Nesfarsite imbratisari de Raluca Soltuzu

Nesfârşite îmbrăţisări, de Raluca Şoltuzu

Editura: LIBRIS

Număr pagini: 111

Raluca Şoltuzu

   Născută în anul 1993 în oraşul Bacău, am terminat facultatea de Informatică din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri”. Nevoia mea de scris a pornit din cele mai puternice sentimente: iubirea şi suferinţă. Le-am pus împreună pentru că e obligatoriu ca cele două să vină la pachet. Nu poţi iubi fără suferinţă şi nu poţi suferi fără iubire. Încă nu am cunoscut viaţa în toate nuanţele ei şi nici viaţa nu m-a cunoscut pe mine în toate ipostazele.

   Uneori de durere m-am ascuns printre literele negre şi mi-am format un univers alcătuit din mine şi dorinţele mele. Alteori, de fericire, am urlat cu litere colorate sentimente de bucurie. În scris am găsit o alinare şi un prieten adevărat. Când ai vorbit ultima dată fără să fii întrerupt, judecat, trădat sau sfătuit?
Când vreau să-mi spun sentimentele, presar litere în foi iar ele mă ascultă tăcute şi răbdătoare. Câteodată mă părăsesc şi rămân, în faţă, cu o foaie albă şi goală, ca tavanul pe care îl vezi când ultimul vis din zori s-a sfârşit. Alteori vin toate deodată şi se îmbulzesc în mintea, sufletul şi foile mele. Atunci sunt cea mai fericită. Atunci simt că trăiesc.

   Prin scris am reuşit să înţeleg că personajul principal din viaţa mea sunt EU. Am înţeles că în mine se găseşte toată frumuseţea şi urâţenia, toată bucuria şi tristeţea, soarele şi ploaia, căldură şi frigul. Am înţeles că eu sunt autoarea vieţii mele şi că propriele-mi mâini modelează destinul.

Fragment din cartea: Nesfârşite îmbrăţişări – Raluca Şoltuzu

  El purta o cămaşă roşie şi jeanşi. Părul negru îi încadra perfect faţă iar zâmbetul lui degaja încredere. Sprâncenele groase şi negre păzeau ochii flămânzi parcă de dragoste. S-a îndreptat cu paşi hotărâţi spre Rebecca şi a iniţiat o conversaţie aparent banală dar plină de substrat. Era un bărbat deosebit de înalt şi de bine proporţionat. Sorbea dintr-un pahar pătrăţos înghiţituri mari de wiskey răcorit cu multe cuburi de gheaţă.
Lumina slabă din cafenea îi întuneca chipul într-un mod misterios şi fermecător.
– Da-mi voie să-ţi ofer o cafea, a spus el în timp ce un chelner cu papion negru şi cămaşă albă îi întindea Rebeccăi o ceaşcă mică.
Aceasta a privit nepăsătoare înspre cafea şi a răspuns:
– Nu mă dau în vânt după cafeaua neagră, dar pentru că nu e frumos să refuzi, o voi acceptă.
– Se spune că cel mai bine cunoşti un om după cum îşi bea cafeaua. Te-am văzut stăpână pe situaţie, cu spatele drept şi arcuit şi picioarele aşezate unul peste altul. M-am gândit că eşti o femeie puternică şi îţi place cafeaua amară.
Cu cât noaptea era mai târzie, cu atât el era mai fermecat.
Îi făcea complimente cu privire la rochia albă care o punea perfect în valoare, rochie la care asortase pantofii cu toc înalt.
Îi admira părul ondulat ce semăna cu valurile marii în noapte. Ochii ei negri erau scoşi în evidenţă de fardul de pleoape argintiu, iar genele lungi ofereau un aer de elegantă întregului tablou. Aceea a fost noaptea care le-a marcat destinul. Niciunul dintre ei nu s-a gândit că aceea avea să fi e prima seară din restul vieţii lor împreună.
El i-a arătat ce înseamnă să aparţii cuiva, cum e să fii iubit necondiţionat şi ce înseamnă să ai o persoană care să-ţi fie alături din proprie voinţă şi nu dintr-o întâmplare a sorţii.

Sursa foto şi text: Libris Editorial