Editura: Nemira, 2016
Număr de pagini: 432
„Toată lumea vine de undeva.Toţi avem câte o poveste, vieţile noastre se desfăşoară de-a lungul unor cărări strâmbe, ciocnindu-se unele de celelalte în moduri neaşteptate.”
Deşi voluminos ca întindere, thrillerul ÎNAINTE DE CĂDERE merită pus pe lista cărţilor de weekend sau de vacanţă. Este cu siguranţă o lectură antrenantă, captivantă, ce-l poartă pe cititor în înşelătoarea lume a televiziunii, a aparenţelor şi a banilor („Oamenii folosesc cuvântul ban de parcă ar fi un obiect. Un substantiv comun. Iar asta…asta denotă ignoranţa lor.” p. 147 )
Scott Burroughs – „un liberin talentat şi fermecător, care nu şi-a îndeplinit menirea şi care de mult a depăşit graniţa care separă distracţia şi misterul de mitocănie şi tristeţe” (p. 94) – este unicul supravieţuitor al unui accident de avion controversat, deoarece nimic nu părea să anunţe această tragedie. La bordul aeronavei private ce aparţinea magnatului media, David Bateman, se aflau 11 pasageri, exclusiv familia şi apropiaţii acestuia. După 16 minute de la decolare, în condiţii optime de zbor, avionul se prăbuşeşte brusc în apele oceanului. Ceea ce-l face un erou în ochii tuturor pe pictorul Scott Burroughs, este faptul că, deşi rănit în urma impactului, găseşte forţa să înoate până pe coasta New Yorkului, trăgându-l după sine pe micuţil JJ, fiul magnatului media, David Bateman.
Romanul are o construcţie circulară, întreaga acţiune urmărind tocmai momentele premergătoare prăbuşirii şi cauzele acesteia. Fiecare personaj îşi spune povestea, ţesând o pânză de păianjen a legăturilor generate de interese, putere financiară, corupţie, dezamăgiri maritale, patologii. În centrul tuturor acestora se află Scott, în acelaşi timp, supravieţuitor, erou, martor, suspect.
3 planuri narative mi s-au părut esenţiale în romanul ÎNAINTE DE CĂDERE: conexiunea, firul roşu ce leagă toate cele 11 personaje, fascinanta decodare a unui comportament înclinat spre patologie ( descifrarea enigmei ) şi panorama asupra „monstrului” vorace ce distruge destine, contorsionează adevăruri, promovează false criterii: televiziunea. Se scot la iveală amănunte biografice, detalii intime, picante despre viaţa celor dispăruţi, se fac supoziţii burleşti, ridicole, se vehiculează ipoteze bombastice, toate…în numele adevărului. Picturile cumva premonitorii ale Scott – toate înfăţişează într-o manieră suprarealistă catastrofe – sunt luate drept probe ale unei posibile deturnări, iar imagini fragmentare din viaţa cotidiană a acestuia urmăresc să îl transforme din erou în vânător de moşteniri.
„Faţa lui este pe ecran, ca într-o oglindă; fotografiile lui din copilărie – de unde au făcut rost de ele? – au fost dezgropate şi puse în dezbatere publică …; acolo se spune povestea vieţii lui, ţesută doar din zvonuri, ca un „telefon fără fir” jucat de copii tembeli. Poveste care seamănă vag cu a lui, dar care n-are nicio legătură. Numele spitalului în care s-a născut este greşit; la fel şi numele şcolii primare; se spune că ar fi studiat pictura în Cleveland în loc de Chicago. Toate datele acestea eronate i-au dat senzaţia că vede umbra altcuiva urmându-l pe stradă. Şi aşa îi este destul de greu zilele astea fără să mai pună la socoteală şi alter ego-ul de la televizor. Acest sine la persoana a treia a devenit acum subiect de bârfă şi speculaţii.” (p.201)
* „Odată ce semenii tăi decretează că eşti erou, îţi pierzi dreptul la intimitate. Devii un obiect, despuiat de o parte din trăsăturile tale omeneşti, de parcă ai fi câştigat la o loterie cosmică şi apoi te-ai trezit că te-ai transformat într-o mică divinitate. Sfântul Protector al Norocului. Nu mai contează ce ţi-ai dorit tu. Acum important este doar rolul pe care îl joci în vieţile altora. Eşti ca un fluture rar privit în lumina soarelui.” (p.203)
Mare iubitoare a tot ce înseamnă patologie în literatură, am savurat finalul cu adevărat dramatic. Poate uşor previzibil. Însă atât de bine susţinut de o fină analiză psihologică, încât descompune fiecare resort al motivaţiei unui act sinucigaş. Sunt rare acele romane în care personajele sunt „despuiate” în faţa cititorului de orice ascunziş, de orice gând ce ar putea lăsa loc interpretării. Tu, cititorul, nu trebuie să judeci, să măsori, să aprobi sau să condamni, ci numai…să înţelegi
ÎNAINTE DE CĂDERE mi-a amintit foarte mult de tragedia aviatică din 24 martie 2015 în care Copilotul Andreas Lubitz, in varsta de 27 de ani, a izbit avionul A320 al companiei Germanwings de Alpii francezi. Amintiţi-vă doar câte supoziţii, câte scenarii au apărut pe urma acestei cumplite tragedii! În faţa unei asemenea drame, opinia publică tinde să pună responsabilitatea pe seama unui scenariu alambicat, omiţând că, de multe ori, destinele unor oameni – aici pasageri – se află la latitudinea umorilor, frustrărilor, temerilor unei singure persoane.
NOAH HAWLEY, scriitor, scenarist, producător de film şi de televiziune, s-a născut în 1967 la New York, unde şi-a petrecut copilăria. Este absolvent de studii politice la Sarah Lawrence Collage şi a lucrat pentru Legal Aid Society. Printre publicaţiile sale se numără: „A Conspiracy of Tall Men” (1998), „Others People’s Weddings” (2004) sau „The Good Father” (2012).
Este creatorul serialului de televiziune FARGO (2014), care s-a bucurat de un real succes şi a câştigat numeroase premii. Drepturile de ecranizare ale romanului ÎNAINTE DE CĂDERE – bestseller New York Times – au fost achiziţionate de Sony Pictures, autorul însuşi urmând să scrie scenariul.
Cartea Înainte de cădere, de Noah Hawley a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.
Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…
Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…
Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…
Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…
Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…
Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…
View Comments
Imi place cum suna :) . Nu prea citesc genul acesta dar aceasta carte ma tenteaza mult. Actiune, suspans etc.
Vreaaaaau locco_smiley_37 Nu imi permite bugetul, dar o vreau :(
interesant subiect!felicitari pentru prezerntare,trec cartea pe lista locco_smiley_10 locco_smiley_10
Sună bine. Felicitări pentru recenzie, Ioana locco_smiley_10
Foarte frumoasa recenzia, felicitari. Chiar mi-a atras interesul.