Oana Păuna – despre blogging, introversiune și visuri

  În ultimii 10 ani, am avut ocazia să întâlnesc oameni deosebiți, pasionați de citit, care și-au schimbat traiectoria vieții. Prin perseverență, entuziasm și multă muncă au reușit să facă ceea ce iubesc.

  Un exemplu elocvent de transformare pozitivă este Oana Păuna – Social Media Manager și Content Writer, o persoană pasionată și mereu zâmbitoare. Chiar dacă are emoții constructive, ea este întotdeauna dornică să ajute alți oameni să-și descopere potențialul și să creadă în ei înșiși. Povestea ei este captivantă și cu siguranță va inspira și pe alții să nu se mai ascundă sau să găsească scuze.

1. Oana, simt că ne cunoaștem de mult timp, chiar dacă nu ne-am întâlnit față în față. Ne-am urmărit în mediul online și ai vorbit adesea despre scris, frici și introversiune, precum și despre progresul tău. Cum au fost ultimii 10 ani? Cum ai reușit să-ți asculți instinctul și să trăiești astăzi din scris?

  Oana: Privind retrospectiv, îmi dau seama că acești 10 ani parcă au trecut într-o singură clipă. Însă a fost o clipă care a durat cât 10 ani. Uneori cred că lucrurile s-au așezat de la sine, că a fost nevoie de timp și, în egală măsură, că în tot acest timp eu nu am făcut altceva decât să pun cărămidă cu cărămidă pentru a-mi atinge scopurile, visurile, idealurile.

  Un timp în care nu am forțat destinul, dar nici nu am stat degeaba. Am tot lucrat la mine și oamenii au apreciat asta. Poate la început aceste acțiuni au fost mici, dar la acea perioadă erau cele mai mari de până atunci. Pas cu pas, am țintit din ce în ce mai sus. Să vorbesc în public, să scriu mai bine, să învăț negociere, să învăț leadership, să devin un model, să inspir oamenii, să învăț principii de copywriting, și multe altele.

  În ceea ce privește latura profesională mi-am ascultat instinctul, mereu mi-am spus că atât timp cât voi reuși să fac ceea ce îmi place și aduce fericire, dar în același timp să reprezinte și o sursă de venit care să mă ajute să mă întrețin, o zi de lucru nu se va simți ca o zi de lucru… Se va simți ca un vis împlinit – în cazul meu, acela de a trăi din scris și prin scris. Nu sunt neapărat cea mai bună la vorbit, dar am certitudinea că scrisul este unul dintre punctele mele forte.

 Lucrez la public speaking în continuare și aduce rezultate mult mai bune decât dacă ai sta ascuns în spatele textelor scrise. De aceea, încurajez introverții să învețe să vorbească în public pentru că le va aduce o evoluție incredibilă pe toate laturile vieții. De la a vorbi în fața a 2-3 persoane ajungi peste noapte să înveți să spui NU, care sunt termenii tăi și viața ta devine mai bună. Nu te mai mulezi pe viețile altora, ci se mulează ei pe a ta.

2. Oamenii sunt deseori fascinați de ideea unei a doua șanse și de posibilitatea de a șterge anumite evenimente. Tu ce ai alege? Te-ai întoarce în trecut pentru a schimba ceva?

 Oana: Cu siguranță ar fi lucruri pe care le-aș schimba. Dar, dacă mă gândesc mai mult, îmi dau seama că „o a doua șansă” ar însemna ca eu, cea de acum, să fie altfel. Îmi imaginez că aș schimba un lucru mărunt din trecut, dar dacă întocmai lucrul ăla mărunt – pe care nu l-am schimbat – este cel care m-a adus în acest punct? Am avut această discuție cu mine mult timp și de multe ori.

  În acest punct în care sunt mulțumită cu ce sunt, cu ce am și, mai ales, sunt mulțumită de ceea ce pot deveni. Pe plan strict personal, în ceea ce privește familia, să zicem, da, poate aș șterge anumite evenimente pe care aș fi vrut să le pot gestiona altfel… Sunt om și am răbufnirile mele, le admit și mă străduiesc să le reduc pe cât posibil. Cuvintele dor mai mult decât rănile fizice, așa că, îmi doresc să fac cât mai puțin rău cu cuvintele și mai degrabă să mângăi, să alin și să inspir, să motivez, să încurajez. Însă, pe plan profesional, nu cred că „o a doua șansă” ar trebui să existe. Am avut o singură șansă pe care am încercat să o fructific cât mai frumos, cât mai dulce.

  Dacă aș fi reușit să ajung contabilă, nu mai eram aici scriind răspunsuri la acest interviu, vorbind online cu oameni faini, având proiecte minunate și cunoscând oameni noi în fiecare săptămână. Nu aș mai primi mesaje de mulțumire, nu aș mai merge la evenimente, nu aș mai organiza evenimente și mai ales, nu aș mai locui în București. Totul ar fi diferit și mediocru pe când acum simt că sunt pe cale spre succes și nemurire. Știu că e poetic, dar așa mă simt.

3. Știu cât de important este scrisul în procesul tău de cunoaștere și vindecare interioară. Adesea, scrisul este considerat o metodă terapeutică. Cât de importante au fost cărțile în lupta cu introversiunea? Ce a funcționat cu adevărat în această călătorie de cunoaștere și vindecare?

 Oana: Cândva citeam foarte multă ficțiune. Îmi plăcea să mă pierd în povești de toate genurile. Totuși, mi-am dat seama între timp că această cale de „a evada” într-un fel mă îndepărta și de „demonii” mei interiori, îi ascundea într-un colț al minții, departe de contactul direct cu aceștia. Am descoperit cărțile de dezvoltare personală, cu exemple practice, cu strategii viabile care m-au ajutat să nu mă mai ascund de acești demoni interiori, ci să fac pace cu ei, să vorbesc cu ei, să-i înțeleg, să le iau sfaturile bune și să îi conving să mă ajute în ce mi-am propus. În fond, toată anxietatea e teamă, toată furia e neiubire, toată tristețea e neatenție oferită corpului – toate ne spun câte ceva.

  În călătoria mea de cunoaștere și vindecare a traumelor interioare, a fost mai mult vorba nu despre a lupta cu fricile și anxietățile mele, ci a fost mai mult vorba despre a face pace cu ele. Despre a le înțelege și, în cele din urmă, despre a încerca să le gestionez cât mai bine. De a înțelege că au fost în viața mea să mă învețe ceva, să văd acel ceva și să-l iau de mână pentru a susține alte persoane în viitor. Sigur, este un drum lung până în acel punct, dar călătoria în sine este cea care te vindecă. Cea care îți dă curaj!

  Iar tot ceea ce am reușit să fac până acum fără frică, de exemplu, ieri am întrebat 3 persoane random pe stradă unde se află strada Clucerului, unde trebuia să ajung, sunt mici dovezi de progres care mă bucură enorm. Să întreb de direcții pe stradă era horror pentru mine, făceam atac de panică, transpiram, nu mai puteam vorbi, mă fâstâceam, tremuram, mă înroșeam, simțeam că o să fac infarct doar la gândul că altul ar afla că eu NU SUNT de acolo.

  Acum sunt super relaxată. Întreb și la metrou pe unde ies spre o anumită locație sau ce linie e pentru stația x fără stres, chiar dacă stau de 3 ani aici. E logic, normal și perfect ok să NU le știi pe toate. Nu că nu aș fi putut învăța orașul pe de rost, dar nu e prioritate. Iar acum sunt în punctul de a seta priorități din ce în ce mai drastic. Sunt work in progress și fiecare reușită mă bucură nespus. Am lucruri mari de făcut și lucrez la ele.

4. Se simte bucuria cu care te exprimi și ar fi păcat să ignor această latură. Ce îți aduce fericire astăzi și te motivează să lupți pentru visul tău? Cum reușești să te organizezi pentru a fi mereu pozitivă și constantă în ceea ce faci?

 Oana: Pe plan profesional, îmi aduce fericire fiecare reușită pe care o am, indiferent de cum se concretizează această „reușită”. Ia poate lua multe forme – de la un client mulțumit, de la rezultate din ce în ce mai bune, statistici ascendente și un randament mai mult decât bun, până la momentele în care sunt recomandată de către clienți și am colaborări de lungă durată. Dar și mai mult mă bucur când mă văd cu clienții mei și vorbim prietenește, ne îmbrățișăm și suntem relaxați ca doi prieteni care se cunosc de mult timp.

  Evident, pe plan personal – care însă nu exclude și planul profesional, mi-am dat seama că pot obține fericire din orice lucru care mă înconjoară. E clișeul ăla că „fericirea vine din lucruri mărunte”, însă ți-o spun cât de sincer pot că nimic nu-i mai adevărat. Ne-am obișnuit poate să luăm „de bun” multe lucruri – că avem ce mânca, că avem de unde să bem apă curată, că avem unde să dormim. Cea mai mare fericire este să mă văd cu persoanele dragi, rude sua prietene și să țin legătura cu ei, să vorbim cât mai des. O discuție profundă e cel mai bun cadou pentru mine.

   Ce mă motivează să lupt pentru visul meu? Faptul că pot mai mult. Faptul că știu că nu este neapărat vorba despre a-ți depăși limitele, pe cât este vorba despre a-ți valorifica potențialul maximal. În ceea ce privește organizarea – rutina mă ajută. Vreau să cred că am o rutină cât de cât sănătoasă. Bineînțeles, planificarea și listele sunt la ordinea zilei. De aceeam militez pentru agendă, to do list și alarme în calendar. Cu planificare și consecvență obții orice.

5.  Întotdeauna am fost fascinată de oamenii care au reușit să-și depășească propriile limite. Unii dintre ei au avut norocul să fie susținuți și să treacă mai ușor la acțiune. Tu ce ai făcut special? Ce sau cine te-a ajutat să-ți clarifici viziunea și să crezi că poți realiza orice îți dorești?

  Oana: De-a lungul timpului, aș spune că „m-am construit” singură. Prin experiențe. Prin contactul cu oamenii. Prin dialog. Prin citit. Prin lucruri frumoase și mai puțin frumoase prin care am trecut. Nu aș spune că am făcut neapărat ceva special, ci aș spune doar că am avut nenumărate momente în care să renunț mi s-a părut ușor. Dar, de altfel, să continui mi s-a părut cu mult mai interesant.

  De fapt, aș spune că sunt o mână de oameni speciali care m-au încurajat și sunt norocoasă să-i am în viața mea: iubitul meu, Valentin, prietenele mele: Suzana, Andra, Diana, Iuliana, Claudia, Mariile, Mihaela, Oana, Vlad, Nicoleta, Alinele, Irina, Zinaida, Steve, Esi și Amit (prietenii străini) și nu în ultimul rând, mama. Ei mă susțin și mă încurajează, mă motivează, mă lasă să plâng pe umărul lor virtual și le sunt recunoscătoare.

  Puterea exemplului funcționează extraordinar de bine – implicit, vorbim despre cei care au reușit, pe care i-ai văzut reușind și care te-au făcut să te întrebi „eu de ce nu aș putea, în cele din urmă”?

  Am aflat ce vreau prin încercări – mai mult sau mai puțin reușite -și, evident, documentându-mă: ce se vrea acum, cum a evoluat social media, cum a evoluat comportamentul de cumpărare, cum se scrie un text bun, ce produse digitale se vând, cum crești organic un cont de Instagram și altele de acest gen.

   Am avut la dispoziție resurse nelimitate, la un click distanță, pe care le-am valorificat cum am putut. Podcasturile sunt o sursă de inspirație infinită. Am încercat tot ce am crezut în acel moment că este bine pentru mine. Am văzut rezultatele și am ajustat direcția.

6. În încheiere, lasă-ne câteva rânduri despre așteptările tale pentru următorii 10 ani. Cum ar putea cei din jur să-ți susțină visul?

  Oana: L-aș parafraza pe Lucian Boia care zicea că datorăm voinței ceea ce NU suntem și hazardului ceea ce SUNTEM. Următorii 10 ani pot fi imprevizibili – niciodată nu știi, să zicem, ce îți rezervă ziua de mâine. Cum ar putea cei din jur să-mi susțină visul? Bineînțeles, lucrând cu mine, nu? De asemenea, venind la podcastul meu online, la evenimente, invitându-mă la o cafea de cunoaștere, cumpărând produsele pe care le voi lansa, devenind sponsori ai podcastului sau revistei, fiind parte din călătoria mea.

  Oricum ar fi, eu știu că întotdeauna voi face tot ce știu să fac mai bine și, de asemenea, niciodată nu voi renunța din a încerca să devin o versiune și mai bună a mea. Nu îmi știu limitele, fiindcă de-a lungul timpului am reușit să mă surprind constant – Oana de mâine a fost, de multe ori, mai luminoasă, mai fericită și mai puternică decât Oana de azi. La asta lucrez, să devin un om care lasă valoare în urma sa, să nu fi trăit făcând umbră pământului degeaba.

    Oana, noi ne bucurăm pentru reușitele tale și orice contribuție va ajuta la consolidarea proiectelor viitoare.

  Mulțumim pentru răbdare și încredere. Continuă să ne surprinzi cu ceva pozitiv zi de zi. Blogosfera are nevoie de oameni motivați și perseverenți, exact ca tine.

  Mai multe articole captivante regăsiți pe OanaPauna.ro sau pe youtube – Puterea unui introvertit