Răul cel mai mic – Sorin-Mihai Grad – fragment

Autor: Sorin-Mihai Grad

Editura DataGroup

An apariție: 2025

Nr pagini: 292 

Scurtă descriere:

Nemulțumiți cronici, ne complăcem cu ideea că la vot cea mai bună opțiune e răul cel mai mic. Însă cum ar fi să apară un partid care să se chiar proclame drept răul cel mai mic?

Neîncorsetat într-o ideologie standard („Ce rele­vanță mai pot avea acum niște idei politice formulate în secolul nouăsprezece?”), vehiculând idei neconvenționale („Care e problema în a avea planuri contradictorii? Așa e firea umană, cea românească în particular”), propunând slogane excesiv de cinstite („Lăsați-ne să vă dezamăgim!”) și soluții radicale pentru problemele țării („Dacă oamenii vor corupție, le dăm corupție”), și cu un program creat pe baza dorințelor alegă­torilor („Apelăm la inteligența colec­tivă a poporului nostru pentru a găsi direct soluții”), Parti­dul Adevărat Românesc (condus de misteriosul Ștefan C. Mare) e chiar mândru să-și aroge această etichetă („Un rău mai mic decât noi se numește bine!”). Iar după alegerile parlamentare produce un cutremur pe scena politică, cu o mișcare demnă de Machiavelli: „E trist că în țara noastră progresul și refor­mele se obțin cu precă­dere prin trădare […] Însă acesta pare a fi prețul ca țara să meargă înainte.”

Cine a spus că politica trebuie să fie previzibilă și plictisitoare? Partidul Adevărat Românesc schimbă regu­lile jocului, invitându-ne să reflectăm cu adevărat cine ne merită votul.

FRAGMENT CARTE

capitolul 9 #măsuri

—E un calcul simplu. Avem vreo mie două sute de școli fără toalete în incintă. Estimând la vreo zece mii de euro costul uneia cu manoperă cu tot, cu douăsprezece milioane de euro se poate rezolva problema.

—Teoretic da, însă de unde ați lua acești bani?

—Dacă fiecare parlamentar ar contribui cu salariul pe o lună, sau doar cu diurna, s-ar aduna o parte din bugetul necesar. Restul sumei necesare se poate, de asemenea, obține prin renunțarea la unele cheltuieli nenecesare sau amânarea unora care nu sunt urgente. Primul exemplu care-mi vine în cap este înnoirea parcului auto al parlamentului. Nu se întâmplă chiar nimic dacă automobilele de serviciu ale aleșilor poporului sunt folosite cu un an mai mult decât se preconizase inițial. La fel, la capitolul protocol se pot face unele economii. Soluții se găsesc, doar voință să fie.

—Aveți o miză personală în privința acestei teme? Amintiri neplăcute legate de toaletele din școlile unde ați învățat…

—Chiar credeți că telespectatorii sunt interesați să afle că în copilărie evitam să beau ceaiul pe care mama mi-l pregătea în fiecare dimineață și-l turnam discret pe plantele din ghivece, ca să nu fiu nevoită să intru în toaletele infecte din școală? 

—Poate nici chiar atât de concret.

—Abținerea îndelungată de la nevoile fiziologice firești are deseori repercusiuni asupra sănătății. Copiilor trebuie să le asigurăm cele mai bune condiții posibile pentru a se dezvolta optim, nu să-i potcovim de mici cu traume și boli evitabile, că oricum adunăm cu toții destule sechele în anii de formare. În special când e vorba de eforturi rezonabile, care pot avea efecte benefice pe termen lung, ar trebui să ne dăm silința să mișcăm lucrurile, indiferent de pasiunile noastre politice de moment. Dorim cu toții ca viitoarele generații să fie alcătuite din oameni cât mai sănătoși și echilibrați, sau mă înșel?

—Nu vă…

—De acord că nu toți le putem oferi copiilor noștri tot ce e mai bun pe lumea asta și nici tot ce-și doresc. Până la urmă, există mereu o păpușă sau o mașinuță la care nu au acces din motive poate financiare, sau pentru că au deja destule, sau pentru cine știe ce alt motiv. Important e să le oferim dragoste, timp, înțelegere, desigur mâncare, haine și un acoperiș deasupra capului, și mai ales o educație cât mai bună și acces la informație. Limba engleză trebuie să devină cu adevărat obligatorie în școală, iar pentru cei care au depășit vârsta școlară să fie organizate cursuri gratuite. În câțiva ani, majoritatea populației ar putea avea măcar cunoștințe elementare, cât să știe să se prezinte, să cumpere o pâine, să se descurce într-un aeroport sau să înțeleagă un anunț. Ideal ar fi, desigur, ca întreaga populație să devină cât de cât fluentă în engleză, mi-e teamă însă că reticența și comoditatea vor fi mai puternice decât dorința de a fi în pas cu vremurile. Va fi, probabil, nevoie să fie utilizate și mijloace mai neortodoxe de încurajare a participării la astfel de activități, sunt însă sigură că investițiile, căci vorbim atât de săli și materiale de curs, de plata profesorilor, că nu poți face un asemenea program național doar pe bază de voluntariat, cât și de niște recompense pentru participanți, care pot fi de exemplu bonuri de masă sau bilete gratuite la loterie, merită făcute, căci vor fi depășite cu brio de către beneficii. Revenind la toaletele din școli, o altă modalitate de a obține fondurile necesare ar fi prin contribuție directă, fiecare cetățean român major să plătească un euro. Oricât de amărât ești, poți să-ți rupi de la gură cinci lei pentru a asigura copiilor acestei țări toalete rezonabile. Sper totuși că parlamentarii vor avea decența să identifice fondurile necesare și să renunțe temporar la câteva luxuri pentru a face o faptă bună cu repercusiuni pozitive pe termen lung.

—Aveți așteptări mari de la ei.

—Ținând seama că vor fi colegii noștri, sunt încrezătoare că-i vom putea convinge în legătură cu importanța și urgența acestor măsuri.

—Ca să vă fie colegi, trebuie întâi ca P:A:R să intre în parlament.

—Sunt convinsă că vom depăși pragul electoral. Chiar și după rezultatele lipsite de strălucire de la alegerile locale. Dacă doriți să le clasificați drept dezastroase ori catastrofale, nu vă oprește nimeni, însă vă asigur că în cadrul Partidului Adevărat Românesc nu le privim în acest mod. Bun, modelul politic propus de P:A:R s-ar fi potrivit mai degrabă unui partid care începe pe plan local, adună ideile dintr-o comunitate și le pune cu succes în aplicare și abia apoi trece la nivel național, crescând organic. Din păcate, în cazul nostru nu mai era timp pentru așa ceva, și nu trăim în Republica Ideală România, ca să-l citez pe președintele partidului din care fac parte, ca să ne permitem să adunăm idei până la următoarele alegeri locale. Suntem conștienți că primarii au la dispoziție mijloace însemnate pentru a fi realeși și a oferi un sprijin important partidului la nivel național. Ca să se vadă rezultate, ajunge să iei localitatea stradă cu stradă, înlocuiești conducte, asfaltezi, refaci fațade, vopsești bănci, plantezi flori și copaci – nu poți să-i faci pe toți fericiți, dar ca să fii reales ajunge să mulțumești doar o parte din locuitori. Arta e, desigur, să mulțumești măcar atâția de câți ai nevoie pentru realegere, dar, hai să fim serioși, aici nu e vorba de calcularea traiectoriei unei rachete care să ajungă la punctul dorit pe un satelit al lui Jupiter. Nevoiți să ne mișcăm cât de repede putem, ținând seama și de ultimele evoluții din lume, am decis să nu urmăm planul logic pe care l-am menționat și să sacrificăm alegerile locale din acest an, mizând totul pe cartea parlamentarelor. Asta nu înseamnă că oamenii aleși sub egida noastră, așa puțini cum sunt ei, nu-și vor face treaba. Urmăriți-i și veți avea parte de surprize plăcute.

—Cine vă aude vorbind poate remarca aproape sigur că aveți o mulțime de idei proprii, pe alocuri radicale, care par a nu se potrivi prea bine în programul partidului din care faceți parte. Cum vă încadrați cu acestea într-un partid care-și construiește platforma pe idei adunate de la popor?

—Și eu fac parte din popor, așa că și ideile mele ar trebui luate în considerare. Lăsând însă gluma la o parte, sunt foarte convinsă că ideile pe care le fac publice merită măcar dezbătute. Serios vorbind, ce fel de om trebuie să fie cineva care să susțină public că e cazul ca toaletele imposibile din peste o mie de școli din această țară trebuie să rămână în halul actual? Sau că nu-i cazul să ne încurajăm în toate modurile posibile compatrioții să învețe limba engleză? Eu cred că susțin idei de bun simț care există prin capetele multora, dar din diverse motive nu au ajuns până acum în dezbaterea publică. Deocamdată, ele nu fac parte din programul P:A:R, însă vor fi preluate prompt când se va constata că prind la oameni și aceștia sunt de acord cu ele. Revenind la exemplul anterior, există cineva în studio care nu ar fi dispus să renunțe la cinci lei pentru ca știrile cu copii căzuți în haznale sau mușcați de șobolani în toalete insalubre să aparțină definitiv trecutului? Unanimitate, ca pe vremea copilăriei mele. Permiteți-mi să fiu convinsă că, repetând experimentul unde doriți prin țară, în piețe, la coadă la poștă sau la oficiul de șomaj, la berărie, într-un complex comercial sau într-o gară, s-ar obține aceleași rezultate.

—Românilor adevărați le pasă de copii.

—Chiar și părinții care-și bat copiii își doresc ca aceștia să nu ajungă constipați pentru că s-au abținut în mod repetat să intre în veceurile odioase de la școală. Noi ne numim Partidul Adevărat Românesc, și adevărat românești sunt atât toaletele insalubre, cât și firmele de tehnologia informației care valorează miliarde sau sunt pe cale să o facă, unicornii cum li se mai spune. Depinde însă doar de noi să înclinăm balanța înspre cele din urmă și să le expediem în fosa septică a istoriei pe primele.

—Dacă repet întrebarea cu miza personală o să-mi răspundeți la fel sau la obiect?

—Miza mea personală este educația. Cred cu tărie că este obligatorie cumularea și coordonarea eforturilor necesare pentru ca în cel mai scurt timp toți copiii din țară să poată învăța în condiții decente. Există localități unde școlile dispar din diverse motive, de la lipsa copiilor la cea a personalului calificat. În aceste cazuri trebuie intervenit punctual, chiar dacă mai este un singur copil în zonă, acesta trebuie să aibă acces la o educație de calitate. Dacă există în apropiere o altă școală, transportul celui mic spre aceasta și înapoi acasă trebuie să fie asigurat, gratuit și sigur. Când asemenea opțiuni nu sunt disponibile, următoarea variantă ar putea fi un internat, gratuit și acesta, unde copilul să stea în cursul săptămânii, urmând a reveni la sfârșitul acesteia, în zilele libere și în vacanțe în familie. Atenție, acest lucru ar trebui să se întâmple doar cu acordul familiei și doar pentru copiii peste o anumită vârstă, iar internatele trebuie aduse la zi, să nu fie infernatele prin care au trecut unii dintre noi. Pentru copiii mai mici, și pentru cei pentru care internatul nu este o opțiune din diverse motive, trebuie înființat un program național de învățământ la distanță. Nu mă refer aici la simulacrul de e-learning din perioada pandemiei, ci la un program serios, realizat științific și cu implicarea specialiștilor. Prin intermediul acestui program, copiii să fie dotați cu calculatoare și tablete, și să li se asigure accesul la internet, și electricitate, pentru că nu toate zonele țării au trecut prin secolul douăzeci. O clasă virtuală cu toți copiii de clasa întâi din țară care nu au acces la școală, una pentru clasa a doua și așa mai departe. Cu profesori și învățători dedicați acestui program, cu orar fix, cu note, examene, tabere și excursii pentru ca elevii să se cunoască între ei, se pot realiza lucruri faine, doar dorință să fie. Și fonduri, că fără ele nu merge nimic, dar nu cred că acestea ar constitui principala problemă. S-ar putea găsi o firmă de echipamente electronice care să sponsorizeze cu calculatoare o anumită clasă, alta pentru alta, ca la fotbal unde Liga I e sponsorizată de o firmă, Liga a II-a de alta și așa mai departe. Să nu uit, chiar dacă într-un sat nu există școală, se poate găsi o clădire sau măcar niște încăperi unde elevii să stea în timpul orelor de școală supravegheați de personal local cu o minimă pregătire. Nu e nevoie ca aceștia să fie calificați ca profesori suplinitori sau mai știu eu ce, ajunge să primească niște cunoștințe metodice și să fie plătiți. Astfel, copiii nu ar fi ținuți toată ziua acasă și ar fi feriți de tentațiile și obligațiile aferente. Pentru că e mai plăcut să te uiți aiurea la televizor decât la un ecran unde înveți fracții, iar pentru familie pare mai util să hrănești găinile decât să înveți despre digestia lor. Nu mă consider specialistă în educație și nici nu pretind că aș fi. Se vor găsi destule voci care să mă combată, sper, însă, că mințile echilibrate, care sunt convinsă că se mai găsesc în număr suficient peste tot în țară, vor vedea dincolo de inevitabilele mele erori și împreună vom reuși să găsim soluțiile optime pentru aceste probleme. Unele lucruri arată bine pe hârtie, se dezumflă însă rapid la impactul cu realitatea. Putem totuși împreună descoperi ce ar putea merge la noi și ce nu, luând în considerare ce a funcționat prin alte părți și ce nu, ținând seama și de ce ne-a învățat pandemia. Să nu uităm că investițiile cele mai profitabile sunt în resursa umană, nu în infrastructură, comerț sau acțiuni. Iar banii cu care se contribuie la îmbunătățirea actului educațional nu sunt cheltuiți, ci investiți. Investiți în viitorul acestei țări, în care trăim cu toții.

—Vă vedeți deja ministră a educației într-un viitor guvern din care P:A:R ar face parte?

—Vă mulțumesc pentru încredere.

—Eu vă întrebasem altceva.

—Iar eu vă răspund ce pot. Vă dați seama că e prematur să discutăm despre funcții într-un viitor guvern cu două luni înaintea alegerilor parlamentare. 

—Bine, atunci v-ați dori să ajungeți ministra educației?

—Doar a educației? Nu cu mult timp în urmă cineva propusese pe un blog să mă ocup concomitent de ministerele educației, muncii, apărării și minorităților naționale, sau așa ceva. Să vă dezvălui și câteva idei privitoare la educația sexuală în școli, poate îmi mai adaug și ministerul sănătății în portofoliu.

—Vă rog.

—Am fost șocată când am aflat că există în țara noastră copii care sunt expuși la pornografie înainte de a vedea desene animate.

—Sunt cazuri izolate, părinți sau frați care în loc să aibă grijă de ei le dau o tabletă sau un telefon să se joace și uită de ei.

—Dar există. Și nu ar trebui să se întâmple așa ceva.

—Doriți să legiferați dreptul copiilor la desene animate?

—E o idee excelentă, vă mulțumesc pentru că mi-ați împărtășit-o.

—Cu multă plăcere, dar să știți că glumeam.

—Eu nu. Adun toate ideile cu potențial benefic și voi încerca să transpun cât mai multe dintre ele în practică în momentul în care voi ajunge într-o poziție care să-mi permită acest lucru. Revenind la educația sexuală, să fie clar pentru toată lumea că nu e vorba de difuzarea de materiale pornografice în clase, ci de informare. Oricât de viteji ne credem, suntem un neam de pudibonzi. Și e nevoie de muncă serioasă pentru a elibera măcar generațiile următoare de acest blestem.

—Blestem?

—Sunt și alte cuvinte, la fel de dure, pentru a descrie situația actuală. Știu că sunteți mamă.

—Am o fetiță preșcolară.

—Și vă doriți ca ea să primească și la școală informații despre viața sexuală, sau credeți vă veți reuși să acoperiți dumneavoastră și tatăl ei toate aspectele necesare?

—Da, îmi doresc să aibă acces la informații echilibrate și de calitate când va fi cazul, și pentru copii școala oferă cadrul cel mai adecvat pentru acest lucru. Dar să revenim la programul dumneavoastră, veți candida în curând și oamenii vor să știe cum îi încurajați să vă voteze.

—Sau să mă aștepte cu furci și topoare la poartă după emisiune.

—Nu ar trebui să fie cazul, dar vă vom asigura protecție dacă va fi necesar.

—Să revin la educația sexuală, înainte să ajungem să schimbăm rețete de prăjituri. Nu că ar fi ceva rău în asta, dar nu pentru așa ceva am venit aici. E nevoie de informație, copiii au nevoie de informație, și nu doar ei, dacă e să fim onești. Așa, din scurt, mă gândesc la următoarele aspecte care ar trebui acoperite în cadrul orelor de educație sexuală: anatomia și igiena organelor sexuale, protecția împotriva bolilor cu transmitere sexuală și a sarcinilor nedorite, posibilele efecte colaterale ale avorturilor, atât fizice precum sterilitatea, cât și cele asupra psihicului, despre orientările sexuale, fără ca prin aceasta să se înțeleagă că s-ar face propagandă LGBTQ+, dar copiii trebuie să știe că e absolut în regulă dacă unui băiat îi plac băieții sau unei fete fetele, ori dacă cineva e atras de toată lumea. Prin educare și informare, ar putea fi evitate multe drame și frici care, din păcate, încă există. Aceste informații sunt extrem de importante, atât pentru cei care se ascund pentru că simt altfel decât știu de acasă că ar trebui să o facă, cât și pentru cei care îi hărțuiesc pe cei care sunt altfel pentru că pur și simplu nu au habar că, indiferent de epocă, un anumit procent dintre oameni sunt atrași sexual de semeni de același sex. Alte subiecte importante ar fi consimțământul, ce urmări pot avea abuzurile, despre violență în cuplu și familie, să înțeleagă că nu trebuie să accepte să facă ceva ce nu doresc doar pentru că alții o fac sau pentru că li se cere, ce modalități de sprijin există pentru cei care părăsesc o relație abuzivă, cum se pot împăca maternitatea și studiile. Precum vedeți, există destule teme, se pot prelua idei și din alte țări și, neapărat, statisticile care arată câte mame minore avem și câte din aceste mame minore își continuă studiile după ce nasc.

—Deci lucruri de bun simț, în principiu.

—Lucruri de bun simț pentru adulții educați, însă informații total noi pentru copii. Unii dintre ei mai află una-alta de la colegi, prieteni, frați și surori, ori de pe internet, foarte mulți însă, în special fetele din medii defavorizate, învață pe viu cum e cu sarcinile și abuzurile, și eșuează în munci necalificate și prost plătite, pentru că o sarcină evitabilă le-a oprit educația și le-a silit să se maturizeze brusc și să trăiască toată viața cu ce apucaseră să învețe până atunci. Nu pretind că descopăr nimic, susțin doar dreptul copiilor de a porni în viață cât mai informați. Pe lângă educație sexuală, susțin introducerea în programa școlară de cunoștințe practice, despre drepturi și obligații, taxe și impozite, justiție, finanțe, doctrine politice.

—Există educație civică.

—Unde se fac teme de casă la alte materii ori se recuperează materia nepredată la matematică sau română din cauza unor zile libere, iar când totuși se face ceva, se predau generalități plictisitoare. La sfârșitul educației obligatorii, fiecare cetățean român ar trebui să știe să completeze formulare, cum să navigheze pe internet și ce pericole există acolo, ce e permis acolo și ce nu, să-și facă o declarație de impozite, să voteze în cunoștință de cauză și nu doar pentru că unul sau altul vorbește frumos la televizor sau pe internet.

Recenzii cărți

#literaturapetocuri #promovamliteratura