Seria Guvernantelor – povești incitante, pline de suspans, intrigi și personaje de neuitat. Atunci când situațiile ajung la limită, ei reușesc să găsească soluții și să lupte pentru supraviețuire. Christina Dodd are puterea de a da forță cuvintelor și să transforme visele în realitate.
Christina Dodd este una dintre cele mai apreciate scriitoare contemporane din Statele Unite; a câștigat prestigioasele premii RITA și Golden Heart din partea Asociației Scriitorilor de Romane de Dragoste din America, iar Library Journal a numit-o „Autorul anului“.
Lady Charlotte Dalrumple, Pamela Lockhart și Hannah Setterington sunt hotărâte să-și ia destinul în propriile mâini și să nu mai depindă de o eventuală căsătorie pentru a-și asigura confortul financiar ori împlinirea sufletească. Astfel ia naștere prima Școală a Guvernantelor, o instituție ce își propune să ofere personal calificat părinților din înalta societate, dar și pregătire tinerelor dornice să devină educatoare ale copiilor din lumea bună.
Prima potențială clientă, vicontesa Adorna Ruskin, este în căutarea unei guvernante care să-i instruiască pe cei doi nepoți ai ei – o sarcină aparent simplă, însă micuții disprețuiesc conservatorismul britanic și, mai mult, sunt încurajați în comportamentul non-conformist de către tatăl lor, chipeșul viconte Wynter Ruskin. Astfel, Lady Charlotte se trezește nu cu doi, ci cu trei elevi îndărătnici. În plus, tânărul viconte pare mai interesat să studieze secretele frumoasei guvernante decât tainele bunelor maniere. Treptat, lecțiile se transformă într-un joc al pasiunii, dar și într-o luptă de orgolii, căci mândra Lady Charlotte refuză să se lase pradă unei povești de dragoste care i-ar știrbi independența.
Curând însă lucrurile scapă de sub control, iar cei doi se trezesc în mijlocul unui adevărat scandal public ce readuce la suprafață greșelile trecutului și redeschide răni vechi. Oare vor reuși Wynter și Charlotte să înfrângă prejudecățile și să descopere iubirea adevărată sau vârtejul bârfelor meschine îi va distruge pentru totdeauna? Seria Guvernantelor – Christina Dodd
Cât mai zăbovim, domnişoară Setterington, mi-aţi putea povesti cum aţi înfiinţat Distinsa Academie de Guvernante.
Vicontesa observă cum tânăra îşi maschează cu eleganţă expresia – să fi fost cumva alarmată? – ridicându-se în picioare.
-Nimic nu mi-ar face o mai mare plăcere, dar ne-am putea aşeza mai confortabil câtă vreme aşteptăm să ne fie servit ceaiul.
În vreme ce Adorna îşi alegea un scaun lângă şemineu, domnişoara Setterington potrivi o măsuţă între ele.
– E mai agreabil aşa, declară ea, apoi se aşeză în faţa vicontesei. Noi o numim Şcoala Guvernantelor.
Îşi încrucişă mâinile în poală şi zâmbi cu atâta satisfacţie, încât Adorna se gândi că trebuie să-i fi interpretat greşit tulburarea de mai devreme.
-Este un demers pe care l-am iniţiat împreună cu Lady Charlotte Dalrumple şi cu domnişoara Pamela Lockhart.
Adorna arătă înspre biroul cu dosare.
-Aveţi mulţi clienţi pentru o afacere atât de nouă.
-Da, toate la un loc am adunat ani de experienţă.
Adorna clipi. Domnişoara Setterington nu răspunsese cu adevărat comentariului ei. Totuşi, tânăra trecu mai departe:
– Punem la dispoziţie guvernante, însoţitoare pentru vârstnici şi instructoare de dans, pian şi broderie. Pe măsură ce ne vom extinde, ne vom pregăti noi înşine profesorii. În curând, când lumea bună va avea o problemă, se va gândi instinctiv la Şcoala Guvernantelor.
– Îţi mulţumesc, draga mea. Iar tu să-mi spui Adorna, cum face toată lumea.
Nu aşa voise Charlotte să se petreacă lucrurile, deşi bănuia că în preajma lui Lady Ruskin treburile arareori mergeau cum s-ar fi cuvenit.
-Milady, cu toate că apreciez invitaţia şi bunătatea pe care o reprezintă, o astfel de libertate ar putea fi interpretată greşit drept lipsă de respect din partea mea sau chiar drept insolenţă.
– În particular, atunci.
– Nu în faţa copiilor…
– Nu în faţa copiilor, deşi mă tem că ei nu vor înţelege niciodată complexitatea societăţii engleze. Adorna oftă, pieptul ei generos ridicându-se şi coborând. Rochia dintr-un brocart de un verde primăvăratic îi strângea talia îngustă, iar crinolina i se întindea mult în jur, acoperind fumuriul ţinutei simple a lui Charlotte. Vezi tu, ei au fost crescuţi în El Bahar.
– El Bahar, repetă Charlotte fermecată.
Ţara situată la est de Egipt şi la sud de Turcia îi evoca imagini cu cămile care-şi târăsc picioarele peste valuri de nisip, cu beduini şi nopţi arabe. Nu-şi putea închipui copii englezi crescuţi într-un asemenea mediu şi, pentru prima dată, înţelese de ce Adorna folosise cuvântul „sălbatici” pentru a-şi descrie
nepoţii.
– Cum de-au ajuns acolo? Şi cum s-au întors acasă?
-Mai bine m-ai întreba cum de a ajuns acolo fiul meu, Wynter.
Casa dispăru în spatele unui pâlc de copaci, după care, atunci când trăsura deschisă viră, reapăru drept în faţa lor.
Pe verandă stătea un bărbat. Chiar şi de la distanţă, Charlotte îşi dădea seama că era înalt, cu umerii laţi, un monument al puterii masculine. Sau mai bine zis un afront la adresa civilizaţiei engleze.
Când se mai apropiară, observă că mâinile lui, strânse în pumni şi sprijinite pe şolduri, erau masive. Umerii îi erau laţi, iar muşchii pieptului nu puteau fi ascunşi de cămaşa albă şi vesta sobră. Pantalonii nu îi ascundeau bărbăţia, ci mai degrabă o scoteau în evidenţă printr-o croială dichisită ce respecta conceptul cusăturilor strâmte şi al nasturilor care stau să pocnească.
Lăsa impresia unui bărbat care îşi marchează teritoriul, deşi Charlotte nu înţelegea cum. Cu siguranţă era noul soţ al Adomei, cu toate că aceasta nu pomenise de vreunul, ori vreo rudă. Poate Stewart, vărul îndepărtat despre care îi vorbise vicontesa.
Însă Charlotte nu-şi putea lua ochii de la părul brutei. Barbar de lungi, buclele lui fluturau în bătaia vântului. Şi erau blonde. Aceeaşi nuanţă de blond ca a Adomei.
Când trăsura opri, bărbatul afişă un zâmbet. O pomi înainte. Iar Charlotte văzu ceva ce nu remarcase înainte. Firava Ivii deghizare într-un bărbat rafinat era incompletă.
Umbla în picioarele goale. Nu era cu putinţă, şi totuşi Charlotte trebuia să întrebe:
-Cine e?
– Fiul meu.
Adoma îl privi cu furie în vreme ce aştepta ca Skeets să aşeze scăriţa şi s-o ajute la coborâre.
-Fiul meu Wynter, întors din mormânt ca să-mi facă viaţa amară.
Devon Mathewes, contele de Kerrich, are un plan prin care să reintre în grațiile reginei Victoria. Mai întâi, trebuie să angajeze o guvernantă neatrăgătoare și trecută de prima tinerețe. Apoi, trebuie să facă în așa fel încât să adopte un orfan, ceea ce îi va conferi cu siguranță o aură de respectabilitate. Și, în cele din urmă, trebuie să obțină garanția că orfanul lui și guvernanta îi vor pune într-o lumină bună atât caracterul, cât și reputația, fără a-i deranja în nici un fel viața de chipeș cuceritor.
Pentru a accepta postul de guvernantă, domnișoara Pamela Lockhart de la Distinsa Academie de Guvernante are câteva condiții stricte. Devon Kerrich trebuie să aibă un comportament decent, precum și o realizare extraordinară care să uluiască nu numai înalta societate, dar și pe Pamela însăși. în plus, trebuie să i se permită ei să aleagă, așa cum dorește, orfanul potrivit. Și, cel mai important, Devon trebuie să-i jure că nu va încerca să-i dezgroape trecutul și, cu atât mai puțin, să afle adevărul din spatele celor mai ascunse secrete ale sufletului ei. Dar, desigur, toate regulile sunt făcute pentru a fi încălcate…
Cele mai bune planuri au rezultate surprinzătoare… când intervine pe neașteptate dragostea… Devon Mathewes, contele de Kerrich, are un plan prin care să reintre în grațiile reginei Victoria. Mai întâi, trebuie să angajeze o guvernantă neatrăgătoare și trecută de prima tinerețe. Apoi, trebuie să facă în așa fel încât să adopte un orfan, ceea ce îi va conferi cu siguranță o aură de respectabilitate. Și, în cele din urmă, trebuie să obțină garanția că orfanul lui și guvernanta îi vor pune într-o lumină bună atât caracterul, cât și reputația, fără a-i deranja în nici un fel viața de chipeș cuceritor. Seria Guvernantelor – Christina Dodd
Pentru a accepta postul de guvernantă, domnișoara Pamela Lockhart de la Distinsa Academie de Guvernante are câteva condiții stricte. Devon Kerrich trebuie să aibă un comportament decent, precum și o realizare extraordinară care să uluiască nu numai înalta societate, dar și pe Pamela însăși. în plus, trebuie să i se permită ei să aleagă, așa cum dorește, orfanul potrivit. Și, cel mai important, Devon trebuie să-i jure că nu va încerca să-i dezgroape trecutul și, cu atât mai puțin, să afle adevărul din spatele celor mai ascunse secrete ale sufletului ei. Dar, desigur, toate regulile sunt făcute pentru a fi încălcate…
După nouă ani, Hannah Setterington a decis să vândă Distinsa Academie de Guvernante și să exploreze secretele propriului trecut. În acest scop, este de acord să devină însoțitoarea mătușii lordului Raeburn, un bărbat învăluit în mister și urmărit de zvonul că și-ar fi ucis soția. Însă Hannah este o femeie hotărâtă, obișnuită cu excentricitățile nobilimii, și consideră zvonul lipsit de orice temei.
Dougald Pippard, Lord Raeburn, este foarte mulțumit când planul său de a o prinde în capcană pe Hannah se dovedește a fi un succes. Dar mulțumirea lui este de scurtă durată, când neîmblânzita Hannah îi dovedește că nu o cunoaște deloc și îl sărută cu o pasiune pe care Douglas nu a mai simțit-o de aproape un deceniu.
Flacăra pasiunii care mocnea de multă vreme între ei se aprinde acum cu fiecare atingere, cu fiecare privire, până când Dougland este dornic să dea uitării toate amintirile dureroase și planurile de răzbunare pentru încă o noapte de dragoste cu ea.
Încă de pe vremea când era copil, Celeste a avut o singură dorință: să se mărite cu Ellery Throckmorton. Dar ce șanse poate avea fiica unui grădinar să cucerească inima unuia dintre cei mai bogați gentlemeni din Anglia? Totuși, educația pe care o primește la Distinsa Academie de Guvernante îi permite lui Celeste să se întoarcă la Blythe Hall o cu totul altă persoană – o femeie răpitor de frumoasă și tot atât de rafinată, ceea ce îi dă speranțe că visul ei poate deveni realitate.
Dar oriunde se întoarce, Celeste nu îl întâlnește pe Ellery, ci pe fratele lui mai mare, Garrick, un bărbat mult mai serios, dar și mult mai interesant. Însă acesta nu are de gând să permită nimănui să strice aranjamentele de căsătorie deja făcute ale mezinului, iar faptul că Garrick Throckmorton se amestecă în planurile lui Celeste o înfurie foarte tare. Seria Guvernantelor – Christina Dodd
Cu toate acestea, nu poate ignora tresărirea inimii ei ori de câte ori Garrick binevoiește să-i zâmbească. Iar pasiunea pe care o simte în el sub masca unui autocontrol formidabil o ispitește într-un mod pe care o adevărată lady nu ar trebui să-l recunoască niciodată…
Din locul unde se afla, arăta precum Cenușăreasa, zăbovind în capul scărilor și așteptându-și prințul s-o recunoască și s-o ceară. Însă Throckmorton nu putea îngădui ca asemenea prostii romantice să intervină în planurile sale concepute cu minuție. Se duse de-a dreptul spre domnișoara Făptură Minunată, dorind să-i afle numele, plănuind s-o alunge dacă era, așa cum bănuia el, neinvitată și nedorită. Dorind s-o înspăimânte, se opri exact în spatele ei și rosti:
— Nu cred că ne-am cunoscut, domnișoară…? Cu un puternic foșnet de catifea, ea se răsuci.
— Celeste! exclamă el și totul îi deveni clar. Fata slăbănoagă și cu chipul trist care părăsise Blythe Hall cu patru ani în urmă se întorsese triumfătoare. Ea era făptura minunată a lui Ellery. Nu putea fi alungată. Era guvernanta pe care însuși Throckmorton o angajase.
— Domnule Throckmorton! Gura ei generoasă se arcui într-un zâmbet care îi spuse totul. Era conștientă că fiica grădinarului n-ar fi trebuit să fie prezentă la o petrecere a înaltei societăți. Dar că în același timp avea grația, manierele și farmecul necesare pentru a-și câștiga dreptul de a fi acolo. Că așteptase să vadă care va fi reacția lui. Ce bine îmi pare să vă văd din nou.
Enid Maclean are 26 de ani și a făcut nunta acum 9 ani într-o catedrală, purtând o rochie de muselină albastră, diafană. Dar asta e doar una dintre minciunile pe care le spune, ca și faptul că se gândește neîncetat la soțul ei, dispărut de mulți ani și că ar da orice să-i mai vadă o dată chipul. De fapt, căsătoria cu el îi răpise fericirea, iar în tot acest timp muncise, devenind o femeie independentă. Stephen, un scoțian împătimit al jocurilor de noroc, se căsătorise cu ea, o englezoaică orfană, nu atât din dragoste, ci ca să-și sfideze familia.
Pe neașteptate, Enid primește vestea că soțul ei e grav rănit și este chemată să îl îngrijească. Fără tragere de inimă, acceptă. Curând, își dă seama că el și-a pierdut memoria și pare un om total schimbat, cu o singură excepție: ochii lui „de un verde adânc, precum culoarea mării într-o zi cu furtună, şi străbătuţi de licăriri aurii, ca fulgerele de pe cer.” Enid pare să uite trecutul și să se îndrăgostească de acest străin atât de seducător, dar deosebit de periculos..
– E adevărat, răspunse domnul Kinman, răsucindu-şi pălăria maronie în mâinile cu degete butucănoase. L-am găsit pe soţul dumneavoastră, Stephen, trăieşte.
– Sunteţi o soră medicală bună.
– Sunt.
– Soţul dumneavoastră are nevoie de o soră acum .Fusta lui Enid se învolbură peste capetele plecate ale florilor, în starea în care era acum ar fi putut foarte bine să le strivească sub talpă. Bietele flori, să ispăşească ele pedeapsa în locul netrebnicului de Stephen MacLean!
– Dar ce-a făcut de fapt MacLean? întrebă ea caustic. A intrat pe fereastră în dormitorul care nu trebuia şi a fost împuşcat de un soţ enervat? A pariat că poate să-şi gonească caii pe vreun drum important şi s-a răsturnat cu tot cu trăsură? S-a îmbătat şi a fost abandonat de tovarăşii lui?Ironiile ei nu-l mirară pe Throckmorton. Din contră, îi răsunse ca şi cum ieşirea ei ar fi fost cel mai normal lucru cu putinţă.
– A fost implicat într-o explozie. Lui Enid îi trecu prin cap că ar fi trebuit să-i fie ruşine de acuzaţiile ei. Dar nu-i era. Cunoscându-l pe Stephen MacLean, nu exagerase cu absolut nimic.
Când domnișoara Samantha Prendregast sosește la Silvermere pentru a fi guvernantă pentru șase surori greu de stăpânit, tânăra sinceră și plină de viață nu este deloc pregătită să aibă de-a face cu fermecătorul stăpân al domeniului. În fața copiilor, Samantha se poate impune prin inteligență, șiretenie… și recompense. Pe de altă pare, tatăl lor, colonelul William Gregory, nu este la fel de ușor de cucerit… dar este mult prea ușor de iubit.
Colonelul Gregory a prețuit întotdeauna ordinea din viața sa – asta până în momentul în care existența îi este tulburată de sosirea acestei femei captivante, care îi sfidează autoritatea și îl distrage cu îndrăzneala și cu frumusețea ei răpitoare. Și, în ciuda faptului că se înfruntă la fiecare întâlnire, William se simte atras de firea pasională a Samanthei, ajungând chiar să se gândească la căsătorie, ceea ce nu cu mult timp în urmă ar fi considerat o curată nebunie.
Dar înainte să se poată implica profund în această relație plină de pasiune, trebuie să descopere ce ascunde Samantha. Iar secretul ei este mult prea șocant și prea periculos pentru a fi dezvăluit…
-Problema nu e că ai fost o hoaţă de buzunare, Samantha, ci că insişti să dezvălui defectele angajatorilor tăi chiar angajatorilor înşişi, iar ei detestă acest tip de sinceritate.
Adorna, Lady Bucknell, vorbea pe tonul blând şi îngânat caracteristic, şi oricine ar fi ascultat-o ar fi zis că accepta cu calm cea mai recentă concediere a Samanthei.
Samantha Prendregast nu făcea însă aceeaşi greşeală. Stătea în faţa biroului cu bărbia ridicată, exact aşa cum o învăţase Adorna.
-Nu, doamnă.
Biroul Distinsei Academii a Guvernantelor fusese decorat în nuanţe albastru-deschis, iar frumuseţea blondă, plină de eleganţă a Adomei strălucea ca un diamant aşezat pe un suport îmbrăcat în satin.
– Să plec din Londra? strigă Samantha sărind în picioare.
– O doamnă trebuie să-şi controleze tonul.
Samantha încercă să vorbească pe un ton normal, dar descoperi că nu reuşea să se controleze.
– Să plec din Londra? şopti ea.
-Am aici o scrisoare din partea colonelului William Gregory, din Cumbria.
– Cumbria?
– În Tara Lacurilor.
– În Ţara Lacurilor? Dar asta e… la ţară.
-Aer curat, încuviinţă Adorna.
Samantha dădu din mână, cu un aer vlăguit.
– În nord. Departe în nord. Şi vest. Munţi. Munţi înalţi şi ameninţători.-Zăpadă. Curată şi albă. Râuri curate. Lacuri albastre frumoase. Te invidiez. Vei fi în vacanţă în fiecare zi.
Disperată, Samantha o privi pe Adorna căutând măcar un indiciu cât de mic că doamna glumea. Dar nu era aşa.
– O, mamă! îndurerat, Jude o luă pe după umeri. Ea scoase o batistă din mânecă.-Nu, îmi place să vorbesc despre el. Pe tatăl tău îl doare să audă numele lui Michael, dar pentru mine, asta îl ţine în viaţă, şi o să-mi înving tendinţa asta ridicolă de a da apă la şoareci de câte ori îi pomeneşte cineva numele. Jur că aşa voi face. Se şterse la ochi, apoi întrebă cu o veselie forţată: Şi acum zi-mi ce te aduce de fapt aici. A trimis taică-tu după tine?– Poate am venit să te văd, protestă Jude.– Dar nu e aşa. Te distrezi prea bine frângând inimi în înalta societate. Crezi că n-am auzit totul? Despre fiecare lucru fascinant pe care-l spui, fiecare lucru minunat pe care-l porţi, fiecare tânără cu care vorbeşti?– Desigur. Toate hoaştele limbute din Londra te ţin la curent. Asta putea să-i aducă necazuri dacă nu era atent. Cu un zâmbet slab, ea protestă:– Şi eu sunt una dintre hoaştele astea.-Nu. Nici dacă porţi boneta asta urâtă de matroană. Insistentă, ea îl trase de mânecă, iar Jude cedă. -Dar ai dreptate. Am venit aici pentru că m-a chemat tata. Ce am făcut să-l deranjeze aşa mult, încât să trimită după mine? Bătrânul nu avea cum să ştie adevărul… Oare? Ducele de Nevett avea sursele lui, dar în ultimul timp nu mai ieşise în lume.– Nu ştiu. îi tremurară buzele. A fost ca un leu în cuşcă de când i-a ajuns la urechi vestea… de când te-ai întors.– Fără Michael.
– Îmi pui răbdarea la încercare. Şi Nevett proceda la fel cu Jude. Stăpânindu-şi iritarea, se aşeză din nou şi spuse pe un ton calm, de parcă îşi cerea scuze:– Domnule, n-aş vrea să mă însor niciodată. Nevett inspiră adânc şi se înecă puţin.– Sigur că nu. Nu tu! Îl trata cu o politeţe glacială, deşi ar fi preferat o ceartă în toată regula, mai ales cu fiul său atât de deştept. Dar nici înălţimea Sa nu era neajutorat. Avea metodele lui de a-şi pune fiul la punct.-Ţi-am angajat un profesor.– Un profesor. Despre ce naiba vorbea bătrânul? –Să te înveţe cum să faci curte unei femei.– Cum să fac curte unei femei. Nevett bătu în braţul fotoliului.– Parcă ai fi un papagal idiot! Jude se simţea ca un idiot.– Mi-ai angajat un profesor să mă înveţe cum să fac curte unei femei? Pentru prima dată de când începuse să poarte evantai, chiar avea nevoie de acel obiect. Cu o mişcare din încheietură, îşi răcori faţa înfierbântată. Şi ce va folosi individul? Diagrame pe o placă de ardezie?-Femeia îţi va arăta cum să procedezi prin propriul exemplu.– Mi-ai angajat o târfă? Nici măcar când fusese foarte tânăr tatăl său nu-i tocmise o târfă. Din spatele paravanului se auzi un foşnet, care-i atrase atenţia lui Jude. Văzu privirea tatălui său îndreptată într-acolo şi îşi dădu seama că ducele nu era surprins. Îşi dădu seama că Nevett ascunsese pe cineva acolo şi că acel cineva auzise tot ce vorbiseră. Tatăl lui părea revoltat şi supărat din cale-afară.-Fiule, pentru un dandy, ai gânduri cam josnice. Am angajat o profesoară de la Distinsa Academie a Guvernantelor. Tânăra mi-a fost recomandată de Lady Bucknell personal.
Michael Durant, moștenitorul ducelui de Nevitt, un tip mândru și inteligent, a fost ținut prizonier doi ani în temnițele prințului Sandre, suportând torturi și umilințe. Acum, deși este arestat la domiciliu, poate participa la petreceri și… poate hoinări pe domeniu, dar nu poate pleca acasă. Deși temperamentul sălbatic i s-a mai domolit în perioada în care a stat la închisoare, vrea să-i ajute pe oamenii din Morcadia și să-i pedepsească pe bogații care îi dau prințului Sandre putere și bani.
Emma Chegwidden este doamnă de companie pentru o lady capricioasă și meschină. Are talentul de a îngriji bolnavii și răniții, dar îi lipsește simțul orientării și se rătăcește ușor. Pentru ea totul se schimbă într-o noapte, odată cu întâlnirea cu un bărbat misterios și înfricoșător, care își ascunde identitatea și de care se îndrăgostește iremediabil. Seria Guvernantelor – Christina Dodd
Orchestra de patru oameni se opri din cântat. Sesizând momentul, contele Cloutier spuse fraza care urma cu siguranţă să captiveze atenţia tuturor oaspeţilor din jur:
-Lady Lettice, ai auzit de fantoma care călăreşte în noapte?
Fraza îi atrase atenţia englezului Michael Durant, moştenitor al ducatului din Nevitt. Michael nu se lăsase impresionat de balul sofisticat organizat de Lord şi Lady Thibault. Era o copie identică a tuturor balurilor englezeşti la care participase vreodată, ca să nu mai vorbim de balurile prusace, franţuzeşti, veneţiene… Făcuse Turul Europei şi descoperise că bogaţii se imitau unii pe alţii şi îl plictiseau de moarte.Acum, în seara asta, muzicanţii cântau, oaspeţii dansau, mâncarea era la modă şi salonul în care se jucau cărţi era plin. Prinţul Sandre şi gărzile lui se foiau de colo-colo, conferind balului şi patina regală. Dar nu era nimic demn de raportat… până acum. Iar momentul se datora doar faptului că Cloutier nu-şi dădea seama ce gafă făcuse. Nu-şi dădea seama că a doua zi pe vremea aceea avea să fi fost deja izgonit din Moricadia şi în drum spre Franţa, blestemându-şi propria înclinaţie spre bârfă.
Prefăcîndu-se interesat Michael se apropie și el de grupul de muzicanți.
–Fantoma asta – este numită Moartea. Călăreşte noaptea, dar fără nici un sunet. E o apariţie uriaşă, înfăşurată în zdrenţe albe, şi călăreşte un cal alb uriaş, Pielea lui e putrezită, hainele rupte de vreme şl în loc de ochi are două găuri. O arătare înfricoşătoare – şi totuşi, ţăranii spun că ar & fantoma lui Reynaldo, ultimul rege născut în Moricadia, care a murit acum două sute de ani, şi vorbesc de el cu drag.
Încântătoarea Victoria Cardiff are calitățile potrivite pentru a fi o bună guvernantă: este bine educată, pretențioasă și are principii foarte stricte privind comportamentul cuviincios. În plus, a renunțat la orice speranță de a-și găsi iubirea adevărată, așa că slujba la o familie care o apreciază și cu care călătorește în toată Europa i se pare făgașul de la care viața ei nu are cum să se mai abată.
Dar Victoria cunoaște un secret care se poate dovedi extrem de periculos pentru propria siguranță. Ea știe adevărul despre fermecătorul și primejdiosul Raul Lawrence, un prinț renegat care pune la cale preluarea conducerii țării din care a fost alungat cu mulți ani în urmă. Întâlnirea întâmplătoare dintre cei doi în preajma revoluției îl determină pe Lawrence să o răpească pentru a se asigura că adevărata lui identitate va fi păstrată sub tăcere. Seria Guvernantelor – Christina Dodd
La castelul lui din munți, amintirile despre prima lor întâlnire sunt brusc reînviate: un bal strălucitor, cuvinte spuse la mânie, un sărut înfocat. Acum Lawrence își dorește să scoată la iveală femeia pasională pe care a întrezărit-o cu ani în urmă și care se ascunde în spatele comportamentului rezervat – dar descoperă că Victoria nu este atât de ușor de sedus, dacă el nu este dispus să renunțe la propria inimă.
Între persuasiune și pasiune, cei doi își dau seama că numai împreună pot învinge un dușman care este hotărât să-i distrugă. Dar va descoperi Raul la timp că inima unei femei este mai de preț decât orice regat?
Anglia, 1837
-Aşadar, Grimsborough, iată-ţi micul bastard.
Saber, un băiat de unsprezece ani, stătea în picioare, pe covorul gros din mijlocul încăperii mari a uriaşului conac englezesc. Privind-o atent pe femeia în vârstă, elegantă, înaltă, cu chip batjocoritor şi părul galben pai, cea care îndrăznise să îl insulte, spuse în limba lui maternă:
-În Moricadia îi ucid pe cei care mă batjocoresc!
-Poftim? întrebă femeia. Grimsborough, ce-a zis? Silueta întunecată din spatele mesei din lemn masiv lustruit nu-şi ridică privirea din hârtii. Cinci fetiţe, între cinci şi doisprezece ani, frumos îmbrăcate, stăteau aliniate în faţa şemineului. Cea slăbuţă, din mijloc, spuse îngrozită:
-Ce murdare!
-Şi slab! adăugă alta. Saber îşi mută atenţia asupra lor şi se gândi: „Englezoaice proaste şi neghioabe!” Se holbau la el de parcă ar fi fost un urs dresat, iar când le privi furios, ochii căprui ai mezinei se umplură de lacrimi, îşi băgă degetul mare în gură şi se ascunse după fustele surorii sale.
-Uitaţi, e istovit, spuse cu autoritate cea mai mare dintre surori. Se clatină pe picioare. Atunci celelalte îi zâmbiră la unison. Prietenos, dulce, ca şi cum viaţa lor nu fusese niciodată atinsă de ceva urât sau brutal. Saber le ura. O ura pe doamnă, îi ura pe servitorii în poziţie de drepţi, îmbrăcaţi în uniforme, îi ura pe toţi. Dar cel mai mult îl ura pe omul hain care îi conducea, omul din spatele mesei de scris, cel despre care ştia că este vicontele şi, în acelaşi timp, tatăl lui.
Simţea marmura rece şi aspră pe omoplaţii goi. O ţinea strâns, prea strâns. Ar fi putut să ţipe, să plângă, să se lupte… Dar îi plăcea.
De ce? Cărei laturi perverse din ea îi plăcea să îi simtă pieptul apăsat pe al ei? Cum putea să se simtă în siguranţă în braţele unui bărbat care o ameninţase că o aruncă de la balcon? Ce nebunie o făcuse să se simtă atrasă de un bastard condus de dorinţa carnală, de o furie inexplicabilă?
Era ca şi cum l-ar fi înţeles. Ca şi cum ea, Victoria Cardiff, raţională şi prozaică, îşi găsise perechea cu care ar fi putut să fie femeia care era cu adevărat…
Apoi el oftă. Relaxat. Strânsoarea din jurul taliei ei slăbi şi deveni ca un leagăn blând, care o alina. Se aplecă din nou asupra ei, dar de data aceasta îi cuprinse gâtul în palmă, îi împinse bărbia în sus cu degetul mare, îi găsi gura şi o sărută… altfel. Furia lui se evaporase, transformându-se în ceva mai puternic. îi alinta cu degetele scobitura din spatele urechii şi-i mângâia pielea sensibilă, satinată a bărbiei.
Într-o vreme când visurile păreau să poată deveni cu ușurință realitate, o tânără nobilă încăpățânată s-a îndrăgostit de un chipeș exilat idealist – iar dragostea îi era împărtășită. Însă când el este nevoit să o părăsească, ea se transformă într-o femeie sălbatică și nesupusă, care jură să nu mai iubească niciodată… Seria Guvernantelor – Christina Dodd
Acum Caitlin MacLean este mândră că a absolvit Distinsa Academie pentru Guvernante. Este perfect școlită în arta de a administra o casă, a sparge fără probleme încuietori și a răsturna dictatori nemiloși – și caută să obțină un post unde să își poată folosi toate aceste abilități neobișnuite. Dar un pirat mișel, incredibil de chipeș și fost iubit trădător ar fi bine să nu apeleze la serviciile ei!
Coincidența face ca Taran Tamson, acum căpitan de corabie – și prinț deghizat –, să aibă nevoie tocmai de cel mai bun spărgător care există. De aceea vrea ca iubita lui de odinioară să-l ajute să obțină documentele de care are nevoie ca să-și recâștige regatul din insula Cenorina. Așa că o asigură pe Caitlin că îi va respecta dorința de a avea o relație castă, atâta vreme cât ea își va dori asta. În secret însă, are de gând să-și folosească toate trucurile senzuale ca să o câștige din nou. De data asta știe că va putea avea grijă de inima ei pentru totdeauna – dacă vor reuși să scape cu viață din această aventură riscantă și primejdioasă…
În toată viața lui degenerată și ticăloasă, nu văzuse decât o singură femeie care să meargă așa – ca o felină enormă, care se mișca astfel, întinzându-și picioarele în pași lungi și lenți de panteră, care făcea un bărbat să întoarcă capul și să se uite după ea și să se întrebe fascinat cum ar fi fost să-i depărteze picioarele alea lungi și suple și să o călărească de parcă nu mai exista ziua de mâine. Oare ar fi zgâriat și ar fi mușcat? Sau ar fi tors de plăcere ca o pisică?La fel ca toți ceilalți marinari din tavernă, se întoarse și o privi trecând pe lângă el, strângând în mână un săculeț cu model floral. Îi studie părul castaniu-roșcat strâns într-un coc, silueta înaltă și suplă, cu talie de viespe și sâni proeminenți, și ochii aceia strălucitori de un verde crud, care nu priveau nici în stânga, nici în dreapta, ci se uitau drept înainte în timp ce mergea, cu privirea ațintită asupra lui Cleary, proprietarul tavernei.
Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…
Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…
Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…
Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…
Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…
Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…
View Comments
Mama a devorat aceasta serie :)