Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 16

 Maktub de Hayat Seviyor

Prolog

   Religia islamică își învață credincioșii să creadă în soartă. Soarta ne este aleasă de către Tatăl nostru, Allah pentru ei, Dumnezeu pentru noi creștinii… Oamenii trăiesc viața aleasă de divinitate, iar destinul ne este oferit la venirea noastră pe lume…Nimeni nu-l poate schimba sau modifica…Trebuie să ne conformăm și să acceptăm ceea ce a fost scris! Și cele bune și cele rele fac parte din viața noastră..Orice-am păți e bine să conștientizăm că așa a trebuit…Știm că până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții! Astfel ne vom putea îndeplini misiunea ce o avem aici pe pământ…De asemenea trebuie să învățăm cât e de important să visezi, să te bucuri de prezent și de tot ce-ți oferă acesta… Fie bune, fie rele… După iarnă vine întotdeauna primăvara..Cu siguranță vei renaște din propria cenușă asemenea păsării Phoenix..Lasă trecutul în urmă, nu te teme de viitor, trăiește prezentul… Visează!.. Maktub!

Lista personajelor

Citeşte Capitolul 1

Capitolul 2 – În care familia se destramă

Capitolul 3- În care disperarea înlocuiește speranța

Capitolul 4-În care spiritele se calmează…

Capitolul 5-În care soarta pare să fie împotriva tinerei Nur

Capitolul 6-În care ne întoarcem la Izmir

Capitolul 7- În care nu te poți împotrivi sorții…

          Capitolul 8-În care viața trebuie să-și urmeze cursul…

  Capitolul 9- În care totul ia o întorsătură neașteptată…

     Capitolul 10-În care a fugi nu înseamnă a fi laș…    

               Capitolul 11-În care un strop de iubire îți face viața mai frumoasă

                 Capitolul 12- Hoș bulduk, canim Istanbul!

        Capitolul 13- În care regulile sunt făcute pentru a fi încălcate…

                   Capitolul 14-În care nu trebuie să te încrezi în aparențe…

  Capitolul 15- În care minciuna are picioare scurte…

                    Capitolul 16

     În care se leagă o frumoasă poveste de dragoste…

• Îmi cer scuze! Am fost neatent! spune domnul de care s-a lovit Cemile.
• Ba eu îmi cer scuze! Trebuia să fiu mai atentă! îi răspunde ea. V-am udat cu ceai…
• Nu-i nicio problemă! Costumul se curăță. V-ați lovit cumva?
• Nu, totul e în regulă.

   Cemile începe să strângă cioburile sparte, în timp ce domnul neatent merge în biroul patronului.

• Bine ați venit, căpitane! i se adresează patronul.
• Bine v-am găsit!
• Cum a fost cursa? Cum merg treburile prin Spania?
• Totul a fost foarte bine, çok şükür (Slavă Domnului)! Observ că situația începe să se îmbunătățească…
• Și cât rămâneți aici? Plecați imediat?
• .. Rămân doi ani în care voi avea de lucrat în port, după care, să sperăm, vom avea o călătorie până în America!
• Güzel! (Frumos!)
• Când veneam spre biroul dumneavoastră m-am ciocnit din neatenție de o ospătăriță. Să știți că a fost vina mea, să-mi spuneți cât trebuie achitat pentru ce s-a spart.
• Nu-i nicio problemă, căpitane! Doriți să luăm prânzul împreună?
• De acord.

   Cei doi se așează la o masă mare din centrul restaurantului. La bucătărie se fac pregătiri, căci căpitanul Hakan este un client extrem de important. Bucătarul apelează la ajutorul lui Cemile, rugând-o să prepare un fel de mâncare tradițional din Izmir și să se ocupe personal de servirea la masa cu pricina. Totul trebuie să iasă ca la carte. Și așa și iese. Cemile este uimită când îl vede pe acest musafir important. E chiar domnul neatent. În timp ce așează farfuriile pe masă, mai aruncă câte un ochi asupra acestuia. E chipeș, elegant și din câte a auzit, e căpitan de vas. Fără să bată la ochi și el îi mai aruncă câte o privire. ,,Ospătărița asta e tare frumoasă, are niște ochi fermecători…”, se gândește el.

      După ce termină programul, Cemile se îndreaptă spre casă. Are de gând să  se oprească în parcul din Beșiktaș. E așa de frumos acolo, atât de liniștit. Vântul adie mângâindu-i chipul blajin și purtând mireasma arborilor înfloriți.  Observă un vânzător de simit și-și dă seama că îi este foame. Are să-și cumpere și ea un covrig, căci oricum se va duce în curând acasă și va pregăti câte ceva. Se îndreaptă spre vânzător când se întâlnește cu căpitanul Hakan.

• Bună seara, domnișoară! Mă bucur că ne-am reîntâlnit!
• Bună seara, domnule căpitan! Cum de vă plimbați pe aici?
• Chiar dacă sunt căpitan, la urma urmei, sunt și om. Și consider că funcția nu are vreo legătură cu celelalte. Crezi că mă plimb doar prin locuri selecte, alături de oameni din înalta societate?!
• Eram doar uimită, căci ăsta e un loc singuratic, liniștit.
• Cu toții avem nevoie de plimbări care să ne relaxeze!
• Așa e. Aveți dreptate!
• Doriți simit?
• Tocmai doream să-mi cumpăr unul.
• Lăsați că fac eu cinste. Și mie mi-e poftă, n-am mai mâncat de ceva timp.

      Hakan cumpără covrigii și împreună se așează pe o bancă. O liniște deplină se așterne asupra celor doi. În timp ce mănâncă, fiecare aruncă câte o privire celuilalt, cât mai discret posibil.

• Ce frumoasă sunteți! afirmă Hakan, rupând tăcerea.
• Mulțumesc de compliment! Și dumneavoastră sunteți tare chipeș!
• Acum îmi dau seama că noi n-am făcut cunoștință cum se cuvine. Eu sunt Hakan. Hakan Yildirim.
• Încântată. Cemile. Cemile Abdullah.
• Ce nume frumos!

      Cemile zâmbește, însă ceva o neliniștește. Cine e străinul ăsta? Și ce vrea de la ea? De ce se comportă așa de frumos cu ea? I-a cumpărat simit, îi face complimente. Se ridică de pe bancă, hotărâtă să plece, însă el o prinde de braț.

• Stai! De ce pleci? Am zis ceva greșit?
• Dar nu sunt obișnuită ca un bărbat să mă complimenteze.
• Ești măritată cumva?
• ..
• Scuză-mă, nu trebuia să îți adresez această întrebare. Am fost cam nepoliticos…
• Nu-i problemă! Se mai întâmplă, zice ea râzând.
• Mă bucur că te-am cunoscut! O seară minunată să ai! i se adresează Hakan, după care pleacă.

      Ea rămâne în continuare pe bancă, privindu-l în urmă pe domnul chipeș și neatent. I se pare un om interesant, extrem de atrăgător. Ceea ce n-a băgat ea de seamă e că îl place pe căpitan și el pe ea. Se duce și ea acasă, își prepară cina și-o servește în fața geamului larg deschis, putând astfel să admire apusul soarelui. Din când în când gândul îi zboară la Hakan. Își dă seama că apropierea de ei doi nu ar fi benefică. Trebuie să se preocupe de viața pe care se străduiește să și-o clădească.

** * * *  * *  * * * * * * * * ** * * ** * ** ** * * * * * * * * * ** **********

Hakan intră în apartamentul pe care îl deține și este surprins să-și găsească mama și fratele în camera de zi.

• Iyi akșamlar, annem! (Bună seara, mamă!) i se adresează Hakan sărutându-i mâna doamnei Hatice.
• Hoș geldiniz, oglum! (Bine ai venit, fiule!)
• Hoș bulduk! (Bine v-am găsit!) Ce mai faci, abi?
• Eu fac bine. Dar spune-ne tu: ce mai e nou? Cum a fost călătoria?
• Totul a decurs bine. V-am adus ceva.
• Super!

   Hakan îi dăruiește mamei sale un frumos colier, iar fratelui său, Suleyman, un ceas scump. Dintotdeauna a fost extrem de atașat de ei. Ei sunt singura lui familie. Rămas orfan de tată în primii ani de viață, mama și fratele mai mare au reprezentat unicul său sprijin, atât la bine, cât și la rău. De când a devenit căpitan a făcut tot posiblul pentru a-i răsplăti cu gesturi mărunte, dar care valorează enorm. Doamna Hatice se duce la bucătărie ca să pregătească cina.

• Frate, spune-mi, vreo cucerire ceva, pe acolo prin Spania? îl întreabă Suleyman pe Hakan.
• Ar fi ceva…
• Hai povestește-mi! Știi că poți avea încredere în fratele tău!
• Evident, abi! Acolo în Spania am cunoscut o tânără cu părul bălai și ochi azurii în care se oglindea apa mării. O tânără frumoasă despre care am descoperit la sfârșitul sejurului meu în Spania că vorbește limba turcă.
• Foarte bine!
• Însă sunt în dilemă…
• De ce?
• Am cunoscut azi o tânără ospătăriță. Ne-am ciocnit unul de altul, după care ne-a servit pe mine și pe patron. Înainte să vin acasă am trecut prin parcul din Beșiktaș și m-am găsit iar cu ea. Am făcut eu cinste cu simit proaspăt și am făcut cunoștință. M-a luat gura pe dinainte și am complimentat-o. S-a cam supărat…
• Îți place?
• Cemile e așa frumoasă… Seamănă foarte bine cu Isabella din Spania. În schimb Cemile are părul șaten și ochii verzi. Simt că m-am îndrăgostit, însă sunt confuz…
• Lasă totul să treacă de la sine.
• Nu-i spune mamei nimic. Mai bine să nu știe!
• Stai fără grijă!
• Ce tot șușotiți pe-acolo? îi întrerupe mama lor, intrând în cameră și aducând o tavă cu mâncare aburindă.
• De-ale noastre…
• Hai! La masă!

** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** **

    Zilele trec. Cemile muncește la restaurant, ba chiar rămâne și după program. Este încântată că poate strânge câțiva bănuți. Speră că va putea cândva să-și cumpere propriul apartament și să-și continue studiile. Și-ar dori să studieze biologia, să descopere mai multe despre universul fantastic al lumii ce o înconjoară. Se și visează absolvind la una din universitățile din Istanbul. Căpitanul n-a mai venit la restaurant. A fost preocupat de treburile din port. Niciunul nu se mai gândește la acea zi, însă uitarea nu poate ține la nesfârșit…

      După o zi obositoare, Cemile pleacă de la restaurant. S-a întunecat, însă vremea e așa de plăcută… În loc să meargă direct spre casă, preferă să se plimbe. Cade pe gânduri și nu observă că doi tineri o urmăresc. Brusc, aceștia o atacă. Unul îi ia poșeta, iar celălalt o lovește până când o lasă inconștientă. Întâmplător, Hakan trece pe acolo și o găsește pe frumoasa prințesă. O ia în brațe și o duce la el în apartament. Cheamă un medic care vine de urgență s-o consulte. Din fericire, nu e nimic grav, doar niște lovituri superficiale. Fetei i este administrat un calmant și este lăsată să se odihnească.

       Razele de soare se strecoară pe fereastră, trezind delicata floare. Privește în jurul ei și nu știe unde se află.

• Unde sunt? Ce s-a întâmplat? se întreabă ea.
• S-a trezit frumoasa adormită? spune Hakan, intrând în cameră cu o tavă.
• Ce s-a întâmplat? Ce caut aici?
• Of! Să începem cu începutul. Aseară ai fost atacată și jefuită de doi tineri. Te-am găsit în timp ce veneam spre casă. Te-am adus aici, în apartamentul meu și am chemat un medic. A zis că ești în regulă, nu-i nimic grav.
• Mulțumesc mult! Parcă îmi aduc aminte. Mă doare capul foarte tare!
• Poftim o pastilă și un pahar cu apă! Și apoi micul-dejun.
• Nu trebuia să te deranjezi!
• Nu-i niciun deranj, stai liniștită!

   După ce ia pastila, Cemile se înfruptă din micul-dejun turcesc pregătit de Hakan. Se gândește la cât de norocoasă este că a fost găsită. Cine știe ce s-ar fi putut întâmpla. Aruncă o privire la ceasul de pe perete și uimită vrea să se ridice din pat.

• Stai jos! Trebuie să te odihnești!
• Dar trebuie să mă duc la serviciu. Am întârziat deja. O să se supere patronul!
• Trebuie să te odihnești! L-am sunat pe patronul tău și i-am explicat situația. Azi ești liberă.
• Ce bine! Vă mulțumesc mult pentru tot, domnule căpitan! Vă sunt profund recunoscătoare!
• A fost o plăcere să sar în ajutorul unei domnițe aflate la ananghie! Și vă rog să vă adresați cu ,,tu”.
• Și eu te rog același lucru.
• Apropo, când am ieșit dimineață ca să cumpăr pâine v-am găsit geanta. A fost aruncată de tâlhari. Aveați ceva de valoare în ea?

        Cemile începe să râdă.

• Ce s-a întâmplat?
• Doar că în geantă nu aveam niciun ban. Îi împrumutasem unei colege câteva lire, iar restul banilor erau acasă.
• Deci, au încercat să te jefuiască, însă nu au avut ce…, conchide Hakan râzând. Clar, nu a fost seara loc norocoasă! Ce frumoasă ești, Cemile! afirmă el după o scurtă pauză. Te rog, nu te rușina! Mi-ai furat inima cu chipul tău delicat și cu râsul tău cristalin!

         Hakan se apropie de ea și o sărută pe buze. Un val de fericire le inundă trupul. Niciodată nu știi ce-ți rezervă soarta. O întâmplare nefericită se poate transforma într-una fericită, la fel ca în situația lui Cemile. S-ar fi gândit ea vreodată că va fi prinsă în mrejele iubirii?!

VA URMA!!!