Celula prostiei din structura ADN-Mari Basturescu-creaţie literară

  Epuizare, experimente, ploaie, alarmă, nopți, oboseală, vânt, dimineți, migrene, ședințe, trafic, acte, ore, cafea, întâlniri, eșuări, viscol, medicament, birou, pacienți și pianul…de ce mai este încă aici?

          -Ajunge!

 Ridicându-se de pe scaunul negru, imens, își pune mâinile la tâmple. Luminile care se întrezăreau prin geamurile fără draperii, se stingeau la ora dimineții. Documentele, actele…atâta știință într-un singur birou încărcat de negru. Aburii cafelei singure, sufocau atmosfera, cu o lacrimă deshidratată ce se opri în colțul ochilor, deschide pleoapele și privi singură hârtie rămasă albă, nescrisă.

Iubite tată,

 ” Sper să ajung acasă înainte de a primi această…scrisoare.

   …după ani de așteptări, mă bucur să te anunț că am creat medicamentul minune care ar putea salva viețile a mii de oameni, cercetările făcute în domeniul limnologiei, titularul activităților de laborator, d-nul Potemchin, susținut de medicul specialist genetică medicală, C-tin, doctor în științe medicale, Emanuel, medic primar hematologie, competență în hematologie de laborator, Ștefan, au descoperit gena corespunzătoare comportamentului deviant și a multiplelor tulburări psihice.

   Celula „Neluom”, după denumirea științifică, poate fi eliminată din structura ADN, înainte de conceperea copilului, descoperire susținută după mai multe experimente făcute pe membrii grupului. Științele combinate după un model nou…..”

  Încă răvășit de sentimente, cu un singur impuls, strânge scrisoarea între degete și umple definitiv coșul de gunoi.

 ……ce vreau eu să-ți scriu, e că…te iubesc, tată!

– D-le dr.,pacienta cu nr.58, acuză dureri…ecoul îi răsună în urechi pe holul interminabil al spitalului.

– Sună-l pe Pascu !îi răspunde asistentei rămasă în urmă, care ajunsese să-l privească și ea în gol.

-Elicopterul vă așteaptă, d-le!

   Își descheie pardesiul negru, eliberând buzunarele de chei, telefoane, coduri, și de tot ce simțea că-l ține captiv. Își ocupă locul, frământând agitat cu mâinile verigheta. Era nerăbdător sau erau doar emoții, nici el nu știa, era mai bine să meargă cu un dar?!? Nu contează, bătrânul nu așteapta cadouri, medicamentul pe care-l aștepta era acum în buzunarul lui, ce surpriză o să aibă!

  – Aici este! Pământul încă este proaspăt, era un om bun! D-zeu să-l ierte, condoleanțe!

  Arătându-i locul, preotul alege cărarea cea mai scurtă până la poartă cimitirului.

 – Stai! Părinte, cum era tatăl meu?

 Cu o voce stinsă, părintele își întoarce privirea.

   -….îmi spunea în fiecare duminică că vorbiți frecvent…lumina din camera nu i se stingea până dimineața. În seara în care curtea era întunecată, am știut că e la spital, tot satul știa, lumea vorbește. În ultima duminică, mi-a cerut să păstrez scrisoarea asta, când s-a întors de la spital mi-a zis că e pentru dvs., mă chemase să depănăm…amintiri, atunci l-am văzut pentru ultima dată. Îmi pare rău!

   -Care era starea lui de sănătate?

  -Nu știu, dar arata bine, așa cum îl știi și dumneata. Încă o dată, îmi pare rău!

  – Inima l-a lăsat, asta mi-au zis medicii.

  -Pesemne!

  -Părinte, cine sunt oamenii cu care se întâlnea?

  -Oameni, tot de la noi din sat. Vecinii din deal, de-a lui Agajane. Pe ei îi vedeai prin curte când bătea porumbul sau tundea via. Pe Codel îl chema la un păhărel, zâmbi preotul.

  -A avut vreo datorie?

  -Nu făcea datorii! Va las să va linișțiți…dacă aveți nevoie…

 

Rămas singur, deschise scrisoarea.

 Feciorul meu,

  „Îți scriu neștiindu-ți adresa, mi-ar plăcea să-ți descriu doar o zi din multele rămas singur. Dimineața mă găsește treaz, gândindu-mă la…gândindu-mă că n-am avut timp să te aștept acasă. Să-ți spun că pe câmp n-am fost niciodată singur, am avut oameni care să mă ajute în fiecare sezon, noaptea îmi întind picioarele gândindu-mă la….gândindu-mă la glumele argaţilor, îl știi pe Coca, te plimba cu sania când erai mic, încă mai e supărat că nu l-ai invitat la nuntă.

  (probabil că acum bătrânul râse, se gândi băiatul citind mai departe)

   Într-o seară își încărca sânul cu broaște, spunea că sunt sfinte. Le păstrez pe toate așa cum le știi, Magnolia vine rar, că nu am nevoie de îngrijiri așa cum crezi. Acum, am într-adevăr nevoie de ea să stea în ogradă….îți scriu pe pat de spital, dar nu te supăra că nu am timp să te aștept . „

-Asta este a II-a scrisoare, prima de care mi-a zis părintele, nu mi-a dat-o!

……………………………………………………………………………………………

Autor MARI  BASTURESCU

Creaţii Literare-Poezie-Proză-Duel poetic

Condeiul Ucenicului.Tinere talente literare