Literaturapetocuri.ro Noutăţi editoriale Editura Trei
Un detectiv care nu are încredere în nimeni
Un criminal care nu are nimic de pierdut
Inspectorul șef Emily Baxter e încă profund afectată de cazul „Păpușa de cârpe” și de dispariția prietenului ei, William Fawkes, zis Lupul. În ciuda ezitării sale de a se implica într-un alt caz înfiorător, e convocată la o întâlnire la New York cu agenții speciali Elliot Curtis de la FBI şi Damien Rouche de la CIA. Acolo, îi sunt arătate o serie de fotografii ce înfățișează o crimă care imită modul de operare al ucigașului în serie Lethaniel Masse, poreclit „Păpușa de cârpe”: un cadavru contorsionat într-o postură familiară, suspendat de Podul Brooklyn și având cuvântul MOMEALĂ scrijelit pe piept.
Pe măsură ce presiunea din partea mass-mediei crește, lui Baxter i se cere să sprijine ancheta și să cerceteze scena unei noi crime, a cărei victimă are o altă inscripție pe piept – MARIONETĂ.
Crimele sunt tot mai macabre și mai ingenioase, în timp ce echipa de anchetatori e mereu cu un pas în urma criminalului. Singura lor speranţă este să afle pentru cine e MOMEALA, cum sunt alese MARIONETELE, dar, cel mai important, cine mânuieşte sforile.
„Cititorii care așteaptă senzații și mai tari decât în Ragdoll. Ultima ta zi nu vor fi dezamăgiți.” – Publishers Weekly
„Un thriller care are toate ingredientele: un subiect inedit, personaje ușor atipice, crime brutale și un deznodământ surprinzător.” – www.criminalelement.com
„Aș spune că în Călăul există mai mult umor decât în Ragdoll. Ultima ta zi. Asta vine oarecum să compenseze atmosfera întunecată și disperarea. Mi-am supus personajele la experiențe cu adevărat dure, iar aceste mici inserții de empatie, camaraderie și afecțiune autentică sunt cu atât mai luminoase.” – Daniel Cole
Daniel Cole a fost paramedic și a lucrat pentru Royal Society for the Prevention of Cruelty to Animals și pentru Royal National Lifeboat Institution. Locuiește în Bournemouth, Anglia.
La Editura Trei, a apărut Ragdoll. Ultima ta zi, romanul său de debut, bestseller internațional, tradus în peste 40 de limbi.
În “Ragdoll. Ultima ta zi”, avem parte de crime misterioase, urmăriri ca-n filme, trădări din partea unor oameni la care nu te aștepți, un detectiv controversat care ajunge să comite o serie de ilegalități, cu scopul de a rectifica o nedreptate (sau greșeală), un ucigaș expert, meticulos, fără scrupule, care acționează într-un mod extrem de ingenios, o anchetă cu multe ramificații care ne dezvăluie cât de dezechilibrată poate fi uneori mintea umană, un caz controversat care ne trimite în trecut, în urmă cu 4 ani, numeroase minciuni și dezvăluiri zguduitoare. O lume plină de pericole pe care cititorii (mai ales fanii lui M.J. Arlidge, Robert Galbraith sau Simon Beckett) o vor îndrăgi cu siguranță pentru ritmul alert. Literaturapetocuri.ro
Viv'Infernum - Strigătele răzbunării - Costin Neață - fragment Titlu: Viv'Infernum - Strigătele răzbunării - …
Ora albastră - Paula Hawkins - recenzie Titlu: Ora albastră Autor: Paula Hawkins Editura Trei…
Umbrele Demiurgului - Mircea Anghel - fragment Titlu: Umbrele Demiurgului - dark fantasy/epic fantasy cu…
Defecte perfecte - Alice Feeney - recenzie Titlu: Defecte perfecte Autor: Alice Feeney Categorii: Thriller,…
Furtuna de zăpadă - Triona Walsh - recenzie Titlu: Furtuna de zăpadă Autor: Triona Walsh…
Romanian Gothic - Bogdan Piticariu - recenzie Titlu: Romanian Gothic Autor: Bogdan Piticariu Editura Lebăda…
View Comments
Multumim pentru prezentare!Am trecut cartea pe lista mea!
Astept sa citesc si o recenzie a acestei carti, caci momentan nu stiu sigur daca ar fi tocmai pe.gustul meu :)