Aflată într-o misiune sub acoperire la palatul regal din Cordina, Lady Hannah Rothchild a fost aleasă să contracareze planurile organizației criminale care și-a propus să ucidă familia regală. Pericolul o pândește la fiecare pas, așa că însăși viața ei depinde de cât de bine reușește să își păstreze deghizarea de persoană rezervată și timidă – atribute care nu îi sunt deloc caracteristice în realitate.
Un playboy obișnuit ca femeile să-i cadă la picioare, prințul Bennett este fascinat de la bun început de Lady Hannah, căci niciodată n-a putut rezista provocării de a cuceri o femeie aparent inaccesibilă.
Lady Hannah pare să se fi înconjurat de o armură invizibilă… iar Bennett este decis să afle ce este dincolo de ea. Pentru el, dragostea a fost mereu un joc; de aceea, faptul că se îndrăgostește de această tânără misterioasă îl ia cu totul prin surprindere.
Surprizele nu se vor opri aici, mai ales când află că, de fapt, Hannah este spion și agent dublu, lucrând pentru tatăl lui.
Cu toate că Hannah și Bennett sunt conștienți că pasiunea ce se aprinde între ei îi face vulnerabili în fața primejdiilor care îi înconjoară, amândoi consideră că o dragoste ca a lor merită orice sacrificiu.
„Bennett nu ştia nici el la ce se aşteptase. Însă ceea ce găsi fu moliciune, alinare şi dulceaţă, fără fierbinţeală sau pasiune. Şi totuşi le văzu pe amândouă în ochii ei. Nu simţi nevoia incontrolabilă de a o atinge sau de a forţa sărutul să devină mai profund. Nu acum, prima dată. Poate că ştia deja că aveau să urmeze şi altele. Dar acest prim sărut îi oferi o lejeritate şi o relaxare pe care nu le mai căutase niciodată într-o femeie.“
„– Viaţa nu prea merită trăită fără să tragi câteva trânte. Tu nu simţi niciodată nevoia de aventură, Hannah?
Ea se gândi la ultimii zece ani din viaţa ei, la misiunile care o purtaseră din castele în ghetouri şi în orice alt loc între aceste două extreme. Alei franceze. Ţărmuri italiene. Se gândi la pistolul de calibru mic pe care îl purta în poşetă şi la stiletul subţire ca un creion lipit ca un amant de coapsa ei.
– Cred că eu am preferat dintotdeauna să trăiesc aventurile de la distanţă, prin intermediul cărţilor.“
„Nu simţise niciodată nevoia să cerşească lucrurile pe care o femeie ar fi putut să i le ofere sau să i le refuze. Nu doar pasiune îşi dorea; era ceva mai presus de nevoile fizice. Îşi dorea inima ei, cu o disperare pe care nu o mai cunoscuse până atunci.“
Romanul UN PRINCIPE CUCERITOR de Nora Roberts, disponibil la toate punctele de difuzare a presei alături de revista Libertatea pentru Femei.
Sursa Cărţi Romantice
UNT - Asako Yuzuki - Editura Litera - recenzie Titlu: UNT Autor: Asako Yuzuki Editura Litera…
Cântec de leagăn - Sidonie Bonnec - blog tour Titlu: Cântec de leagăn Categorie: Psihologic…
Fiica din Spania - Lorena Hughes - Editura Litera - recenzie Titlu: Fiica din Spania Autor: Lorena…
Întunericul de afară - Cormac McCarthy - Editura Polirom - recenzie Titlu: Întunericul de afară Autor: Cormac…
Post-mortem. Scarpetta - Patricia Cornwell - blog tour Titlu: Post-mortem. Scarpetta Autor: Patricia Cornwell Editura:…
Sub flori, sânge - Dana Stupar - recenzie Titlu: Sub flori, sânge Autor: Dana Stupar …
View Comments
Lectură plăcută pasionatelor :)