Nepăsătorii – Sarah Wynn-Williams – Editura Alice Books – recenzie

Titlu: Nepăsătorii

Autor: Sarah Wynn-Williams 

Editura Alice Books

Nr. Pagini: 458

An apariție: 2025, Iași

 Cartea “Nepăsătorii”, scrisă de Sarah Wynn-Williams, nu este doar o mărturie personală, ci și o radiografie incomodă a uneia dintre cele mai influente companii ale epocii moderne: Facebook (astăzi parte din Meta Platforms). 

  Recunosc că am început lectura cu o curiozitate destul de relaxată, ghidată de dorința de a descoperi ce informații dezvăluie un fost om din interior”. Pe parcurs, cartea m-a prins într-un mod neașteptat, mai ales pentru că nu vine cu teorii conspiraționiste, ci cu ceva mult mai inconfortabil: normalitatea unor decizii discutabile.

  Cu un stil accesibil, dar ferm, autoarea construiește un fir narativ care alternează între experiența proprie și analiza unui sistem ce a crescut mai repede decât capacitatea lui de a se autoregla.

“Peste câțiva ani, la Davos, după câteva pahare de vin, Sheryl îmi spune că volumul epuizant de muncă face parte din proiect. Este o decizie a conducerii Facebook. Angajaţii trebuie să fie suprasolicitaţi și e de preferat ca nimeni să nu aibă timp liber, pentru că așa se nasc conflictele și luptele pentru putere Cu cất sunt mai puţini, cu atât angajații muncesc mai mult. Soluţia pentru muncă este și mai multă muncă.

Ca să încurajeze această stare de lucruri, birourile Facebook sunt ticsite de beneficii. Cred că toată lumea cunoaște deja acest aspect al slujbelor din Silicon Valley.” 

  Intriga nu este una clasică, cu răsturnări de situație spectaculoase, ci mai degrabă o acumulare treptată de tensiuni morale. 

  Sarah Wynn-Williams scrie din poziția unui insider care chiar a crezut la început în ideea de a conecta lumea.  Ideea de bază nu pornește din cinism, ci dintr-un soi de idealism care se erodează încet. Iar tocmai această tranziție face totul mai credibil. 

“Volumul de informaţii pe care Facebook urma să-l colecteze era fără precedent. Date despre orice. Date care până atunci fuseseră complet intime. Date despre cetăţenii tuturor ţărilor o cantitate de date de proporţii istorice, incredibil de valoroase. Iar informația înseamnă putere.

Mai devreme sau mai târziu, guvernele aveau să își dorească să o controleze. Văzusem la ONU că orice lucru valoros care traversează graniţele statale și implică mai multe ţări, cum ar fi peștele oceanic, devine subiectul întrebării: Cine îl exploatează? Dar mai presus de toate, văzusem acest lucru în cazul tehnologiei. Când organismele modificate genetic au devenit tot mai răspândite, ONU a încercat să impună reguli globale pentru această tehnologie nouă şi înfricoșătoare.” 

  Pe măsură ce înaintezi, devine tot mai clar că Facebook nu e doar o platformă unde oamenii postează poze și dau like-uri. Sub această suprafață, autoarea descrie un mecanism foarte bine pus la punct, în care creșterea, influența și banii nu sunt doar obiective, sunt adevărate obsesii, multe lucruri pe care le bănuim cu toții devin aici mult mai concrete.

  Una dintre ideile centrale, și probabil cea mai controversată, este aceea că Facebook nu a fost niciodată doar o platformă de socializare. Sub aparența conexiunii umane, autoarea sugerează existența unui mecanism sofisticat de colectare și valorificare a datelor, unde utilizatorii nu sunt clienți, ci produse. Această perspectivă nu este neapărat nouă, dar modul în care este susținută prin exemple concrete, decizii interne și momente tensionate din culisele companiei, oferă mărturiei sale o greutate aparte.

“Mai exact propunerea a fost ca instrumentele de sprijin și promovare electorală pe care le-am oferit candidaţilor la președinția SUA (și pe care Donald Trump le-a exploatat agresiv în campania din 2016) să fie puse și la dispoziția partidului german de extremă dreapta Alternative für Deutschland și a Frontului Național al lui Marine Le Pen, adică extremiștii de dreapta din Franța. Apropierea de aceste partide și sprijinirea lor ca să ajungă la putere ar fi, chipurile, cel mai eficient mod de a opri reglementarea Facebook.

Spunând aceste lucruri, îmi dau seama că îmi pierd impasibilitatea.”

  Cartea explorează și zona gri a legalității. Nu vorbim neapărat de ilegalități evidente ci de o serie de decizii „la limită”, în care etica este constant negociată în favoarea expansiunii. De la modul în care sunt gestionate informațiile sensibile până la relațiile cu guverne sau piețe problematice, se conturează un ecosistem în care responsabilitatea este diluată, iar consecințele sunt adesea externalizate. Ideea de „nepăsare” din titlu capătă sens: nu e vorba de o indiferență totală, ci mai degrabă o alegere repetată de a nu analiza prea mult consecințele.

  Mi-a plăcut și felul în care surprinde cultura internă a companiei. Nu avem doar o critică abstractă, ci mai degrabă o lume în care oamenii inteligenți, ambițioși și uneori bine intenționați ajung să facă compromisuri pentru că sistemul îi împinge acolo. Succesul rapid justifică aproape orice compromis. Fără a transforma totul într-o conspirație, autoarea arată cum deciziile mici, repetate în timp, pot construi un sistem cu impact global. 

“Se discută cum să pună în aplicare promisiunea lui Mark de a conecta la WiFi taberele de refugiaţi. Hotărăsc împreună să nu ofere gratuit acces la internet, ci printr-un model de afaceri durabil care presupune ca refugiații să plătească acest serviciu. Când află, Joel trimite un mesaj echipei: „Iertată-mi fie ignoranţa, dar refugiaţii din aceste tabere au vreo sursă de venit?”

În acea clipă, mă trezesc la realitate. Facebook nu va asigura niciodată WiFi pentru taberele de refugiaţi, indiferent ce a spus Mark la ONU.”

  În paralel, povestea personală a autoarei oferă cărții impactul emoțional de care are nevoie pentru a menține cititorul ancorat. Pentru Sarah se dă o luptă interioară între carieră, loialitate și conștiință.  Evoluția ei, de la entuziasm la deziluzie, reflectă parcursul multor utilizatori care au început să privească rețelele sociale cu mai mult scepticism. 

  Totodată, detaliile legate de abuzurile emoționale suferite, burnout-ul constant, situațiile periculoase pe care a fost nevoită să le gestioneze în deplasările sale în Asia și Africa, diferențele culturale blocante, manipulările și minciunile cu care a fost hrănită și forțată mai departe să le folosească pentru a-și justifica deciziile, lipsa de empatie a colectivului căruia nu îi pasă că lucrează 18-20 de ore pe zi, însărcinată, ori că a intrat de două ori în comă din cauza situațiilor la care a fost supusă, sunt detalii înfiorătoare. Această dimensiune autobiografică face ca lectura să fie mult mai de impact și mai autentică.

“Port un schimb de mesaje cu Elliot, cu Marne și cu echipele de juriști și de securitate, încercând să scap de celula coreeană care pare tot mai reală. Îmi expun pe rând argumentele, sperând cu disperare că unul dintre ele va avea succes. Le spun că am acasă un bebelus pe care îl alăptez și că nu este deloc realist să fiu reținută pe termen nelimitat într-o închisoare asiatică. Că în lume există alte crize care au nevoie de atenția mea. Din când în când, mi se pare că mi-ar fi mai usor să îmi negociez libertatea direct cu autorităţile coreene.”

  Dincolo de critică, cartea funcționează și ca o analiză a succesului Facebook. Nu putem ignora faptul că platforma a reușit să redefinească modul în care comunicăm, ne informăm și ne construim identitatea online, ne votăm persoanele care ne conduc sau alegem ce produse să fie achiziționate sau nu. 

  Influența globală ar trebui să vină la pachet cu responsabilitate, dar cartea confirmă că această balanță este, de multe ori, înclinată periculos în favoarea celui care plătește mai mult

 La final, “Nepăsătorii” este mai puțin despre vinovați individuali și mai mult despre un sistem care a crescut prea mare, prea repede și prea puțin controlat. Este o lectură care nu oferă răspunsuri definitive, dar ridică întrebări incomode despre tehnologie, putere și rolul nostru într-un ecosistem digital care ne modelează zilnic viețile.