Crima din Orient Express-adaptare cinematografică (2017)

Crima din Orient Express-adaptare cinematografică (2017)-recenzie film

ATENȚIE! CONȚINUT MODERAT DE SPOILERE!

Titlu original: Murder on the Orient Express

Anul apariției: 2017

Regizor: Kenneth Branagh

Distribuție: Kenneth Branagh, Johnny Depp, Michelle Pfeiffer, Judy Dench, Penélope Cruz, Josh Gad

Genul: polițist, mister

Durata: 1 h 54 minute

   Ce face un om normal atunci când e răcit-bocnă, când în noaptea precedentă abia a dormit câte puțin din cauza durerii în gât? Păi ați spune că stă și el în pat, bea ceai cald, ia medicamente… În nici un caz nu merge pe vremea urâtă de afară să vadă adaptarea după „Crima din Orient Express”.

   Am spus un om normal. Nu se aplică și când vine vorba de mine, care am așteptat acest film ca pe o cireașă coaptă. Ce, să mă țină o amărâtă de răceală sau vremea de afară, care îmi face în ciudă, departe de a vedea cea mai așteptată premieră a anului?

   De când am văzut trailerul și a apărut noua ediție a cărții de Agatha Christie, a cărei recenzie o aveți aici, am fost într-o așteptare febrilă. Parcă nu mai venea o dată premiera, iar când în sfârșit, m-am așezat pe scaun la cinema, niciodată nu mi s-a părut durata trailerelor mai mare. Se știe că până nu trec 20 de minute de trailere și reclame, filmul propriu-zis nu are nicio șansă să înceapă. Și totuși, acum păreau prea multe. Inutil să menționez că am terminat floricelele înaintea finalului trailelelor.

   Pot să spun că mi s-a părut o adaptare mai bună decât mă așteptam. De ce n-aveam așteptări mari? În primul rând, pentru că nicio ecranizare/adaptare nu se compară cu romanul preferat. În al doilea rând, când l-am văzut pe Johnny Depp în rolul lui Ratchett, am zis clar: NU! Nu se potrivește deloc! Ratchett din carte era un om în vârstă, nu tânăr și carismatic ca Johnny Depp. Apoi, am aflat că misionara suedeză a devenit spaniolă, interpretată fiind de Penélope Cruz, iar Arbuthnot este doctor, nu colonel. În plus, Poirot! Nu se potrivea deloc cu imaginea detectivului din mintea mea.

   Așadar, am pornit la drum cu așteptări nu prea mari. Și mai bine, nu am fost dezamăgită! Per total, pot spune că mi-a plăcut. La urma urmei, este o adaptare, nici măcar o ecranizare, așa că din start nu te aștepți la fidelitate 100%. Dacă l-aș fi urmărit ca pe un film de sine stătător, sigur mi-ar fi plăcut foarte mult. Însă ca adaptare a romanului Agathei Christie, nu pot spune (chiar) același lucru.

Să începem cu ce mi-a plăcut:

   Jocul actorilor. Distribuția este explozivă, ceea ce am remarcat cu toții cu mult înainte de apariția filmului și chiar dacă am îndoielile mele cu privire la alegerea unor anumiți actori, nu pot nega că au jucat foarte bine. Deși îmi mențin părerea că Johnny Depp nu se potrivește în rolul lui Ratchett, trebuie să recunosc că tipul își face foarte bine treaba. Așa cum mi-am imaginat, Judy Dench s-a potrivit de minune în rolul contesei Dragomiroff, interpretând magistral. Michelle Pfeiffer la fel, a avut o compatibilitate foarte bună cu doamna Hubbard și unul dintre cele mai provocatoare roluri.

   Mi-a mai plăcut faptul că în ciuda schimbărilor evidente față de carte, s-au păstrat multe lucruri: chimonoul roșu (îmi venea să aplaud când am văzut că se regăsește scena și aici), indiciile plasate la fața locului și replica mea preferată, dată de Poirot lui Ratchett: „Sper să îmi scuzați remarca prea personală, dar nu-mi place fața dumneavoastră, domnule Ratchett.”

   A fost mai mult sau mai puțin adaptată în film, dar prezentă, ceea ce contează cel mai mult. Este unul dintre puținele filme realizate după romanul Agathei care păstrează replica.

   S-a păstrat și scena în care misionara (Penélope Cruz) intră din greșeală în cușeta lui Ratchett. Numai că în carte, omul de afaceri nu o întâmpină cu un pistol, ci cu o glumă cam de prost –gust, cum că ar fi prea bătrână. Bineînțeles că replica n-ar fi avut cum să se potrivească în cazul lui Penélope, așa că au adaptat.

Alt aspect care mi-a plăcut este ritmul alert, ce nu te lasă să te plictisești.

Acum să trecem la ce nu mi-a plăcut:

   Îmi pare rău s-o spun, însă Kenneth Branagh a stricat aproape în totalitate personajul Hercule Poirot! Știu ce o să-mi spuneți, că m-am obișnuit cu Sutchet. Corect, însă eu nu mă refer numai la asemănarea fizică, ci la întregul rol: Poirot este un omuleț simpatic, bonom, vesel, politicos, care nu-și pierde cumpătul nicio clipă. Rezolvă cazurile cu indiferență obiectivă și calm, fără a se implica afectiv. În nici un caz, nu țipă la cei pe care-i anchetează și nu-i îndeamnă să-l împuște. (Pardon,cred ca am scăpat un spoiler! Lasă, că nu e major!). Poirot este mult prea calculat, politicos și manierat pentru asemenea dramatizări. Iar replica aceea mă omoară: „Mă numesc Hercule Poirot și sunt probabil cel mai bun detectiv din lume.”

   Serios? În afară de faptul că îmi amintește de o reclamă celebră, Poirot nu ar spune niciodată așa ceva. Desigur că este narcisist și vanitos, însă așteaptă aprecierile celorlalți, nu se laudă singur. Părerea despre sine este atât de bună, încât nu consideră necesar să se laude.

   O parte bună, totuși, a transpunerii personajului, este obsesia sa pentru simetrie: cum măsoară ouăle cu tacâmurile, ținând neapărat ca acestea să fie egale, cum călcând într-o balegă, își afundă special și celălalt picior, cum îi roagă pe interlocutori să-și îndrepte cravata… Îmi imaginez cum ar reacționa Poirot în fața mea: „Mademoiselle, aranjați-vă părul, mademoiselle, încheiați-vă cum trebuie nasturii, mademoiselle, îmbrăcați puloverul pe față, nu pe dos!”. Până la urmă, cred că bietul om ar face infarct sau mai degrabă, i-aș aminti de Ariadne Oliver.

Contele și contesa Andrenyi

   Și aici au „sfeclit-o”. Nu puteau să aleagă pe cineva mai nepotrivit pentru a-i interpreta. Diplomați unguri, persoane distinse, cu un comportament cât se poate de ales, nu au nicio legătură cu „specimenele” din această adaptare. Nu, n-am nimic cu actorii, ci cu felul în care au transformat personajele. Într-adevăr, contesa lua somnifere atunci când călătorea cu trenul, însă nu era dependentă, precum cea din noua adaptare. Iar contele nu sărea la bătaie din orice, deși recunosc că scena cu pricina m-a amuzat. Rămân la aceeași părere, că mai bine îi distribuiau lui Penélope Cruz rolul frumoasei contese.

Flirtul dintre Michelle Pfeiffer și Johnny Depp

   Am scris intenționat numele actorilor, și nu ale personajelor, pentru că eu așa l-am perceput. Un flirt între cei doi actori, nu între personaje, introdus în film pentru a-l face mai comercial. Eram singura din sală care nu se putea opri din râs. Doamna Hubbard și Ratchett? Nu prea cred… Nu aș fi avut nimic împotrivă dacă era un film de sine stătător, însă de la adaptarea după „Crima din Orient Express” mă așteptam la altceva.

Dramatizarea

   Romanele Agathei Christie nu sunt scrise pe un ton sobru, dramatic. Asta îmi și place la ele: stilul este lejer, comic, însuși Poirot este comic. Adaptarea proaspăt lansată începe ca o comedie și sfârșește cu un dramatism ce nu se regăsește în cărțile Agathei. La final, reacțiile sunt exagerate, mai ales cea a lui Poirot.

Scene de acțiune inventate, personaje scoase

   Probabil pentru a dinamiza filmul, au introdus scene de acțiune ce nu sunt în carte. Trenul nu se înzăpezește, ci deraiază, cred eu, pentru a face totul mai dramatic. La fel se întâmplă și cu locul în care este găsită arma crimei. Dar nu vă spun mai multe, v-am dat destule spoilere. De asemenea, doctorul Constantine dispare, implicarea în anchetă fiind preluată de colonelul Arbuthnot. Ceea ce mi se pare un pic ciudat, având în vedere că Arbuthnot se număra printre suspecți.

   Cam asta a fost. Per total, mi-a plăcut și vă recomand să mergeți la cinema, să-l vedeți cât mai rulează. Acum așteptăm adaptarea altui roman de Agatha Christie. „Moarte pe Nil”,  realizatorii filmului având grijă să ne informeze asupra acestui lucru.

Surse foto: gfycat.com,  Any Good Films, Youtube