Recenzii carti

Cioran sau ispita nazismului – Julien Santa Cruz – recenzie

Cioran sau ispita nazismului – Julien Santa Cruz – recenzie

Titlul: Cioran sau ispita nazismului

Autor: Julien Santa Cruz

Editura: METEOR PRESS

Anul apariție: 2023

Nr. de pagini: 240

Categoria: Biografii

 “Există ceva în mine a cărui natură nu o pot cuprinde, care nu mă va face să accept niciodată această lume. “ (Caiete, 1966)

  Julien Santa Crus aduce în atenția noastră subiectul adeziunii ideologice la tezele hitleriste ale tânărului Cioran, deslușind astfel momentul cel mai puțin înțeles și acceptat din biografia marelui filozof. Fascinația legată de efervescența dictaturii germane constituie subiectul de sinteză principal al acestei cărți, în plan secund, rândurile scrise ne vorbesc despre omul care a depășit momentele acestei adeziuni, încercările acestuia de a repara imaginea creată prin asociere, rezultând astfel o analiză captivantă a misterele minții umane.

  Predispus să accepte și să sărbătorească tot ceea ce este sinonim cu negarea, nevoia nestăvilită a lui Cioran  pentru conceptul în sine a negării, stă la baza simpatizării cu fascismul, acesta find singurul  care îi oferea expresia corectă și înțelesul în ce considera o  profunzime a existenței la aceea vreme.  

“La douăzeci și șase, douăzeci și șapte de ani dormeam două sau  trei ore maxim. Tot ce-am scris în acea perioada este delirant și nu puteam înțelege niciuna dintre reacțiile mele dacă nu le raportăm la această catastrofă.”

  Este modul filozofului de a se dezvinovății sau o încercare de a trece sub tăcere preferințele politice din spatele obsesiilor lui patologice. Pentru Cioran fascismul însemna “conectarea la o pasiune supremă, adică o obsesie disproporționată, care a exercitat un efect de transcendență fără precedent.” Personal cred că nici el nu a înțeles, în acele timpuri, impactul, evoluția și teribilele consecințe inevitabile ale fascismului. O perioadă modelul dictaturii totalitare a fost perceput ca pe o mântuire pământeană care-i satisfăcea nevoia de putere, o aderare delirantă în favoarea Germaniei dovedindu-se o suspendare a valorilor care hrăneau trauma umanismului european. 

  Curentul doctrinar ce i se reproșează lui Cioran, se explică prin adeziunea la o formă a colectivismului național. Modul cum filozoful pledează îmbinarea socialului și politicului rezultă o construcție ideologică plină de măreție istorică, el fiind condus în ipotezele sale de ideea obsedantă a unui mesianism politic de amploare.

O revoluție nu trebuie să aibă idei general valabile, fiindcă orice revoluție operează cu adevăruri de ocazie, cu necesități istorice. Greșelile rodnice dinamizează o epocă și diferențiază un moment.

  Capitolul care aduce în discuție eseul Ispita de a exista dedicat poporului evreu, denumit “popor de singuratici”, este considerat un exercițiu de admirație și respect. Vorbind despre superioritatea culturală, despre  puterea extraordinară de a îndura ravagiile istoriei, dovedind astfel un caracter fără precedent al supraviețuirii sale, scrierile lui Cioran denotă atașamentul acestuia pentru evrei și o dorința profundă de înțelegere a educației și trecutului acestora. 

 Trebuie oare să deducem de aici că omul este un evreu care nu s-a împlinit?

  Recomand cartea tuturor celor care vor să înțeleagă paginile tulburătoare din existența remarcabilă a unui filozof ale cărui întrebări rămân, pentru mulți dintre noi, doar enigme.

 “Existența se reduce la alternanța dintre plictiseală și revoluție“ Schopenhauer – mă duce cu gândul la Cioran în acele timpuri, cu acele adeziuni…

 Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia şi cărtureşti

Recenzii cărți

Iliuta Raduti

Recent Posts

Viv’Infernum – Strigătele răzbunării – Costin Neață – fragment

Viv'Infernum - Strigătele răzbunării - Costin Neață - fragment Titlu: Viv'Infernum - Strigătele răzbunării - …

2 zile ago

Ora albastră – Paula Hawkins – recenzie

Ora albastră - Paula Hawkins - recenzie Titlu: Ora albastră Autor: Paula Hawkins Editura Trei…

3 zile ago

Umbrele Demiurgului – Mircea Anghel – fragment

Umbrele Demiurgului - Mircea Anghel - fragment Titlu: Umbrele Demiurgului - dark fantasy/epic fantasy cu…

3 zile ago

Defecte perfecte – Alice Feeney – recenzie

Defecte perfecte - Alice Feeney - recenzie Titlu: Defecte perfecte Autor: Alice Feeney Categorii: Thriller,…

5 zile ago

Furtuna de zăpadă – Triona Walsh – recenzie

Furtuna de zăpadă - Triona Walsh - recenzie Titlu: Furtuna de zăpadă Autor: Triona Walsh…

6 zile ago

Romanian Gothic – Bogdan Piticariu – recenzie

Romanian Gothic - Bogdan Piticariu - recenzie Titlu: Romanian Gothic Autor: Bogdan Piticariu Editura Lebăda…

o săptămână ago