Vise literare (III) – Filându-l pe Voldemort în taxi, La plajă cu Sadoveanu
Pentru că au fost cereri, am hotărât să facem o trilogie a viselor literare. Introducerile sunt de prisos, așa că haideți să vedem ce scriitori/personaje am mai visat:
Filându-l pe Voldemort în taxi
„Am visat că… îl urmăream pe Voldemort cu un taxi! Vroia să-l omoare pe nepotul profesoarei mele de franceză și eu încercam să-l opresc! Culmea că nici nu știu dacă profesoara mea de franceză are vreun nepot! Dar în vis avea, era fiul surorii ei (nici dacă are vreo soră în realitate nu știu, dar ce mai contează?). Și ea (profa de franceză) îl ascundea pe nepot de Voldemort la ea acasă. Voldemort era într-o mașină și eu într-un taxi, îi spusesem taximetristului să urmărească mașina. Știu că stăteam pe bancheta din spate, mă ascundeam după scaunul șoferului (Voldemort nu trebuia să-și dea seama că eu îl urmăream) și mă uitam cum schimba șoferul vitezele. Asta pentru că în realitate mi se pare o adevărată filozofie să știi să schimbi vitezele ). Cum îl urmăream noi așa, aud niște râcâituri, din ce în ce mai intense și deodată… miau! Mă trezesc și dau cu ochii de pisica mea, cocoțată pe gratiile ferestrei și urcându-se pe galerie.” – Sorina
Coșmarul cărților dispărute
„Acum vreo trei săptămâni, la serviciu, mi-a căzut în cap o carte (ca și cum nu eram suficient de zăpăcită). Cartea era una destul de groasă și nu mi-a fost chiar foarte comod. Era un manual de medicamente. Întrebându-mă ce semn o fi acesta, am adormit gândindu-mă la manualul acela verde, gros și plin de termeni ciudați pentru mine. Imediat ce am închis ochii, m-am trezit din nou la serviciu, înconjurată de cărți… doar că, de această dată, toate cărțile erau identice. Toate cărțile erau acel manual de medicamente, iar eu mă întrebam cine l-o fi scris: Tolstoi sau Dostoievski. În mintea mea, autorul nu putea fi decât unul din aceștia doi. Pentru că în librărie era întuneric, am început să pășesc printre rafturi, până am ajuns la rafturile unde eu știam că erau cărțile lui Dostoievski. Nu mai era nici un roman de-a lui… ci numai manualul acela care apărea obsesiv peste tot. Pe unul din rafturi, am găsit o scrisoare prin care eram anunțată ca a doua zi să pregătesc toate cărțile lui Dostoievski pentru un client… iar eu nu aveam nici o carte de-a lui… ci doar manualul de medicamente. Toată noaptea m-am chinut să găsesc o explicație, o soluție… ce aveam să fac a doua zi… unde dispărură toate cărțile???? Am fost foarte bucuroasă să constat că, la serviciu, toate cărțile erau așa cum trebuie să fie.” – Rodica
Orașul de deasupra balconului
„Eram în vacanță și dormeam. De regulă, somnul îmi este deranjat mai degrabă de stimulii vizuali decât de cei auditivi. Cu alte cuvinte, mă deranjează mai tare și mă poate trezi o lumină aprinsă decât un zgomot. Poate să țipe cineva pe afară și nu mă trezesc, dar dacă aprinzi lumina, am impresia că-mi bagi lanterna în ochi și strig ca o căpiată: „Stinge lumina aia!”. De asta nu suport nici lumina lunii când dorm, dar asta e altă poveste. Dormeam și deodată, în toiul nopții, percep o lumină. Soare. Soare noaptea. În starea dintre somn și trezie, știam că e noapte. Și mai știam și că eram în romanele Nicoletei Tudor și că lumina era de la cei de pe cealaltă planetă, care aterizaseră la noi. Mă trezesc eu de-a binelea și nici urmă de extraterestru sau personaj din cărțile Nicoletei Tudor. Lumina venea de pe balcon, cel mai probabil de la vecinii de hotel. Sau de undeva de afară…” – Sorina
La plajă cu Sadoveanu
„Am visat că eram la plajă… și nu oriunde, ci undeva pe o insulă de la marginea oceanului. Lângă mine, dar pe un prosop separat, Sadoveanu. Ursuz rău și foarte indispus. Nu puteai să legi o conversație cu el. Doar că eu, văzându-l, m-am grăbit să-l întreb dacă nu știe ce ocean e: Pacific sau Atlantic. El s-a enervat teribil și a zis că nici acolo nu poate să aibă liniște, iar eu m-am supărat pe el și i-am spus că nu-mi place nimic din ce a scris. La un moment dat, în cearta iscată între noi (la un moment dat m-a făcut chiar „impertinentă”), a apărut un om foarte mic care ne-a certat că suntem doar noi și că suntem incapabili să ne înțelegem. Mie mi-a fost rușine, dar simțeam că el nu avea același feeling.” – Rodica
Voi visați personaje sau scriitori? Așteptăm răspunsuri!
Sursa foto: www.photo-dictionary.com
View Comments
Super tare articolul! Nu stiu daca sa va invidiez sau nu. Sorina se vedea la plaja cu Sadoveanu , iar Rodica il fila pe Voldemort in taxi. Mi-au placut astea!!!
Alina, e invers! :)))) Rodica se vedea la plaja cu Sadoveanu si eu il filam pe Voldemort :))). pai puteam sa visez eu altceva, care sa nu fie din Harry Potter :)))
Țin să subliniez că îl apreciez pe Sadoveanu pentru ceea ce a scris, doar că la plajă e cu totul altceva... și era foarte ursuz. N-am reușit să leg o conversație plăcută cu el... era prea iritat.
Nu i-o fi iesit vreun roman :)))
E posibil să fi fost în pană de idei...
Ce m-am amuzat citind acest articol! Super. :))
Ne bucurăm mult că visele noastre vă aduc un zâmbet!
Mai, ti-a trebuit ceva imaginatie pentru asta. Foarte fain articolul. Sa mai scrii :)
Felicitari!
Da, pai avem imaginatie d-aia in vise :))) Imaginatie creatoare, te incurci :)))))
Hahaha
Sunteti fenomenale fetelor
Mulțumim, Vero!
Mai fetelor,sunteti super tari,mi-a plăcut maxim articolele voastre =))
Mulțumim, Nicol!
nu poți să nu te amuzi când citești astea :))) =))
Mă bucur mult că te-ai amuzat, Cosmin!
Interesante vise. Sunt sigura ca toti cei care citim mai si visam cu diverse personaje.
Multumim!
Super!!! Haioase mai sunteti ;) . Si ce calatorii mai faceti!!!! Sorina, saracu' Valdemort :D
Mulțumim, Mirela!
Saracul???! Psihopatul ala? :)))) As vrea eu sa fie saracul din cauza ca-l urmaream eu :))))
Mulțumim!