Detalii Fecioara din harem> Fiul unei mândre dinastii de navigatori, Gabriel Hawkins a fost născut să stăpânească mările – până când părăsește Marina Regală, căzut în dizgrație, și este dezmoștenit de familie. Devenind căpitan al propriei corăbii, începe să își câștige existența pe căi mai mult sau mai puțin legale, iar experiența îl recomandă drept cea mai bună alegere pentru a răscumpăra o frumoasă aristocrată capturată de pirații berberi.
După ce a reușit atâta vreme să evite capcanele căsătoriei, Lady Aurora Lawrence este îngrozită acum de perspectiva de a-și petrece viața ca sclavă într-un harem. Singura ei speranță este un căpitan tăcut și oțelit, care reușește să cadă la învoială cu corsarul care a răpit-o – dar asta presupune o misiune extrem de primejdioasă. Împreună, cei doi pornesc spre Constantinopol – și se confruntă un alt fel de pericol, când atracția dintre ei se dovedește a fi aproape imposibil de stăpânit.
Dar chiar dacă rezistă în fața pericolelor mării și al teritoriilor dușmane, dragostea lor poate supraviețui, oare, întoarcerii în Anglia, unde distanța între un căpitan căzut în dizgrație și o fiică de conte este mai mare decât tot oceanul?
„Ţintuit locului de un amestec ameţitor de dorinţă şi emoţii, îşi trecu mâinile peste rotunjimile ei minunate şi îşi dori să fie lipit de ea piele pe piele, apropiaţi precum Adam şi Eva.
Căutând, gura lui o găsi pe a ei într-un sărut plin de farmec şi încântare. Buzele ei erau calde şi catifelate, nu întru totul lipsită de experienţă, dar departe de a fi o cunoscătoare. Reacţia lui deveni brusc o dorinţă arzătoare. Voia să fie a lui, s-o protejeze, s-o lege de el pentru totdeauna.”
„Îşi ridică faţa invitându-l, iar el o sărută cu toate emoţiile sale zbuciumate. Doamna sa strălucitoare, o grăbită stea căzătoare ce curând se va desprinde din strânsoarea lui pentru totdeauna.
Intensitatea ei era pereche cu a lui, şi curând între ei apăru pasiunea, crescând tot mai mult până când înăbuşi orice gând şi raţiune. Din câţiva paşi împleticiţi căzură pe pat împreună, sărutându-se şi mângâindu-se atât de frenetic de parcă lumea avea să se sfârşească în următoarea oră. Acum nu mai era explorarea plină de uimire din noaptea precedentă, ci căldura incandescentă a doi iubiţi meniţi a fi împreună.”
„Îl alesese pe el, şi el ştia că ea nu se va mai uita niciodată în altă parte. Nici el, pentru că nu exista altă femeie în lume la fel ca ea.”
Sursa Carti Romantice
Mary Jo Putney s-a născut la New York. Pe lângă romanele istorice și contemporane a publicat și romane fantasy de dragoste. Cărțile ei sunt cunoscute în special pentru faptul că abordează și subiecte mai diferite: alcoolism, moarte, violență domestică. În anul 1987 a publicat primul roman: The Diabolical Baron. Ea a câștigat Romance Writers of America de două ori pentru: Dansul pasiunii (Dancing on the Wind) și Îmblânzirea unui rebel (The Rake on the Reformer) și reușește să devină finalist de nouă ori la același premiu. Locuiește în Baltimore împreună cu pisicile ei, și nu este căsătorită.
Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…
Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…
Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…
Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…
Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…
Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…
View Comments
Am citit câteva cărți de Mary Jo Putney și mi-au plăcut foarte mult.