Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 13

Maktub de Hayat Seviyor

Prolog

Religia islamică își învață credincioșii să creadă în soartă. Soarta ne este aleasă de către Tatăl nostru, Allah pentru ei, Dumnezeu pentru noi creștinii… Oamenii trăiesc viața aleasă de divinitate, iar destinul ne este oferit la venirea noastră pe lume…Nimeni nu-l poate schimba sau modifica…Trebuie să ne conformăm și să acceptăm ceea ce a fost scris! Și cele bune și cele rele fac parte din viața noastră..Orice-am păți e bine să conștientizăm că așa a trebuit…Știm că până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții! Astfel ne vom putea îndeplini misiunea ce o avem aici pe pământ…De asemenea trebuie să învățăm cât e de important să visezi, să te bucuri de prezent și de tot ce-ți oferă acesta… Fie bune, fie rele… După iarnă vine întotdeauna primăvara..Cu siguranță vei renaște din propria cenușă asemenea păsării Phoenix..Lasă trecutul în urmă, nu te teme de viitor, trăiește prezentul… Visează!.. Maktub!

Lista personajelor

Citeşte Capitolul 1

Capitolul 2 – În care familia se destramă

Capitolul 3- În care disperarea înlocuiește speranța

Capitolul 4-În care spiritele se calmează…

Capitolul 5-În care soarta pare să fie împotriva tinerei Nur

Capitolul 6-În care ne întoarcem la Izmir

Capitolul 7- În care nu te poți împotrivi sorții…

          Capitolul 8-În care viața trebuie să-și urmeze cursul…

  Capitolul 9- În care totul ia o întorsătură neașteptată…

     Capitolul 10-În care a fugi nu înseamnă a fi laș…    

               Capitolul 11-În care un strop de iubire îți face viața mai frumoasă

                 Capitolul 12- Hoș bulduk, canim Istanbul!

        Capitolul 13

           În care regulile sunt făcute pentru a fi încălcate…

       Nur se trezește cu zâmbetul pe buze. Se ridică din pat, se aranjează și coboară la bucătărie pentru a servi micul-dejun, totul în grabă. Îi spune femeii care îngrijește casa (un fel de supraalternă al tuturor servitorilor) că dorește să iasă în târg, căci e păcat de vremea frumoasă de afară. Femeia îi îngăduie, însă trebuie să fie însoțită de o servitoare tânără. ,,Voi putea să-mi duc planul la bun sfârșit”, gândește Nur mulțumită. Își pune o burqua de culoarea piersicii și pleacă la târg. Face cumpărături, își ia niște voaluri, un colier scump și câteva parfumuri seducătoare, pe care servitoarea este obligată să le care.

       Ajunsă la magazinul de la marginea târgului, imensul magazin pentru doamne, aglomerat și cu o grămadă de marfă, de cea mai înaltă calitate, îl zărește pe Ahmed. Se apropie de el și-i face cu ochiul pentru a fi recunoscută. Împreună studiază câteva haine șușotind. Nimeni nu ar putea bănui nimic. Nur alege câte ceva și o trimite pe servitoare să le plătească. În acest timp ea și Ahmed ies din magazin și se îndepărtează de locul cu pricina.

• Unde mergem, habibi? îl întreabă ea.
• Ai să vezi, prințesă! îi răspunde el legând-o la ochi.

  Ea aude o poartă deschizându-se și moare de nerăbdare să afle unde a fost dusă. Își dă seama că pătrund într-o încăpere ce miroase a flori și inspiră adânc aerul înmiresmat. Ahmed o dezleagă și Nur are parte de o surpriză. În centrul camerei tronează un pian. Ce pian superb! Se apropie de el și-și trece degetele peste clape. Se așază pe scaun și începe să cânte. Și cântă și cântă, fără oprire. Degetele păreau a levita deasupra clapelor, iar notele muzicale pluteau și-l fermecau pe Ahmed. O privea fascinat pe prințesa închisă în turn, care în fața unui simplu pian putea face minuni. După două ore de cântat, după două ore în care a interpretat melodii celebre din repertoriul marilor figuri ale muzicii, precum Mozart, Bethoven, Gaetano Donizzeti, Frederic Chopin, Nur se oprește. Răsuflă ușurată, de parcă s-ar fi eliberat de toată tristețea, de tot dorul ce i-a împânzit sufletul în ultimele luni.

• Ce frumos ai cântat! Prințesă, sunteți încântătoare!
• Mulțumesc! Îți mulțumesc mult! Aveam nevoie să cânt la pian. Acum mă simt mai bine!
• Mă bucur că am reușit să te surprind!
• De unde știai că iubesc să cânt la pian?
• De la fratele tău.
• De la Ali? întreabă ea uimită.
• L-am întrebat ce preocupări aveai pe când locuiați în Turcia.
• Of, habibi! Te iubesc! spune ea sărutându-l și luându-l, astfel, prin surprindere.
• Și eu te iubesc, prințesa mea!
• De ce tot îmi spui prințesă? La început am crezut că e un cuvânt de alint, dar văd că-l folosești mereu…
• Păi, dacă ești o prințesă…
• Haide, Ahmed, fii serios!
• Dar sunt cât se poate de serios! Nu…, vru să adauge Ahmed când este întrerupt de un servitor.
• Sidi Ahmed, tatăl dumneavoastră, Sidi Osman, e disperat. Toată lumea o caută pe prințesă!
• Ne-am lăsat purtați de vânt. Ce ne facem? întreabă speriată Nur.
• Stai fără griji! Rezolvăm, habibi!

       Cei doi se strâng în brațe, se sărută și apoi ies din încăpere și din locuință. Ea este uimită să afle că aici se vor putea reîntâlni de câte ori vor dori pentru a fi împreună și, evident, pentru a cânta la pian. Nur rămâne în piață singură, însă este păzită din umbră de servitorul lui Ahmed. Acesta se întoarce acasă ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Intră în living, unde-și găsește tatăl pufăind din narghilea.

• Unde ai fost fiule?
• Ai uitat că m-ai trimis la târgul de cămile?
• Da, ai dreptate. Ai cumpărat ceva?
• Am ales două cămile sănătoase și voinice, o achiziție de bun augur. Sunt sigur de asta!
• Nur nu s-a întors…
• Poftim?! Stai puțin că nu înțeleg. De unde să se întoarcă? A fost plecată undeva? Ai luat-o cumva cu tine la Rabat?
• Nu-nu. Mi-a zis Azeeza că a ieșit la cumpărături cu o servitoare. Servitoarea s-a întors singură acasă, speriată, spunând că prințesa a dispărut cât ea s-a dus să achite cumpărăturile. Dacă a fost răpită, ce ne facem?
• Stai fără griji, tată! Cine crezi că ar îndrăzni să-ți răpească soția și o prințesă, pe deasupra?! Nimeni n-ar îndrăzni. Liniștește-te! Trimit și eu pe cineva s-o caute!

     Prințesa este ,,găsită” în cele din urmă și adusă acasă. Își dă jos burqua și-și strânge soțul în brațe cu ochii roșii de atâta plâns. Nur îi îndrugă o mulțime de minciuni, iar bătrânul Osman este emoționat de lacrimile tinerei sale soții. Cât timp servitoarea s-a dus să achite ceea ce cumpărase, Nur s-a uitat în continuare la marfa expusă și bineînțeles, servitoarea n-a mai găsit-o, magazinul fiind foarte mare. Nur a căutat-o pe servitoare și prin târg, dar totul a fost în zadar. Îi fusese teamă că ar putea fi răpită în îmbulzeala târgului. Bătrânul Osman ia o hotărâre: Nur nu va mai ieși din casă decât însoțită de doi paznici. Osman îi alege pe cei doi oameni ai lui Ahmed, mai exact pe cei care au găsit-o. Această veste îi bucură pe tinerii îndrăgostiți. Se vor putea întâlni în continuare fără nicio grijă, fără vicleșuguri. În același timp, Nur mai câștigă pe cineva de partea ei: tânăra servitoare pe care a salvat-o de la a fi dată afară pentru neglijență. Îi va trimite lui Ahmed scrisori prin intermediul ei din acest moment.

      Totul pare un vis pentru Nur. Nu-i vine să creadă. Cu câteva luni în urmă, își blestema soarta, iar acum se consideră binecuvântată. Se gândește la viața asta. Acum ești trist, peste câteva secunde ești cel mai fericit om din lume. Asta e natura lucrurilor. Fiecare primește cât poate duce, dar există cineva acolo sus care are grijă să răsplătească, să compenseze anumite lipsuri, anumite necazuri prin mici bucurii. Omule, bucură-te, căci mereu va exista cineva care se va gândi la tine, la binele tău! Omule, în lumea asta nu există ființă părăsită, oricât de asuprită sau solitară ar părea! Mereu se va preocupa cineva și de cea mai firavă furnică,, și de plăpândul ghiocel…

        Hayat bir oyun

       Bir kaderin oyunu

       Kaderden ibaret

       Bazilarim annlamidiyi bir șey…

      Kader bir hikyayedir

     Hayatin bir hikyayesi

     Bazi insanlarin annlamadiyi

     Bir șey…

      Bir oyuncusun,

     Bir oyuncak bebek oyuncusu,

     Hayat sahnesinden,

    Kaderin oyuncusu…

       Viața e un joc
E un joc al sorții
Cârmuit de soartã
Neînțeles de unii…

       Soarta e-o poveste
O poveste-a vieții,
Ce e neînțeleasă
Pentru mulți din noi…

      Ești o marionetă,
O pãpușã-actor,
De pe scena vieții,
Al sorții jucător..

      Nur așterne ultimele cuvinte într-un caiet pe care și l-a cumpărat din târg. De când l-a cunoscut pe Ahmed, a reînceput să scrie. E un miracol. După atâtea luni de pauză se simte capabilă să bea din izvorul inspirației. Iubirea a făcut asta. Iubirea a permis fericirii să curgă prin vene. Iubirea e leacul tuturor bolilor. Iubirea e cel mai de preț giuvaer. Nur suflă asupra cernelii proaspete, apoi închide caietul, mângâindu-i copertele învelite în piele. Gândul îi zboară la viața din Izmir. Oricât de fericită ar fi, oricât și-ar dori să nu se mai gândească la trecut,  e imposibil să nu-și amintească de acele vremuri fericite. Simte un fior când își amintește de primul său iubit care, din păcate, a fost înrolat în armată odată cu începerea războiului. Ea a fost dintotdeauna rebelă, a făcut ce i-a plăcut, ce a simțit.  O occidentală născută în Orient, o prințesă europeană care se comportă ca la ea acasă în seraiul sultanului…

      Servitoarea Amira vine și-i aduce un bilețel de la sidi Ahmed. Nur îl ia și îl despăturește nerăbdătoare. Este așteptată în grădină. Își pune voalul în cap, coboară la parter și iese pe o ușă laterală. Merge în grădină, prudentă să nu fie văzută de careva. Ahmed o așteaptă. O strânge în brațe, o sărută pe buze. Tot universul pare a se învârti în jurul lor. Universul e doar o firimitură pe lângă dragostea lor mare. Ei sunt centrul lumii, totul se învârte în jurul lor. Însă Azeeza este martoră a scenei romantice dintre cei doi. Rămâne nemișcată, cu gura căscată. Uneori, cele mai puternice lovituri vin când și de unde nu te aștepți…

VA URMA!!