Poezii – Daniel Dac – Daniel Vișan-Dimitriu – Dan Ioan Panțoiu

Începuturi, de Daniel Dac

Din gura mea ce-acum nu poate să mai spună
Belșugul inimii sădit într-un cuvânt,
Ascult smerit cum buzele-mi uscate-ngână,
Un murmur răvășit ce nu se pierde-n vânt.

Nici palmele zdrelite nu pot să mai cuprindă
Adâncul revărsat al tainicei dorinți,
Când dragostea în clocot, eternă, suferindă
Irumpe vijelios din ochii tăi fierbinți.

Atunci îți sorb lumina din fiecare zâmbet
Ce o împarți suav în cele patru zări
Și-mi las răceala minții să caute in suflet,
Albastrul din privire ce-Ți curge peste mări.

Simt tâmplele zvâcnind și lutul ce mă doare
Fecunde începuturi din răsuflări prea calme,
Că nu-s decât un fir, de praf, lăsat sub Soare,
De n-ar fi mâna Ta, să mă frământe-n palme.

Daniel Irimescu(Daniel Dac)

La țărmul meu de vise, de Daniel Dac

La ceasuri de amurg, pe-un gherghef plumburiu
În sfeșnicul nopții, palid se-aprind lumânări,
Tainic croite cu raze de Soare târziu,
Să-mprăștie bezna ce curge încet peste zări.

Din bolta luminată, de sărutări aprinsă
Și scânteierea tandră, născută din priviri,
Îmi picuri printre șoapte, pe pleoapa încă plânsă,
Adâncul ce revarsă din primele iubiri.

Doar mâna-ți de mătase mai mângăie durerea
Ce pare să-mi înghețe o crudă așteptare,
Pe chipul împietrit care scrutează marea,
Să vadă pasul tău sosind din depărtare.

Îmi pare că te-apropii pe-nvolburate valuri
Ce mâinile-și întind, cumva să nu te piardă,
Cu mângâierea lor te poartă către maluri,
Prin coamele-nspumate ce glezna ți-o dezmiardă.

Pe stâncile-nșirate ca mugurii de rouă
Îmi plâng însingurarea, ș-ascult sonetul mării,
Cu ochii larg deschiși și brațele-amândouă,
Visez că te-oi cuprinde, că mi-ai răspuns chemării.

Văd tălpile cum calcă, iar urmele se-ascund
Vederii mele tulburi și gurii ce e mută,
Dar inima învie, adânc, până-n străfund,
Când buzele-ți fierbinți, cu patos mă sărută.

La țărmul meu de vise aievea-mi, cânt iubirea
Și nu mă satur veșnic să-ți port în suflet chipul,
Ce mă-nsoțește-n noapte, și-n zi îmi dă puterea,
Să trec peste abisuri, s-opresc acuma timpul.

Zigzag, de Daniel Vișan-Dimitriu

Mă cufundam și nu era nimic
în care să o fac, dar o făceam
în clipe, ore, zile, cum puteam,
în zona cu eu singur inamic.

Îmi devenise liniștea cufund
în vidul fără grijă și folos
ce mă trăgea în jos, tot mai în jos,
aproape, eu cu el, să mă confund.

Aveam prieten marele nimic
și-l vizitam în mlaștina-i, pribeag,
accelerând pe-o pantă în zigzag
și fără a dori să mă ridic.

A fost o zi, o oarecare zi
în care m-a oprit din drumul meu
un singur gând: “Aici, nu mai sunt eu!”
… și-am hotărât un altul că voi fi.

Voi fi învingător și nu învins!
… dar nu mai știu de-a fost a altcuiva
ori, poate – cine știe!? – chiar a mea,
o mână care mâna mi-a cuprins.

Mi-am interzis ascunderea în hău
făcându-mă să-mi aflu, rând pe rând,
azi unul, mâine altul, gând cu gând
și să îmi curăț sufletul de rău.

Tăcerea singurătăţilor de iarnă, de Dan Ioan Panțoiu

O lună mare,

priveşte

mirată

şi un pic distrată,

peste creştetul

dealului.

 

Salcâmii,

cu braţele

dezgolite

întinse către cer,

şoptesc:

să ne bucurăm!

 

E iarnă,

e Crăciunul

şi vine

Anul Nou!…

 

Un copil

aflat

la marginea

lumii,

plânge mut

şi pierdut,

un timp

în care,

sărbătorile

de iarnă

dăruiau

bucurau

şi luminau…

Din lacrimile

lui,

se preling

pe obrajii

îngheţaţi,

doar sărbătoarea

singurătăţilor

laolaltă

cu singurătatea

sărbătorilor.

De azi,

de ieri,

de nicăieri…

Creaţie Literară

Creaţie literară – o rubrică despre poezie, proză, materiale menite să vă încânte sufletul, să le citiţi cu drag.

Creativitatea înseamnă a lua elemente cunoscute şi a le asambla în moduri unice. – Jacque Fresco

Creaţie

Autori români

#creatieliterara #poetiromani #poeziicontemporane #literaturapetocuri #autoriromani

Poezii – Daniel Dac – Daniel Vișan-Dimitriu – Dan Ioan Panțoiu – poeți români