Înfruntarea inimilor de Karen Robards love books.
Iubirea își alege uneori cele mai neașteptate ținte.
Lady Elizabeth, cea mai tânără și mai încăpățânată dintre cele trei surori Banning, are în înalta societate reputația de cochetă care frânge inimi, după ce a rupt, într-un mod scandalos, trei logodne. Neil Severin, un asasin plătit, lipsit de morală și de compasiune, are drept ultimă țintă un bărbat la care Beth ține foarte mult, iar când frumusețea roșcată îi dejoacă planurile, Neil își pregătește răzbunarea. Dar circumstanțele îi aduc împreună în modul cel mai neașteptat când viața și onoarea lui Beth sunt puse în pericol, iar Neil se trezește în rolul surprinzător al eroului, grăbindu-se să o salveze.
Însă soarta îi joacă și de data asta o festă: Beth sfârșește prin a-l salva pe el, în momentul în care organizația pentru care el lucrează își întoarce agenții împotriva lui. Luptând pentru viețile lor, Neil și Beth pornesc într-o cursă nebunească prin Marea Britanie, fugind de asasinii nemiloși aflați pe urmele lor, dar și de atracția din ce în ce mai puternică dintre ei.
Oare va putea Neil să-și ierte trecutul și să accepte dragostea lui Beth? Poate Beth să-și depășească teama de implicare și să aibă încredere în Neil? Va avea de ales între el și familia ei? Și, cel mai important, vor supraviețui amândoi suficient de mult încât să poată începe împreună o nouă viață?
Lady Elizabeth, cea de a treia dintre surorile Banning, și cea mai încăpățânată, are deja o faimă deloc de invidiat. S-a logodit de trei ori și de trei ori a rupt logodnele, de frică să nu devină o simplă proprietate a unui bărbat. Dar o serie de evenimente dramatice, în care viața unor persoane apropiate și chiar propria ei viață sunt în pericol o aruncă pe Beth în brațele lui Neil Severin. Și el este tocmai genul de bărbat în care niciodată nu poți avea încredere: un înfumurat lipsit de inimă și asasin pe deasupra.
Karen Robards este o prezență obișnuită în topurile de bestselleruri din New York Times, USA Today și Publishers Weekly. A scris peste 40 de cărți; romanele ei de dragoste au fost traduse în 11 limbi și au primit șase premii Affaire de Coeur Silver Pen.
Cartea a apărut şi în Colecţia Iubiri de poveste.
foto Cărţi Romantice
Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…
Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…
Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…
Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…
Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…
Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…