Courtney Harte este convinsă că tatăl ei, dat dispărut cu patru ani în urmă, este totuși în viață, pierdut undeva în adâncurile Teritoriului Indian, doar că, dintr-un motiv pe care nu-l poate înțelege, el nu a încercat să îi dea de urmă.
După ce vede într-un ziar fotografia tatălui său, Courtney se hotărăște să plece cât mai grabnic posibil în căutarea lui, însă are nevoie de o călăuză care să o conducă prin ținuturile periculoase și necunoscute bântuite de comanși – o călăuză la fel de sălbatică și de imprevizibilă precum acele teritorii.
Și cea mai potrivită persoană pentru această misiune primejdioasă este însuși temutul pistolar cunoscut drept Chandos.
Deși se teme de misteriosul singuratic, ale cărui secrete întunecate îi chinuiesc sufletul, îi acceptă totuși ajutorul, oferit fără prea mare tragere de inimă. Ochii lui, mai albaștri decât cerul, stârnesc în ea dorințe nebunești pe care nici nu și le putea imagina.
Odată porniți pe acest drum nesigur, nu le rămâne decât să se încreadă unul în celălalt, iar pericolele pe care le au de înfruntat dezlănțuie o pasiune năvalnică, pe care numai dragostea o poate întrece.
Veți citi întreaga poveste în romanul INIMĂ ÎNDĂRĂTNICĂ de Johnna Lindsey, primul volum al mini-seriei Familia Straton.
Romanul INIMĂ ÎNDĂRĂTNICĂ de Johanna Lindsey, disponibil la toate punctele de difuzare a presei împreună cu ziarul Libertatea.
„Mâna lui se cufundase în părul ei, și-i trase capul pe spate. O sărută cu putere. Buzele lui, buzele acelea care i se păreau atât de senzuale, se mișcau peste ale ei, într-un mod deloc blând. Nu era nimic blând în acest sărut sau în felul în care-o ţinea în braţe.
După o clipă, uluirea ei începu a se împleti cu ceva, cu senzaţia aceea ciudată din stomac, pe care o mai simţise.”
„Femeia lansase semnal după semnal cu privirile ei fierbinţi și cu sărutările delicate și supuse. Îl dorea, iar faptul că știa asta îi făcea sângele să clocotească în vene într-un fel pe care Chandos nu-l mai simţise niciodată.”
„Îl iubea pe Chandos. Îl iubea mai mult decât credea că era posibil să iubească pe cineva. Iar asta nu doar dintr-un singur motiv. Nu îl iubea doar pentru că o făcea să se simtă în siguranţă.
Conta și asta, dar mai era și dorinţa. Doamne, cât de mult îl dorea!”
Sursa: Carti Romantice
Johanna Helen Howard was born on March 10, 1952 in Germany, where her father, Edwin Dennis Howard, a soldier in the U.S. Army was stationed.
The family moved about a great deal when she was young. Her father always dreamed of retiring to Hawaii, and after he passed away in 1964 Johanna and her mother settled there to honor him.
In 1970, when she was still in school, she married Ralph Lindsey, becoming a young housewife. The marriage had three children; Alfred, Joseph and Garret, who already have made her a grandmother.
After her husband’s death, Johanna moved to Maine, New England, to stay near her family.
Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…
Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…
Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…
Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…
Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…
Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…
View Comments
Ce coperta frumoasa! Chiar si fara sa fi citit descrierea, tot luam cartea :D
Imi inchipui.
Lectură plăcută, fetele!
Multumim Cosmin,esti tu drăguț!
Multumim fetelor pt informatii!
Abia astept cartea. Coperta este o adevarata ispita