Eu, și totuși alta, de Jojo Moyes -Litera – recenzie

Eu, și totuși alta

Editura Litera, 2018

Colecția Blue Moon

Titlu original: Still Me (Me Before You #3), 2018

Traducere din limba engleză de Manuela Bulat

Număr pagini: 448

Eu, și totuși alta, de Jojo Moyes – Editura Litera – recenzie

 Sunteți pregătiți să vă luați rămas-bun de la Louisa Clark? Eu, nu prea.

   În fiecare volum al seriei (nu spun trilogie, să nu pocesc) apare aceeași Lou, și totuși alta… Am îndrăgit-o în Înainte să te cunosc, datorită devotamentului și capacității de a iubi necondiționat, m-a dezamăgit în După ce te-am pierdut, căci s-a refugiat în alcool și viața ei se îndrepta vertiginos spre o pantă abruptă, fiindu-mi frică pentru ea, dar am adorat-o în Eu, și totuși alta.

   La douăzeci și șapte de ani, Louisa Clark hotărăște să facă o schimbare majoră în propria viață și acceptă, după cum știm din volumul anterior, o slujbă foarte bine plătită în New York, punând  la grea încercare relația ei cu Sam, dar și propriul echilibru psihic.

   Întreg romanul transmite o atitudine critică față de societatea în care unitatea de măsură este banul, afirmarea socială depinzând de acesta, iar sentimentele pure aproape că nu-și au locul. Este o idee pe care scriitoarea o ilustrează prin descrierea relațiilor dintre părinții lui Will, dar mai ales, dintre membrii familiei Gopnik.

  Ca asistentă personală a lui Agnes, cea de a doua soție a milionarului Leonard Gopnik, are ocazia să frecventeze și să analizeze cu ochi critic înalta societate, ambalată frumos, dar atât de superficială! Femeile, majoritatea foarte slabe, îndesate în rochii minuscule, cu claviculele ieșite în afară ca niște țevi, arată impecabil, ca și cum întreținerea propriului aspect era o slujbă cu normă întreagă.

  ,,Nimeni din clădirea mea nu vorbea cu altcineva. Soții Gopnik nu vorbeau cu nimeni, în afară de Ashok (portarul, n.n.) care vorbea cu toată lumea. Bătrâna de la primul etaj, doamna de Witt, nu vorbea cu perechea din California, care locuia în penthouse, iar soții în costume sobre de la etajul al doilea mergeau pe coridor cu nasurile în iPhone-uri.”

   Secrete întunecate trebuie ținute bine ascunse, în locuința din Central Park, iar nevrotica Agnes ar face orice ca să nu fie aflate – fiica din Polonia natală, căreia îi trimite regulat cadouri costisitoare și bani și o relație extraconjugală.  Inițial, crezusem că Agnes este o victimă a societății exclusiviste newyorkeze, iar relația dintre cele două să fie una de prietenie sinceră. Agnes suferă după fetița sa și se simte foarte singură, stârnind empatie. Dar, se dovedește a fi mai rea decât câinele vecinei de la etajul întâi. Evident, când Leonard observă că din cont au fost retrași sistematic bani, vinovata de serviciu este Lou, care nu-și trădează stăpâna și este concediată pe loc. Salvarea Louisei este bătrâna și excentrica doamnă De Witt, mereu îmbrăcată ca pentru o nuntă și cu un cățel agresiv pe post de familie.

  La polul opus, oamenii obișnuiți îi oferă eroinei siguranță: Ashok și familia sa, personalul care se ocupă de casa Gopnik-ilor, fetele de la magazinul vintage și îi devin eroinei o a doua familie.

  Sunt momente în care Lou simte că a pierdut tot, pe Sam, prietenii, familia față de care nu poate să se deschidă și să recunoască eșecul.

...mă simțeam dezrădăcinată, constatând brusc că, în clipa aceea, locul meu nu era niciunde.

   În volumul acesta, după cum spuneam și mai sus, Louisa e schimbată, maturizată. O dovadă e și atenția autoarei pentru (auto)analiza psihologică; Louisa descoperă și se descoperă, știe ce vrea și îndrăznește să ceară, învață să spună „nu” și ajută când poate, fără a dori să fie lăudată. Lou nu este ranchiunoasă sau răzbunătoare, nici atunci când aș fi vrut să fie. Și tocmai felul ei de a fi o „îmbogățește”.

,,Există o ierarhie clară în materie de suferință din dragoste. Mi-am dat seama cum stau lucrurile. În capul listei este moartea persoanei dragi. Nu există altă situație care să stârnească un șoc mai zguduitor și o compasiune mai sinceră – oamenii îți sunt alături în suferință. „O, Dumnezeule, îmi pare atât de rău!” Urmează, probabil, să fii părăsit pentru altcineva – trădarea și perfidia celor doi vinovați iscă afirmații de revoltă și de solidaritate. „Oh, probabil că a fost un adevărat șoc pentru tine!” S-ar putea adăuga apoi despărțirea forțată, piedicile religioase și bolile grave. Dar „ne-am îndepărtat unul de celălalt pentru că locuim pe continente diferite”, cu toate că e ceva real, nu stârnește mai mult decât o încuviințare din cap sau o pragmatică ridicare din umeri, totuși înțelegătoare. „Da, astfel de lucruri se întâmplă.”

  Pe de altă parte, Lou e aceeași ființă spontană, prietenoasă, amuzant de stângace și e imposibil să nu o adori. Nu știu cum reușește, dar aproape mereu ne face să râdem: ba o mușcă Dean Martin, mopsul doamnei De Witt, ba o surprinde bucătăreasa familiei Gopnik făcându-i propuneri indecente lui Sam, ori parcurge o parte din traseul de alergare cu trăsura, pentru a putea să-și ajungă stăpâna din urmă. Dar, cel mai important, își poartă cu mândrie ciorapii de albinuță.

   În Eu, și totuși alta, toți au relații; fiica lui Will, Lily, cu nepotul lui Sam, Treena cu Eddie. Familia și iubirea sunt teme recurente în romanele lui Jojo Moyes, strâns legate, oferind statornicie și sentimentul de siguranță eroinei naratoare. Chiar dacă se află la mii de kilometri depărtare, Lou își lasă inimă la Londra. Se va întoarce ea acasă? Dar, ce înseamnă pentru ea acasă?

   Mă bucur că albinuța aceasta veselă și-a găsit liniștea, dar mă întristează faptul că am terminat cartea. Sunt egoistă, știu. Totuși, sper să-mi mai bucure zilele plăcute de concediu și-n vara viitoare.

Cartea Eu, și totuși alta, de Jojo Moyes poate fi comandată de pe Libris.ro

Recenzii cărţi

Eu și totuși alta, de Jojo Moyes – Editura Litera – recenzie