Moartea vine pe bandă de magnetofon, de Haralamb Zincă – Editura Publisol – recenzie

Moartea vine pe bandă de magnetofon

Autor: Haralamb Zincă

Editura: Publisol

Serie de autor

Anul apariției: 1967, 2021

Număr pagini: 413

Gen: Polițist

Cotație Goodreads: 3,96

  „Moartea vine pe bandă de magnetofon” este prima carte din seria de autor a lui Haralamb Zincă, adusă în atenția publicului de Editura Publisol.

  Conține o scriitură unică, bine închegată, așa cum se făcea pe timpuri. O lectură polițistă în ritm antrenant, cu suspans și mister.

  Romanul este scris în 1967, acțiunea se petrece tot în acele vremuri. În centrul poveștii se află inginerul geolog Stamatiad, care lucrează la un proiect foarte important pentru țară. Un profesionist desăvârșit, însă cu un psihic labil.

  Deodată, geologul începe să primească amenințări cu moartea. „Domnule Stamatiad, ți-a sunat ceasul! E timpul să-ți primești pedeapsa și să mori. Când, unde și în ce fel vei muri, eu voi hotărî.”

Amenințarea este cu atât mai ciudată cu cât autorul ei nu cere nimic în schimb.

„

„De ce oare, se întrebă Lucian, autorul scrisorilor de amenințare nu amintește nimic de U-74 sau de vreun alt motiv care să-i justifice acțiunea? Uite, treaba asta nu pot s-o pricep. Amenințarea cu moartea, dar fără clasicul șantaj… Zău, n-are haz.”

  Nu poate fi vorba de șantaj, ci doar de o tortură psihologică. Se pare că persoana cunoaște foarte bine predispoziția lui Stamadiad spre astenie, folosindu-și întreg arsenalul pentru a-l trimite spre marginea prăpastiei: mesaje lăsate pe banda de magnetofon, pătrunderi în casă în absența acestuia…

„Făcu atunci o altă descoperire: locuința îi fusese din nou violată. Cineva intrase în casă și îi așezase pe masă, lângă vaza de flori, anume la vedere, cutia unei benzi de magnetofon.

  Stamatiad apelează la autorități: căpitanul Lucian, locotenentul Frunză și maiorul Panait sunt cei care contribuie la protecția lui Stamatiad și implicit, a intereselor Statului. Ei fac tot posibilul pentru a da de urma celui ce-l amenință pe inginer.

  „Moartea vine pe bandă de magnetofon” este un roman al epocii sale. Nu pot să nu admir modul în care scriitorul joacă sistemul pe degete. Am observat multe ironii strecurate, încât mă mir cum cei de la Cenzură le-au trecut cu vederea.  Sau poate că erau atât de la modă, încât prezența lor era firească: felul în care de fiecare dată, „băieții răi” sunt naziști, fasciști sau americani, cum personajele negative vor să plece din țară, zelul cu care oamenii își fac treaba fără să se plângă…

   „Aceeași poveste – spre vest, spre vest, spre vest… Aș fi preferat să mor pe cenușa caietelor mele.”

  Există un parfum al epocii, întâlnit doar în cărțile de demult: însuși titlul ne duce cu gândul la acele vremuri: magnetofon, telefoane publice, coadă la cinematografe… Un București dispărut.

  Personajele sunt foarte bine conturate: Stamatiad este cercetătorul dedicat, absorbit până la obsesie de munca lui, echivalentul workaholicului din zilele noastre; ca orice om de știință, se simte mai bine printre descoperirile sale decât printre oameni; un tip labil psihic, pe care amenințarea cu moartea îl debusolează complet.

„Am să mor sau am să fiu ucis, iar planul U-74 o să rămână neterminat.”

  Căpitanul Lucian este tipul detectivului neînfricat, omul ce pune legea și datoria mai presus de tot. În același timp, este carismatic, amuzant, iar relația cu Lia, soția sa, ni-l face și mai simpatic: detaliul legat de bomboanele cu mentă, alese ca înlocuitor al țigărilor, face tot deliciul cărților lui Haralamb Zincă.

„Nimeni nu-i ceruse să se lase de fumat; nici măcar Lia. Odată însă, după ce se sărutaseră, ea strâmbase din nas spunându-i: „O, ce urât mai duhnești a tutun”… Din seara aceea luase hotărârea să se lase de fumat. Bineînțeles, Lia îi aplaudase hotărârea. Numai șeful său, maiorul Panait, se arătase sceptic: „Un ofițer de securitate fără tutun e ca un câine polițist fără miros”. Și iată că se împlineau două luni de când nu mai fumase, în schimb se apucase să sugă și să ronțăie bomboane de mentă.”

„Numai scriitorii cred despre noi că suntem niște supraoameni, niște supragânditori… Dați-mi voie să dezmint încă o dată această idee preconcepută și să repet: „Mi-ar veni foarte greu”. Dacă la spusele mele se mai adaugă și faptul că nu trag din pipă, ci mă mulțumesc cu bomboane de mentă, se obține imaginea unui pământean ca toți pământenii.”

  Locotenentul Frunză este tipul burlacului convins, iar maiorul Panait, tipul șefului sobru în aparență, dar care face echipa să funcționeze și nutrește simpatie pentru subordonații săi.

  „Observă că unele fraze din declarație fuseseră subliniate cu tot felul de creioane colorate – roșu, albastru, verde. Era un obicei mai vechi al maiorului. Numai el știa la ce-i folosea acest joc al culorilor, iar Lucian nu îndrăznise niciodată să-l întrebe.” – vă spun un secret: obiceiul acesta îl va avea și peste ani, când va fi colonel.

  Ceea ce menține viu interesul cititorilor pentru cărțile lui Haralamb Zincă și după atâția ani este, printre altele, umorul. Momentele și replicile amuzante  fac o combinație ideală cu acțiunea și anchetele serioase.

„- Cred că ai dreptate… E bine să luăm și urma asta. Tu, mâine dimineață, te duci la ospiciu, iar eu la ora 9 mă duc la Crematoriu, la incinerarea lui Aman. Nimic de zis, avem amândoi un program destul de vesel: tu la nebuni, eu la Crematoriu…”

  Și totuși, cine și cu ce scop îl amenință pe inginer? Va reuși el să scape cu viață? Va duce la îndeplinire cercetările privind proiectul important pentru țară? Veți avea răspuns la aceste întrebări și bonus, veți dezvolta dependență față de stilul scriitorului!

Ecranizare

  Romanul a fost ecranizat în 1979, dând naștere filmului „Un om în loden”, din distribuția căruia au făcut parte actori precum Ovidiu Iuliu Moldovan, Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu, George Constantin, Draga Olteanu Matei, Gheorghe Visu, inclusiv Andrei Zincă, fiul lui Haralamb Zincă. Filmul a fost distins în 1979 cu Premiul Opera, iar Nicolae Mărgineanu a primit premiul pentru regie.

  Ca orice adaptare, filmul este un pic diferit de carte, deși în linii mari s-a păstrat acțiunea. Totuși, atmosfera din roman are mai mult farmec, la ea contribuind umorul.

Despre autor:

  Haralamb Zincă (1923-2008), pe numele său real Hary Isac Zilberman, este autorul a peste 50 de romane polițiste și de spionaj, considerat părintele literaturii de gen din România, „Sfârșitul spionului fantomă” fiind prima carte de spionaj scrisă de un autor român, iar „O crimă aproape perfectă”, prima carte polițistă.

  A fost unul dintre cei mai vânduți scriitori ai epocii sale, tirajele epuizându-se în câteva zile. De asemenea, anchetatorii profesioniști îi cereau sfaturi pentru rezolvarea unor cazuri reale.

https://www.facebook.com/cinematografiavecheofficial/videos/un-om-%C3%AEn-loden-1979/674927466472793/

Carte disponibilă pe site-ul Publisol

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți