Ragdoll. Ultima ta zi de Daniel Cole-Editura Trei-recenzie

       Ragdoll. Ultima ta zi, de Daniel Cole- Editura Trei-recenzie

                                             Primul roman din seria Detectiv William Fawkes

Titlul original: Ragdoll

Traducere: Martin Zick

Editura: Trei

Colecţia Fiction Connection

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 456

Gen: Thriller, Mystery, Crime

   Ragdoll. Ultima ta zi thriller.

William Fawkes, un detectiv controversat căruia i se spune Lupul, tocmai s-a întors la post să preia o anchetă incitantă, după ce fusese suspendat pentru agresarea unui suspect.

   Când fosta sa parteneră, agenta Emily Baxter, îl cheamă la locul unei crime, Fawkes e sigur că acesta este cazul pe care îl aștepta: cadavrul este alcătuit din părți dezmembrate aparținând trupurilor a șase victime, cusute laolaltă ca o păpușă de cârpe – presa îl numește Ragdoll.

   Fawkes primește misiunea de a afla cine sunt victimele, dar ancheta ia o turnură neașteptată și riscantă când fosta sa soție primește o listă cu șase nume și datele la care Ucigașul Ragdoll plănuiește să atace.

   Iar ultimul nume de pe listă este Fawkes.

  Vor reuși Fawkes și Baxter să prindă criminalul și să salveze următoarele victime, când fiecare mișcare le este urmărită?

                     “Dacă tu ești diavolul, eu ce sunt?”

   Cu toate că au trecut ore bune de când am terminat de citit “Ragdoll. Ultima ta zi”, încă nu-mi trece starea de stupefacție provocată de ceea ce am descoperit spre finalul cărții. M-am așteptat la orice, dar nu la acel crunt adevăr. Pe parcursul lecturii, am încercat să descopăr din timp cine este autorul acelor fapte abominabile și, la un moment dat, am simțit că depășesc limita bunului simț, devenind parcă puțin paranoică din cauza bănuielilor mele. Am avut în minte câteva scenarii, dar nu am nimerit nici pe aproape pe cel bun, pentru că scriitorul a avut grijă să mă încurce, să mă conducă pe alt drum. Adesea am trăit cu impresia că am prins firul poveștii și că știu ceea ce va urma să se întâmple, dar lucrurile au luat de fiecare dată o cu totul altă întorsătură și mult prea târziu mi-am dat seama că Daniel Cole pur și simplu s-a jucat cu mintea mea.

    În “Ragdoll. Ultima ta zi”, avem parte de crime misterioase, urmăriri ca-n filme, trădări din partea unor oameni la care nu te aștepți, un detectiv controversat care ajunge să comite o serie de ilegalități, cu scopul de a rectifica o nedreptate (sau greșeală), un ucigaș expert, meticulos, fără scrupule, care acționează într-un mod extrem de ingenios, o anchetă cu multe ramificații care ne dezvăluie cât de dezechilibrată poate fi uneori mintea umană, un caz controversat care ne trimite în trecut, în urmă cu 4 ani, numeroase minciuni și dezvăluiri zguduitoare. O lume plină de pericole pe care cititorii (mai ales fanii lui M.J. Arlidge, Robert Galbraith sau Simon Beckett) o vor îndrăgi cu siguranță pentru ritmul alert.

    Din punctul meu de vedere, romanul de debut al autorului este extrem de îndrăzneț, iar povestea mi s-a părut destul de originală. Anumite lucruri m-au determinat să cred că povestea iese în evidență față de alte scrieri ale genului.

    În primul rând, am fost surprinsă de modul în care autorul și-a condimentat povestea cu foarte mult umor negru. Mi s-a întâmplat să zâmbesc destul des din cauza vocabularului utilizat de detectivi, a remarcilor usturătoare sau sarcastice, a situațiilor hilare, așa că momentele tulburătoare nu au avut un mare impact asupra mea.

  Legat de acest aspect, am citit pe internet un articol în care autorul explică de ce a pigmentat cu mult umor o poveste macabră: “Umorul este important pentru mine. Mă plictisesc cu usurință, așa că am nevoie de ceva în fiecare pereche de pagini care să mă facă să zâmbesc. Și cred că îi ajută și pe cititori, care poate că nu doresc o carte cu mult întuneric. Umorul îl luminează.”

“– După cum poți vedea, sunt foarte prins. Trebuie să ieși și să vorbești cu vulturii ăia în locul meu, spuse Simmons cu o sinceritate aproape credibilă.

 – Eu? întreba Lupul neîncrezător.

 – Bineînțeles. Presa te iubește. Ești William Fawkes!

 – E careva mai jos în lanțul trofic căruia să-i pot pasa chestia asta?

 – Cred că am văzut îngrijitorul pe la toaleta bărbaților. Dar n-ar fi rău să le vorbești tu.”

 

“- Ia spune, de ce crezi că ne punem noi toți pielea în joc ca să te protejăm pe tine, dacă tu stai și freci telefonul? Poate vrei să pui și un selfie pe facebook după ce ajungi la destinație.”

    Sinceră să fiu, deși unii au găsit povestea mult prea tulburătoare sau macabră, pe mine nu a reușit să mă înfioare în vreun fel. Poate pentru că replicile ironice sau situațiile hilare mi-au distras atenția. Sau poate pentru că autorul nu a scris prea mult despre acel cadavru numit de polițiști “Păpușa de cârpă”. Accentul nu s-a pus pe descrierea acestuia, ci pe investigația propriu-zisă – identificarea cadavrelor, protejarea viitoarelor victime, ingeniozitatea cu care ucigașul acționează în mod indirect. De fapt, acest ultim aspect m-a impresionat pe mine. Este uluitor cum el reușește să-și ducă planul la bun sfârșit, în ciuda faptului că poliția știe în ce zi va ucide, dar și cine e vizat în ziua respectivă. Cu toate că cele șase potențiale victime sunt protejate de detectivi, ținute sub strictă supravegheze, închiși în celulă sau în cameră de interogatoriu, ucigașul dă lovitura!

   În al doilea rând, avem de-a face cu un personaj central destul de extravagant – sergentul inspector William Fawkes, cunoscut ca și Lupul, un om cu un trecut tulbure (asta nu-l împiedică să fie genul de persoană amuzantă), foarte eficient, neabătut, gata de orice – o bombă cu ceas. Însă, este și cel mai dezordonat detectiv al poliției metropolitane din Londra. Colegii îl privesc dezaprabator atunci când îi remarcă costumația și modul în care își desfășoară ancheta. Își face apariția la locul crimei îmbrăcat cu sorț de baie și un tricou jerpelit cu Bon Jovi. Sala de ședințe a departamentului Omucideri răsună în acordurile melodiei Good Vibrations, a formației Beach Boys – asta pentru că Lupul considerase întotdeauna că e mai ușor să lucreze cu muzică. Felul lui de a anchetă – în pași de dans, fredonând ca un afon melodiile- m-a făcut adesea să-l percep că pe un personaj din serialele polițiste ale anilor ’90. De fapt, sarcasmul lui m-a determinat să-l văd ca pe un fel de Bruce Willis… britanic.

“ În mod ciudat, Lupul nu se putea simți decât oarecum recunoscător față de monstrul sângeros care plănuia să-l omoare într-o săptămână – îl ajuta să-și păstreze slujba. N-avea de gând să-i cumpere o felicitare, dar fiecare problemă avea și o parte pozitivă”.

    Un alt aspect inedit pe care l-am remarcat aici: autorul și-a îndreptat parcă mai mult atenția spre un anumit personaj secundar și nu spre Lup/ detectivul William Fawkes. Din punctul meu de vedere, cam toată ancheta este desfășurată de noul recrut – Edmunds Adams, tipul venit de la fraude și luat în custodie de agenta Emily Baxter, fosta parteneră a Lupului. De altfel, am remarcat că până și viața lui intimă îi este pusă pe tapet în acest roman- problemele personale și cotidiene, relația cu logodnica lui etc. Un episod hilar mi s-a părut acela în care Baxter face slalom printre mașini, iar Edmunds, care stă pe scaunul din dreapta, discută la telefon cu iubita lui – această îi spune ce să cumpere de la magazin, iar el completează lista de cumpărături în carnețelul în care trebuia să scrie despre caz.

  Mi s-a părut a fi cel mai sârguincios polițist din departament, dar nici el nu scapă de remarcile sarcastice ale șefului și de ironiile colegei sale.

“- Ai făcut o treabă minunată, Edmunds, îi spuse Simmons sarcastic, apoi tună: Poate cineva, vă rog, să anuleze reclama de pe cutiile de lapte cu bărbatul căruia i-a dispărut capul? Mulțumesc!

 – Voiam să spun doar că cei cărora le aparțin brațele și picioarele sunt și ei morți. “

    De asemenea, mi-a plăcut că autorul a pigmentat acest thriller cu anumite elemente romantice. După evenimentele petrecute în urmă cu patru ani, Lupul se trezește că soția intentează divorț – unul dintre motive fiind acela că ea îl bănuia că ar fi avut o aventură cu partenera sa, agenta Emily Baxter. E drept că între cei doi nu a fost vorba de o presupusă idilă, dar ceva “neclar, enervant, special și foarte neobișnuit” tot există.

“- Te-am văzut trăgând-o după tine pe biata fetișcană ani întregi. Nu știu ce-a fost între voi, dar te-a costat deja căsnicia și văd că nu s-a terminat, ceea ce înseamnă fie că o vrei, dar ești prea laș ca să te dai la ea, fie că n-o vrei dar ești prea laș ca s-o lași în pace”.

   Poate că situația ar fi alta, dacă Lupul s-ar debarasa de ideea că nu e făcut să fie cu cineva.

“- William Fawkes: țap ispășitor în presă, manechin masculin și mort ambulant, zise el amuzant

– Emily Baxter : epavă emoțională pe jumătate beată.

   Ingenios mi s-a părut și faptul că romanul debutează cu un prolog în care ni se prezintă ceea ce s-a petrecut în urmă cu patru ani, evenimentele care au dus la suspendarea Lupului și internarea lui într-o clinică psihiatrică. Inițial nu mi-am dat seama de ce s-a acordat atât de multă atenție acestui lucru, dar mai târziu am înțeles că de aici au pornit toate ramificațiile viitorului caz.

   Detectivul participase (în anul 2010) la procesul “Ucigașului incinerator”, cel mai prolific criminal în serie londonez din istorie. Douăzeci și șapte de victime în douăzeci și șapte de zile, toate prostituate între paisprezece și șaisprezece ani. Majoritatea victimelor fuseseră găsite încă arzând, puternic sedate și aprinse de vii, iar infernul produs de flăcări înlătura orice probe posibile. Crimele se opriseră brusc, lăsându-i pe detectivi în ceață, fără vreun suspect însemnat. Și, deodată, la optsprezece zile după ultima crimă, Lupul arestase un suspect. Bărbatul din boxa acuzaților era Naguib Khalid, un musulman sunnit britanic de origine pakistaneză care lucra ca șofer de taxi în capitală. Atunci când fuseseră prezentate tribunalului probele ADN care făceau legătura între bancheta din spatele taxiului condus de Khalid și trei dintre victime, împreună cu mărturia acuzatoare a Lupului, cazul părea limpede. Dar pe urmă totul începuse să se destrame. Au ieșit la iveală o mulțime de alibiuri care contraziceau rapoartele camerelor de supraveghere adunate de detectivi și de echipa lui. S-au vehiculat acuzații de agresiune și intimidare în perioada în care acuzatul fusese reținut. Probe criminalistice contradictorii sugerau că ADN-ul carbonizat nu putea fi considerat probă relevantă, iar la un moment dat, spre încântarea avocaților apărării, a fost prezentată o scrisoare în care se exprima îngrijorarea față de modul în care Lupul condusese investigațiile, susținând că devenise obsedant, disperat și recomandând repartizarea cazului unui alt detectiv. Polițiștii au fost acuzați că-l foloseau pe Khalid ca pe un țap ispășitor pentru a-și acoperi greșelile. Au apărut povești scandaloase care-l aveau ca erou pe nefericitul detectiv: probleme cu alcoolul și că înclinațiile lui spre violentă puseseră capăt căsniciei.

   Până la urmă jurații l-au găsit pe Khalid nevinovat de cele douăzeci și șapte de capete de acuzare pentru crimă, motiv pentru care Lupul a cedat presiunii, s-a repezit la boxa acuzaților și l-a stâlcit în bătaie pe deținut. Ca să salveze aparențele, avocații au cerul internarea detectivului într-o clinică având nevoie de tratament. Primarul, ziarele, toți aveau de gând să dea un exemplu cu detectivul căzut în dizgrație când, într-o dimineață friguroasă de februarie, au găsit corpul prăjit al unei eleve. Astăzi fata ar fi fost în viață dacă cineva l-ar fi ascultat pe Lup. Khalid chiar era adevăratul “Ucigaș incinerator”.

   Patru ani mai târziu, Lupul este căutat de Simmons, fostul lui șef, care îi spune că are nevoie de el la locul în care s-a petrecut o crimă, chiar vizavi de blocul detectivului. Însă la fața locului are surpriza să găsească cea mai macabră scenă văzută de el până atunci : un cadavru prins în copci de o grindă metalică. Corpul era alcătuit din părti dezmembrate aparținând trupurilor a șase victime, cusute laolaltă ca o păpusă de cârpe, motiv pentru care va deveni cunoscut sub numele de Ragdoll. O Păpușă de cârpe al cărui braț drept arăta spre fereastra apartamentului Lupului.

“Corpul dezbrăcat, contorsionat într-o poziție nefirească, părea să plutească la două palme deasupra dușumelei. Era întors cu spatele spre cameră și părea să privească prin fereastra enormă. Era fixat cu sute de fire invizibile, ancorate de două cârlige mari de metal.

Lupul avu nevoie de un timp ca să-și dea seama care era cea mai îngrozitoare caracteristică a scenei din fața lui: piciorul negru prins de trunchiul alb. Păși înainte, incapabil să înțeleagă ce vedea. Când se apropie, observă copcile uriașe care fixau bucățile de corp una de alta, cu pielea sfâșiată acolo unde fusese străpunsă. Un picior de bărbat negru și unul alb; o mână mare de bărbat de o parte și una bronzată de femeie de cealaltă; un păr negru încâlcit atârna tulburător peste un trunchi feminin, palid, slab și plin de pistrui.”

    Nu s-a găsit niciun strop de sânge în apartament. Nimeni nu-a văzut și auzit ceva, lucru destul de ciudat, având în vedere că ucigașul a fost nevoit să folosească o bormașină ca să înfigă cârligele adânc în grinzi de metal. Însă, spre marea lor stupefacție, descoperă că acel corp sinistru are capul lui Khalid. Dar cum de a ajuns ucigașul la acesta, având în vedere că Khalid era ținut la izolator într-o unitate de maximă siguranță?

“Nu vede pe nimeni, cu atât mai puțin pe cineva care ar putea pleca de-acolo cu capul lui. E ridicol.”

    Fawkes este însărcinat cu identificarea celor șase victime, dar ancheta ia o turnură neașteptată când fosta lui sotie, reporterița Andrea, primește în mod anonim fotografii de la locul crimei, alături de o listă cu șase nume și datele la care Ucigașul Ragdoll plănuiește să atace. Primul nume de pe listă e al primarului, iar ultimul nume este… Fawkes.

    Dar, cu toate că potențialele victime sunt protejate de detectivi, ținute sub strictă supravegheze, închiși în celulă sau în camera de interogatoriu, ucigașul reușește să acționeze! Primarul va fi omorât în timpul unei vizite la cartierul general al poliției, chiar de față cu Fawkes/Lupul. Cum a reușit așa ceva? Dar ce legătură există între cele două cazuri – cel din trecut ( Khalid) și cel din prezent – cazul Ragdoll? De ce ucigașul Ragdoll vrea să omoare un primar, un contabil, un jurnalist, un agent de securitate, o chelnăriță și un detectiv? Care e legătura dintre ei? De ce ucigașul a trimis pozele chiar fostei soții a Lupului? Nu vă rămane decât să aflați singuri răspunsul la toate aceste intrebări.

“ Nu există oameni “buni”. Sunt doar oameni care au fost împinși până la limită și oameni care n-au fost.”

   “Ragdoll. Ultima ta zi” abundă de tensiune și mister, reușind să te țină în suspans de la prima până la ultima pagină. În mod sigur va fi pe placul tuturor fanilor care îndrăgesc genul thriller.

Despre autor:

   Daniel Cole (33 de ani) a fost paramedic și a lucrat pentru Royal Society for the Prevention of Cruelty to Animals și pentru Royal National Lifeboat Institution. Locuiește în Bournemouth, Anglia.

  Tradus în peste 30 de limbi, Ragdoll. Ultima ta zi este romanul său de debut și este considerat cel mai nou și mai incitant brand din crime fiction. Autorul a primit deja oferta pentru adaptarea TV a seriei Detectiv William Fawkes, considerată „alertă” și „excepțională”.

Cartea Ragdoll. Ultima ta zi de Daniel Cole, poate fi comandată de pe site-ul   Editura Trei.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Recenzii cărţi