitatea versurilor dvs.
Cu respect!
Versuri care transmit ceva,e frumoasa!
Chiar nu stiu ce sa spun.Nu ma pricep sa discut pe tema Poezii.Stiu doar ca imi place
Multumesc editorilor acestui sit si cititorilor pentru articol si aprecieri. Va felicit pentru ceea ce faceti si va astept si pe situl meu personal, unde puteti citi poezii, aforisme sau chiar si fragmente din romanul meu de fictiune. Ganduri bune, Ionut Caragea. http://www.ionutcaragea.ro
Este foarte frumoasa poezia! :)
Ionut Caragea, va multumim si noi si este o onoare ca am avut placerea de-a va cunoste, prin intermediul poeziilor dvs, care nu stiu de ce dar cred ca exprima realitatea din viata dvs, realitatea sentimentelor dvs , momente de fericire si tristete. Eul dvs, se pare ca l-ati asternut pe hartie ca un fel de document al existentei umane reale. Cumva aduceti ca si stil cu Nichita Stanescu, cel putin asa va percep eu.