Orașul din afara timpului de Enrique Moriel-recenzie

Orașul din afara timpului, de Enrique Moriel-recenzie

„De aceea mi-am spus de multe ori că, dacă omul se gândește la veșnicie, aceasta se întâmplă pentru că într-un fel sau altul veșnicia există.”

 Titlul original: La ciudat sin tempo

Editura: Nemira

Colecția Suspans

Anul apariţiei: 2011

Traducere din limba spaniolă de: Mioara Adelina Angheluță

Număr pagini: 464

Gen: Thriller, Fantasy

  „Orașul din afara timpului” ne conduce într-o incursiune în Barcelona de-a lungul secolelor. De fapt, aș spune că aceasta este tema centrală, iar adevăratul personaj principal este chiar Barcelona, intriga fiind doar un pretext pentru descrierea orașului catalan de-a lungul timpului. Pentru lămuriri, sunt incluse în carte două hărți ale orașului, una din trecut și cealaltă din prezent.

   Romanul se desfășoară pe două planuri, deschizându-se cu un asasinat destul de ciudat: cadavrul unui bărbat înstărit este găsit fără picătură de sânge în el și cu o înțepătură la gât. Nimeni nu înțelege modul de operare, supozițiile ducând către un asasinat ritual. Printre cei interesați de caz sunt Marcos Solana, un avocat cu prestigiu, a cărui clientelă este formată din barcelonezi bogați, Marta Vives, asistenta acestuia, la bază arheolog, și preotul Olavide.

   La spitalul clinic unde era ținut corpul, Marcos Solana observă o fotografie cu personalul medical din 1916, în care îl recunoaște pe medicul legist văzut mai devreme. Curios din fire, face tot posibilul pentru a dezlega misterul. Să fie cineva care să semene atât de mult? Sau (ipoteză fantasmagorică) este vorba de aceeași persoană?

  În celălalt plan, narațiunea are loc la persoana I, personajul central fiind un vampir născut într-un lupanar (bordel) al Barcelonei secolului XV, mai exact, în cartierul Raval din orașul vechi. Având toate caracteristicile de vampir, personajul nostru trăiește veșnic; a trecut prin multe secole, a asistat „live” la scrierea istoriei, având expertiza necesară pentru a ne purta de-a lungul evenimentelor principale din istoria Spaniei, implicit a Barcelonei, de a ne descrie acest oraș legendar. Un oraș frumos, astăzi vizitat de turiști, dar în aceeași măsură, sângeros, ca de altfel toată istoria Spaniei. Din acest motiv nu este o carte pentru oricine, unele pasaje descriind metode sadice și sângeroase de tortură folosite în Inchiziție și nu numai.

„Istoria Barcelonei a fost făurită de câteva zeci de morți despre care se vorbește și de mii de morți despre care nu vorbește nimeni.”

„Orașul în care mă născusem era foarte complicat: era naționalistă și centralistă, internațională și locală, clericală și anarhistă, plină de biserici și înțesată de lupanare, bogată și totodată înglodată în sărăcie.”

„Istoria Barcelonei este plină de femei care au luptat pentru o parte a ființei lor. Instinctul femeilor nu le înșală niciodată.”

   Fiind vampir, personajul nostru nu numai că trăiește veșnic, dar nici nu îmbătrânește, trecând veșnic drept un bărbat de 30 de ani. Este nevoit ca de-a lungul timpului, pentru a evita întrebările firești ale celor din jur, să-și schimbe identitatea și profesia. Este, pe rând, ajutor de preot, bancher, medic, jurnalist, ajutor de călău, asistent al unui om important în stat, profesor. Își schimbă slujbele și identitatea în funcție de regimul politic, profitând de confuzia din administrație provocată de războaie pentru a-și acoperi urmele. De când s-a născut, este urmărit de Celălalt, o ființă supranaturală la fel ca el, care încearcă să-l ucidă. Paradoxal, Celălalt este într-una din epocile sale o persoană importantă în cadrul temutei Inchiziții.

 

   Probabil am eu o imaginație bogată, însă n-am putut să nu mă gândesc că personajele sunt aluzii la adresa unor figuri istorice ale Spaniei: faptul că personajul principal este vampir și s-a născut în Raval mă duce cu gândul la „Vampira din Raval” – o presupusă răpitoare, asasină și proxenetă de copii (ulterior a fost lansată ipoteza că femeia s-ar fi făcut vinovată de răpirea unei singure fetițe, restul fiind legendă), iar Celălalt îmi amintește de temutul inchizitor Tomás de Torquemada.

  Prin ochii personajului ne este descrisă configurația Barcelonei din secolul XV până astăzi: cu secole în urmă, exista doar orașul vechi, iar celebra Las Ramblas era doar un șuvoi de apă. Cu trecerea timpului, s-a construit orașul nou. Tot prin prisma personajului cu viață veșnică asistăm la momente istorice importante, suntem purtați prin mai multe epoci, ne sunt spuse poveștile mai multor locuri din Barcelona.

„Barcelona e un oraș care trăiește din mituri, chiar dacă se spune că e realist.”

„Barcelona era un uriaș necunoscut,un uriaș care inventase și știuse să păstreze un lucru de preț: buna înțelegere între oameni. Înțelegerea și ospitalitatea.”

„Honorata cântărește șapte sute cincizeci de kilograme și a fost turnat în anul 1865, în perioada în care Barcelona era prosperă, avea prima cale ferată din Spania, cele mai bune fabrici textile, cei mai bogați și mai pântecoși comercianți și cele mai grațioase tinere din înalta societate, care, pentru a-și păstra silueta zveltă, învățaseră să călărească într-un club nou aristocrat – Cercul Ecvestru.”

„Republica a declarat biserica Sfânta Maria del Mar monument de interes național pe 3 iunie 1931, fără ca să provoace prin aceasta revolta Dreptei. A fost o dovadă că republica era la fel de interesată de aspecte culturale pe cât era de cele agrare, dar nu au mers mai departe de atât, după spusele cunoscătorilor, căci îngrădiseră destul interesul cultural față de biserici.”

„Războiul Civil m-a învățat multe lucruri, în cazul în care nu le știam. Mi-a arătat că în felul acela se încheia un proces vechi de secole, că de fapt secolul XX era o continuare a secolului al-XV-lea, întrucât vechile conflicte nu fuseseră încă rezolvate.”

   De asemenea, personajul îl cunoaște pe Gaudi, fiind unul dintre cei doi oameni care și-au dat seama de natura sa de ființă supranaturală. Altcineva care a observat acest lucru este un preot în serviciul cui a fost, acuzat de erezie.

„Dar acum am ajuns la o concluzie: dacă lumea este condusă de principiul Răului, Răul trebuie să aibă fii. Sunt puțini, foarte puțini, dar trebuie să aducă mărturie. Tu ești unul dintre ei, dar poate încă nu ți-ai dat seama: tu ești unul dintre ei.”

   Pot spune că acel preot este personajul meu preferat, datorită neînfricării de a gândi liber și de a vorbi deschis despre anumite aspecte considerate de neclintit, lucru care i-a adus, în cele din urmă, condamnarea.

  Romanul merge puțin spre filosofie, fiind abordate mai multe aspecte, precum și cel al veșniciei, lupta dintre Bine și Rău, existența diavolului, probată cel mai bine de prezența unor ființe precum personajul nostru, considerat un fiu al diavolului.

„De aceea mi-am spus de multe ori că, dacă omul se gândește la veșnicie, aceasta se întâmplă pentru că într-un fel sau altul veșnicia există.”

„Există ceva și mai înspăimântător decât zâmbetul morții, și anume zâmbetul vieții veșnice.”

„Crede-mă, prietene, moartea este îndurătoare, pentru că nu ne lasă să vedem ororile vieții, nici urmările cumplite ale faptelor noastre.Veșnicia este cea mai grea pedeapsă la care am fi osândiți, și milă mi-e de Dumnezeu pentru că și el o îndură.”

„Primim imbolduri de la ceea ce numim Bine și Rău, însă noi creăm etica și morala.”

„Totul este atât de absurd, încât nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să credem că diavolul există.”

„Câteodată simt că timpul nu există, chiar dacă asistăm la propria noastră degradare. Dacă există idei nemuritoare, adeseori mă întreb dacă nu există și ființe care sunt și ele nemuritoare.”

„Nu înțeleg de ce vă grăbiți să faceți anumite lucruri, șopti părintele Olavide fără să o privească. Întotdeauna se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple. Timpul este nesfârșit.”

„- De ce vin din negura veacurilor?

– Deoarece Creația încă nu s-a încheiat.”

   Introducerea lui Gaudi ca personaj, fie chiar și episodic, este o altă referire la veșnicie, prin metafora construirii catedralei Sagrada Familia: „În timp ce ne adânceam amândoi în întuneric, mi-a mai spus: Cred în veșnicie, altfel nu aș înălța templul acesta. Iar noi cei care credem în veșnicie, credem în diavol.”

   Autorul induce subtil o reflexie la adresa regimurilor din Spania, care deși s-au schimbat în timp, păstrează aceleași tendințe. Pot ghici din stilul acestuia spiritul revoluționar ca reacție la un regim opresiv, care a suprimat mult timp libertatea de gândire și exprimare, cu atât mai mult cu cât unul dintre romanele autorului a fost cenzurat de regimul franchist, considerat „roșu” (termen peiorativ folosit la adresa republicanilor) și „pornografic”.

„Inchiziția nu-i interoga niciodată pe cei simpli, pe cei care se mărgineau să repete cuvântul lui Dumnezeu, ci pe cei care îl treceau prin filtrul gândirii. Acest lucru a fost mereu o constantă în țara mea, fără ca nimic să-l poată schimba: toți cei care gândesc sunt suspecți. Prin urmare, cel mai bine este să te arăți de acord cu tot ce se spune și să te supui celui care poruncește.”

„Unele sunt chiar din epoca lui Franco, dar nici măcar nu se regăsesc în arhivele ziarelor. Motivul este cât se poate de simplu: pe atunci nu se publica nimic despre fapte supranaturale care ar fi zdruncinat credința cetățeanului. Tot ce era legat de religie era sfânt.”

„Orice societate bine organizată se bazează pe acceptarea crimei ca parte integrantă. Aceasta se întâmplă mai des în timpul dictaturilor decât în societățile liberale, deși niciuna nu este scutită.Uneori, crima constă în corupție. Alteori, în lipsa de libertate.Alteori, în minciună. Alteori, în vărsarea de sânge.”

   Este un roman despre cultură, istorie, ideologii. Sfatul meu este să citiți printre rânduri, întrucât acțiunea este doar un pretext, autorul punând mult mai mult accent pe ceea ce răzbate din fundal. Tocmai de aceea, la final am rămas cu impresia multor întrebări fără răspuns și a situațiilor neclarificate.

Lectură plăcută!

Citate:

„În același fel în care ne trudim să clădim o cetate, tot la fel ne străduim să construim o conștiință.”

„Bijuteriile sunt timpul însuși.”

„Bijuteriile frumoase sunt veșnice, sunt mereu iubite și, mai mult decât atât, înmagazinează istorie. Unul din farmecele lor este că nu au avut niciodată o singură stăpână: ele unesc generații de-a rândul.”

„Mintea este propria noastră taină și niciodată nu rămâne descoperită.”

„Cei care rătăcim printre umbre nu uităm de nimic, dar locuitorii orașelor își uită propria istorie.”

„- Dacă e să ne gândim la secolele trecute, nu cred că Barcelona a avut vreo logică.

– Mi-e teamă că gândim la fel, dar nici nu mi-ar plăcea și aibă logica unui oraș elvețian.”

„Multe clădiri vechi din Barcelona sunt ca niște morminte despre care încă nu se știe ce ascund.”

„Istoria se repetă, iar timpul nu există. Îl împărțim ca să ne ordonăm puțin viețile, cu toate că în realitate timpul este plan și nu are nici început, nici sfârșit.”

„Cel care nu gândește nu este om pe deplin.”

 Despre autor:

   Enrique Moriel este pseudonimul folosit de Francisco Gonzalez Ledesma (1927-2015), scriitor, jurnalist, scenarist. A studiat Dreptul, a profesat ca avocat, apoi ca jurnalist la ziarul La Vanguardia, unde a ajuns redactor-șef.

   Este considerat unul dintre promotorii romanului noir în Spania, în 2007 obținând Premio RBA de Novela Negra pentru „Una novela de barrio”. În 1948 a câștigat Premio Internacional de Novela pentru „Sombras Viejas”, din juriu făcând parte Somerset Maugham și Walter Starkie. Însă dictatura franchistă din țara sa i-a cenzurat romanul, catalogat drept „roșu” (termen peiorativ pentru republicani) și „pornografic”. (sursa Wikipedia)

   Autorul a publicat de-a lungul timpului sub mai multe pseudonime: Silver Kane, Taylor Nummy, Rosa Alcázar, Silvia Valdemar, Enrique Moriel.

Cartea Orașul din afara timpului de Enrique Moriel poate fi comandată de pe targulcartii.ro