Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 11

Maktub de Hayat Seviyor

Prolog

Religia islamică își învață credincioșii să creadă în soartă. Soarta ne este aleasă de către Tatăl nostru, Allah pentru ei, Dumnezeu pentru noi creștinii… Oamenii trăiesc viața aleasă de divinitate, iar destinul ne este oferit la venirea noastră pe lume…Nimeni nu-l poate schimba sau modifica…Trebuie să ne conformăm și să acceptăm ceea ce a fost scris! Și cele bune și cele rele fac parte din viața noastră..Orice-am păți e bine să conștientizăm că așa a trebuit…Știm că până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții! Astfel ne vom putea îndeplini misiunea ce o avem aici pe pământ…De asemenea trebuie să învățăm cât e de important să visezi, să te bucuri de prezent și de tot ce-ți oferă acesta… Fie bune, fie rele… După iarnă vine întotdeauna primăvara..Cu siguranță vei renaște din propria cenușă asemenea păsării Phoenix..Lasă trecutul în urmă, nu te teme de viitor, trăiește prezentul… Visează!.. Maktub!

Lista personajelor

Citeşte Capitolul 1

Capitolul 2 – În care familia se destramă

Capitolul 3- În care disperarea înlocuiește speranța

Capitolul 4-În care spiritele se calmează…

Capitolul 5-În care soarta pare să fie împotriva tinerei Nur

Capitolul 6-În care ne întoarcem la Izmir

Capitolul 7- În care nu te poți împotrivi sorții…

          Capitolul 8-În care viața trebuie să-și urmeze cursul…

  Capitolul 9- În care totul ia o întorsătură neașteptată…

     Capitolul 10-În care a fugi nu înseamnă a fi laș…    

               Capitolul 11

          În care un strop de iubire îți face viața mai frumoasă

  La câteva zile de la nefericitele evenimente, de la înmormântarea lui Ali Hassan, Nur este dusă la ea acasă, unde izbucnește o ceartă între ea și  soțul său. El ridică palma ca s-o pocnească, însă este oprit de un tânăr. Acest tânăr este Ahmed, fiul lui Osman, pe care Nur abia acum îl cunoaște și pe care îl îndrăgește din prima clipă. Părul bălai și privirea blândă o fascinează. Nu e altceva decât dragoste la prima vedere. Ahmed vorbește cu tatăl său, sorbind-o din priviri.
– Tată, tânăra ta soție tocmai și-a pierdut tatăl și prima ei sarcina! Cum să te comporți așa cu ea? Nu e vina ei! A fost un accident nefericit. Stai fără griji! Roagă-te lui Allah să îți dea viață lungă, să mai trăiești mulți ani de-acum încolo! Nur îți va oferi alți copii.
– Nur, te poți retrage în apartamentul tău! i se adresează Osman, dându-și seama că fiul său are dreptate și că supărarea i-a luat mințile. Apoi se întoarce spre fiul său:
– Mulțumesc, Ahmed! La vârsta asta nu mai am răbdarea și calmul de odinioară. Noroc că m-a binecuvântat Allah cu un fiu drept și stăpân pe sine! Să rămâi mereu așa, fiule! Allah să te aibă în pază!
  Osman se retrage și el în camera sa. Ahmed iese să facă o plimbare prin curte. Merge prin dreptul apartamentului lui Nur și o zărește stând sprijinită de balustrada balconului în timp ce contempla cerul. El este impresionat de frumusețea ei încântătoare și în sufletul lui nutresc sentimente de invidie. Cum se poate ca o asemenea zână să fie căsătorită cu tatăl lui, cu acel bătrân slab și urât?! Invidia lui capătă proporții impresionante când se gândește cu ce fată urâtă a fost căsătorit și asta strict din interes. Zărește pe jos o plăpândă floare și se apleacă s-o rupă când este strigat de soția sa, Azeeza. Nur tresare și-i vede pe cei doi. Se dă mai în spate pentru a nu fi zărită de aceștia.
– Habibi, ce frumos din partea ta! afirmă ea apropiindu-se. Voiai să culegi floarea asta pentru mine, nu-i așa?
– Evident, draga mea! răspunde el, rupând floarea și oferindu-i-o bucuros că a scăpat și că nu a fost văzut cum o admira pe Nur.
– Mulțumesc mult! spune Azeeza sărutându-l pe buze.
– Azeeza, ce-i cu tine? Nu ne putem săruta aici. Am putea fi văzuți de oricine. Haram!
– Habibi, nu te agita! Nu ne vede nimeni…

Nur se retrage în cameră și se privește în oglindă.
– Ce are ea și nu am eu? Ea e urâtă și a avut noroc de un soț așa de chipeș ca Ahmed, iar eu stau cu un moșneag! Of, nu e dreaptă viața asta!
O servitoare intră în odaie.
– Ce s-a întâmplat?
– Sidi Osman m-a pus să vă anunț că în seara asta veți lua cina împreună cu sidi Ahmed și Azeeza.
– Bine, o să mă pregătesc! Te chem eu când sunt gata!

   Starea ei de spirit se schimbă radical. Va putea lua cina alături de Ahmed, va sta la aceeași masă cu chipeșul tânăr. Trebuie să se apropie de el,  să-i fure mințile și apoi o să-l convingă s-o ajute să fugă. Dar ei nu-i trece prin minte că dragostea nu cere permisiunea pentru a se instala în inimile oamenilor și că poți fi săgetat de Cupidon fie că vrei, fie că nu, căci fiul zeiței Afrodita se ,,joacă” cu sentimentele după propriul plac.
     Cina mult așteptată se desfășoară într-o atmosferă calmă, liniștită. Nur face cunoștință cu Azeeza și de la prima vedere își dă seama că aceasta nu va reprezenta un pericol în planul pe care l-a pus la cale. Nimeni nu-i va sta în cale să scape de acolo. În Turcia nu are de gând să se întoarcă, Cemile și Latiffa nu mai sunt. Verișoara ei Isabella și mătușa Fatma locuiesc în Spania, sigur le va găsi și va locui alături de ele.
– Lalla Nur, cum vă mai simțiți? V-ați revenit după decesul neașteptat al tatălui dumneavoastră? Sper că sunteți bine!
– Sidi Ahmed, mă simt mai bine! Au fost niște momente oribile, dar totul a trecut. Viața merge înainte, nu-i așa? Cu voia lui Allah, bineînțeles!
– Chiar așa! Să ne ajute Allah!
– Amin! rostesc Osman și Azeeza.
     Fiind cel mai în vârstă de la masă, Osman le povestește câteva întâmplări din viața profetului Mohamed, atrăgându-le atenția soției și nurorii sale asupra atitudinii și credinței pe care femeia trebuie s-o aibă față de soțul ei. Nur și Azeeza se ridică de la masă pentru a se duce în salon la o șuetă cu alte femei, cu puțină muzică și dulciuri. Lui Nur îi cade de pe umeri voalul, căci la această cină în familie n-a fost nevoită să-l țină pe cap. Ca un adevărat gentlemen, Ahmed se apleacă și i-l dă, strecurând un bilețel în acesta. Ea stă pe ghimpi în salon, așteptând cu nerăbdare să se retragă pentru a putea citi bilețelul. Nu  se grăbește, căci nu vrea să dea de bănuit. Se implică în discuții, râde alături de celălalte femei și la sfârșit i se adresează soției lui Ahmed:
– Mi-a făcut mare plăcere să petrec această seară în compania ta, Azeeza! Mă bucur să te cunosc! Sper să putem fi bune prietene!
– Și mie mi-a făcut plăcere!
– Noapte bună!
– Noapte bună, Lalla!
      Nur încuie ușa după ea. Despăturește bilețelul și citește cele câteva rânduri scrise tremurând în arabă:
      „Scumpa mea Nur, ești lumina care îmi luminează viața. Chipul tău încântător, părul negru și mătăsos, ochii migdalați, buzele asemenea unor petale de trandafir mi-au furat inima. Permite-mi să te fac să zâmbești, căci zâmbetul tău e capabil să lumineze întreaga lume, să facă din cel mai amărât om cel mai fericit. Vă port un respect profund…”

– Super! Asta așteptam! Sidi Ahmed, acum ești în mâinile mele!
    Iese pe balcon și, spre fericirea ei, Ahmed o aștepta acolo. Ea îi zâmbește și-l observă cum radiază de fericire. El se așează într-un genunchi și cu mâinile întinse spre ea rostește:
– Prințesă, vă ofer sufletul meu pe tavă! Acceptați acest dar de la umilul dumneavoastră servitor, căci e cel mai prețios lucru pe care vi-l poate oferi!
    Această declarație de dragoste o pune pe gânduri pe Nur. Mama sa a învățat-o că sufletul este cel mai de preț giuvaer de pe pământ și că dragostea este ceea ce caută omul. Este sentimentul pentru care ar muta munții din loc. Dacă ai obținut dragostea, te poți considera cel mai fericit om de pe planetă. Cum poate da cu piciorul acestei ocazii?! Va renunța la propriile-i sentimente, îi va frânge inima lui Ahmed, doar pentru a scăpa din Maroc, doar pentru a fi liberă?! Nu, nu va face asta! Trebuie să iubească, să fie fericită! De fapt, nu asta caută? Nu din acest motiv vrea să fugă și să-l părăsească pe Osman? Nu poate da cu piciorul acestei ocazii, nu poate da vrabia din mână pe cioara de pe gard!
– Mărețul meu prinț, accept darul tău, însă vreau să-ți ofer și eu ceva la schimb! Pe aceeași tipsie de aur îți voi oferi sufletul meu, sperând că astfel îți voi putea mulțumi pentru neprețuitul gest…
– Oferidu-mi valorosu-ți suflet îmi mulțumești înzecit, ba chiar mă faci să mă simt profund îndatorat față de tine, frumoasă prințesă…
– Tinere prinț, mă flatezi…
– Ba dimpotrivă, eu mă simt flatat, pentru că am ocazia de a vă admira frumosul chip, pentru că îmi este permis să vorbesc unei respectabile prințese!
– Oi fi eu prințesă, însă pentru iubire aș fi în stare să renunț la această funcție… Cine a zis că prințesele sunt fericite? Nu toate au norocul de a fi alături de bărbatul care le pune inima pe jar, nu tuturor prințeselor le este permis să iubească… Decât închisă într-un palat de cleștar, mai bine liberă ca pasărea cerului…
– Preaiubita mea prințesă, nu te necăji! Eu sunt aici pentru a-ți fi alături! Eu sunt aici pentru TINE! Seni çok seviyorum, gülüm… (Te iubesc foarte mult, trandafirul meu… )
– Doamnă, ce faceți pe balcon? i se adresează o slujnică lui Nur.
– Privesc cerul!
– Intrați înăuntru că veți răci, spune slujnica venind spre ea și punându-i o bluziță pe umeri. Se uită jos, însă nu vede nimic, căci Ahmed s-a ascuns în întunericul nopții.
        Nur urmează sfatul slujnicei. Ia o carte din micuța bibliotecă și se preface că citește. După ce este lăsată singură, se întoarce pe balcon și aruncă un bilețel, pe care Ahmed îl ridică de jos și-l citește: „Mâine dimineață tatăl tău are treburi în Rabat. Eu voi ieși la o plimbare cu una din femeile din casă, voi face în așa fel încât să mă pierd în mulțime. Ne găsim la marele magazin de haine de la marginea târgului. Să vii deghizat în femeie. Ne vom întoarce separat acasă, eu voi spune că am căutat-o pe slujnică crezând că s-a rătăcit, iar ție nu îți va cere nimeni socoteală. Seni seviyorum, habibi…”. Ridică privirea înspre balconul ei, îi face din ochi în semn că e de acord. Nur îi aruncă o burqa neagră pe care s-o folosească a doua zi, apoi pleacă.
         După atâta timp, Nur se simte fericită. După atâta timp, simte fluturași în stomac. De asemenea, se simte bucuroasă că va putea încălca regulile de aici. Ce frumos e să fii rebelă! Să faci ce vrei fără a-ți fi teamă că vei încălca regulile! În definitiv, regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Mama ei ar fi mândră de ea, de faptul că luptă pentru fericire. Ce înțeleaptă era mama ei, ce om minunat, ce suflet de aur! Simte cum prin vene îi curg fericire și zâmbete. Ia un caiet și începe să scrie în el câte versuri. Câteva versuri în care speră să poată reda măcar o părticică din starea ei de spirit. Câteva versuri cu care să îmbrățișeze viața. Câteva versuri pentru eternitate…

VA URMA!!!